Etica afacerilor și etica protestantismului

Titlul acestei cronici e destul de apropiat de titlul original al cărții despre care voi vorbi mai jos, „Etica protestantă și spiritul capitalismului” de Max Weber. Considerată cea mai citată carte de sociologie a tuturor timpurilor, ea a apărut în jurul anului 1900 și a reprezentat o contrapondere la scrierile lui Karl Marx. Un fel de spiritualism versus materialism. Pe scurt, Max Weber a identificat spiritul capitalismului ca fiind profund îndatorat reformei protestante a eticii religioase, în timp ce Karl Marx a scos complet religia din ecuație și a redus apariția capitalismului la un context fericit de facturi materiali (capital, forța de muncă în creștere, contracte libere de muncă). În mod evident, în România, ideile lui Max Weber nu prea au circulat din cauza regimului comunist, epocă atât de îndrăgostită de materialismul dialectic marxist. După Revoluție, însă, Weber a căpătat și la noi notorietatea pe care o are în Occident. În fapt, pe Weber și pe Marx ar trebui, într-un fel, să-i luăm împreună pentru a construi o viziune mai apropiată de adevăr. Istoria i-a contrazis pe amândoi, în special pe Marx. Dar nu e cazul să discutăm aici cum s-a ajuns, pornind de la ideile marxiste despre „profețiile istorice” la cele mai dure regimuri autoritare și la cele mai odioase crime pe care le-a cunoscut vreodată umanitatea. Comunismul a înlocuit religia cu un regim religios mundan, profund irațional și complet aberant, asta în pofida pretențiilor „științifice” arborate peste tot. Dincolo de dezvoltările nefericite ale (unor părți ale) doctrinei lui, Karl Marx a avut (și) intuiții profunde, el, Weber și Durkheim fiind considerați părinții științei cunoscută astăzi drept sociologie.

Revenind la Weber, moștenirea lui este mult mai luminoasă. Nu a născut fanatici, chiar dacă a vorbit de religie. Și nici nu a inspirat regimuri totalitare. Este deosebit de apreciat astăzi, citat pretutindeni, în timp ce Karl Marx e ocolit cu frică. „Etica protestantă și spiritul capitalismului” vorbește, parcă, despre acea verigă lipsă: neînțelegerea importanței eticii religioase în viața de azi, postmodernă și dominată de afaceri. La 1900 nu era chiar așa, însă exemplele lui Weber par surprinzător de actuale pentru că el vede spiritul capitalismului într-un ethos, într-o etică nouă, aceea a muncii și a afacerilor de dragul împlinirii personale (am zice astăzi) sau a muncii și a afacerilor întru slăvirea lui Dumnezeu (cum se spunea în perioada marilor reforme religioase din secolele XV-XVI). În mod tradițional, descrie Weber, omul ar munci doar cât să-i ajungă. În capitalism, omul muncește mai mult și nu doar pentru el. Muncește și produce profit în lumina împlinirii unui scop nobil, ajută societatea făcându-și conștiincios datoria, iar profitul făcut parcă slujește gloriei lui Dumnezeu. Corectitudinea și tenacitatea s-au bazat pe o conștiință etică profundă.

Iată că deja am intrat în limbajul reformelor început de Martin Luther. Dar Weber îl vede mai important pe Jean Calvin și consideră doctrina predestinării, pe care o voi prezenta mai jos, ca fiind scânteia care a dus la etica afacerilor de astăzi. Procesul a fost unul de raționalizare a eticii religioase, de aducere a ei între oameni, de aplicare strictă a ei în viața de zi cu zi. Altfel spus, cât mai puține miracole! Vorbesc într-un sens larg. Martin Luther a debutat cu o lucrare care conținea nouăzeci și cinci de teze împotriva indulgențelor. Chiar dacă se protesta demult împotriva obiceiului catolicilor de a „cumpăra” bunăvoința lui Dumnezeu (plăteai o indulgență și îți era iertat un păcat), niciodată în istorie nu s-a spus mai hotărât „Gata!” ca în vremea reformelor protestante. Contextul era unul favorabil nu numai religios, dar și politic, toți nobilii locali susțineau independența față de Roma, așa că încurajau, politic, militar, rebeliunile locale. Raționalizarea eticii religioase a însemnat, practic, faptul că ritualurile religioase au început să fie eliminate, sacramentele sau tainele la fel. Dacă Biserica Ortodoxă și cea Catolică recunosc șapte sacramente (botez, mirungere, euharistie, spovedanie, preoție, cununie și maslu), Biserica Luterană recunoaște doar trei, iar cea Anglicană doar două! Protestantismul a adus etica religioasă mult mai aproape de oameni, iar puritanismul a făcut din conștiința religioasă motorul conduitei în viața de zi cu zi. La bază a stat, după cum spuneam mai sus, doctrina predestinării a lui Calvin. Pentru el, destinul oamenilor era deja scris, iar oamenii nu aveau cum să îl cunoască. Dumnezeu era perfect inaccesibil oamenilor de rând. Nimeni nu putea intra în grația divină nici făcând fapte bune, nici prin sacramente, în niciun fel. Întrucât nu puteau ști absolut nimic, calviniștii se comportau toți ca și cum ar fi cei aleși. Erau riguroși, stricți în tot ceea ce făceau și munca a devenit cel mai bun mod de-a li se distrage atenția de la tentațiile lumești. Un fel de ascetism mundan. Puritanismul englez a preluat acest stil și a justificat munca și profitul în interesul slăvirii operei lui Dumnezeu. Nu trebuia să te retragi în mânăstire, ci trebuia să stai printre oameni, să muncești asiduu și să te comporți impecabil din punct de vedere etic. O greșeală nu mai putea fi răscumpărată cu o indulgență!

Pe acest filon, explică Weber, s-a dezvoltat ceea ce mai târziu, în secolul XIX, ceea ce s-a numit spiritul capitalismului. În mod tradițional, acumularea de capital s-a făcut prin descoperiri de noi teritorii, prin războaie, prin jefuire, prin munca sclavilor. Un fel de acumulare de capital politică, aventurieră. Capitalismul modern a însemnat afaceri ordonate, contabilizate, bazate pe o legislație în domeniu, pe comerț liber și pe o forță de muncă angajată prin contract. Statistic, Weber a constat că protestanții erau mult mai înclinați să ocupe locuri în conducerea afacerilor și să inițieze afaceri. Desigur, contextul a fost unul mai larg, factorii materiali au fost alimentați de cei etici și au dus împreună la o economie modernă, bazată pe afaceri libere. Weber atrage atenția în mai multe rânduri că ideile din „Etica protestantă și spiritul capitalismului” constituie doar o bază pentru viitoare cercetări și că trebuie luate ca atare. Probabil că astăzi, când suntem atât de avizi după explicațiile alternative, Weber e mai citit decât la 1900. Atunci lumea era mai materialistă. Azi Weber e cel cool.

„În general, chiar și atunci când se străduiește din răsputeri, omul modern e incapabil să atribuie ideilor religioase importanța pe care o merită în ceea ce privește cultura și caracterul național. Dar, desigur, eu nu intenționez să înlocuiesc o interpretare cauzală materialistă, unilaterală a culturii și istoriei cu o interpretare cauzală spiritualistă, la fel de unilaterală. Ambele sunt la fel de posibile, dar fiecare, dacă nu slujește ca punct de plecare, ci în calitate de concluzie a unei cercetări, realizează la fel de puțin în interesul adevărului istoric.”

Max Weber – Etica protestantă și spiritul capitalismului