Am luat cartea pe jumătate convinsă că va fi ușor de citit, mai mult o delectare între două cărți serioase. Și, uite că n-a fost deloc așa! Da, este adevărat, autorul este unul dintre renumiții actori de stand-up comedy (eu nefiind consumatoare de astfel de spectacole, habar n-aveam, dar m-am dumirit despre el căutând pe Internet), numai că tema tratată și modul cum o abordează cu ajutorul unui sociolog foarte bun face din „Dragostea modernă” un adevărat studiu de neocolit atunci când vreți să aflați mai multe despre temă.

Se vede intervenția specialistului încă de la cuprins, acolo unde regăsești capitole ca „Online dating”, „Opțiuni și alegeri” sau „Cum e cu dragostea în alte țări”. În total sunt șapte capitole, subiectul dragostei în contemporaneitate fiind abordat prin raportare la cum era cu dragostea pe vremea părinților și, cel mult, bunicilor noștri. Și e bine că se oprește doar la cele două generații cu comparația, pentru că și așa rezultatele obținute nu sunt deloc în favoarea tinerilor de astăzi. Tonul lui Ansari este unul optimist, nu se grăbește să panicheze lumea dar, sub primul strat de umor sardonic descoperi deziluzie și îngrijorare. O altă mare calitate a cărții constă în faptul că cercetarea este realizată prin toată lumea, din Argentina până în Japonia, principala metodă sociologică folosită fiind focus grupul. Intră în discuție, din acest punct de vedere, și specificul local și gradul de civilizație și modul cum se raportează la trecut actualele generații etc. E interesant să vezi, de exemplu, cum tinerii japonezi de astăzi sunt efectiv dezinteresați de sex, una din cauzele pentru care ei acceptă singurătatea ca fiind ceva absolut normal, dar singurătatea la modul absolut, nu doar în sensul de „nu am pereche, sunt singur/ă pentru moment”. Este foarte adevărat, tot ei, pentru satisfacerea anumitor nevoi fiziologice au creat unele dintre cele mai sofisticate creații tehnologice, dar, ce să vezi, efectul nu e tocmai cel scontat. În schimb, în Argentina, lucrurile stau exact pe dos. Dar nu vă povestesc, citiți cartea! Iar la New York e o adevărată nebunie, că doar e orașul care nu doarme niciodată!

«„Nu există dovezi care să sprijine afirmațiile site-urilor de online dating, care pretind că algoritmii matematici funcționează!”, au scris ei. Sarcina pe care și-au fixat-o: să găsească parteneri care sunt perfect compatibili – este, au conchis ei, „pur și simplu imposibilă”.

Mare parte din online dating, conform lui Finkel și echipei, se bazează pe ideea greșită că informațiile care se regăsesc în profil sunt folositoare pentru a determina dacă persoana respectivă poate fi un partener bun. Dar, deoarece informațiile care apr la profil, ca job, venit, religie, opinii politice, seriale TV favorite, sunt singurele informații pe care le avem despre o persoană, tindem să le supraevaluăm. Din cauza asta putem să facem alegeri foarte proaste.»

Da, nu e tocmai roz treaba cu dragostea în ziua de astăzi. După cum bine știți, oamenii nu se mai îndrăgostesc așa ușor, cuplurile nu mai rezistă, ca pe vremea bunicii, o viață de om, copiii vin și ei din ce în ce mai târziu, astfel că natalitatea e în cădere liberă, iar creșterea mediei vârstei populației e, din contra, în creștere. Suntem, ca populație la nivel global, din ce în ce mai bătrâni, dar asta nu e tocmai un efect al creșterii calității vieții, ci trebuie să ne dăm seama că nu prea mai avem urmași. Se vorbește despre toate acestea în carte, dar doar în linii generale. Adevăratul subiect al cărții este dat de modul cum apărea, pur și simplu, dragostea la părinții noștri; aveau și ei ritualurile lor specifice, aveau un număr de întâlniri înainte de a spune marele „DA”, sau cum era la ei? Și, ce să vezi, surpriză: de multe ori nici nu apucau să se cunoască cum trebuie, rudele și vecinii aveau cel mai greu cuvânt de spus în crearea viitoarelor cupluri, părinții viitorilor miri stabileau cine cu cine și, mai ales, când. Dacă pe vremea alor noștri era firesc să te căsătorești cu cineva din vecini sau de pe strada ta sau din cartier, ei bine, astăzi, e invers, ne căsătorim sau facem pereche cu cineva găsit pe Internet, dintr-o țară cât mai îndepărtată de a noastră și cu o cultură net diferită de cea în care am crescut.

Un alt amănunt care mi-a atras atenția: Aziz Ansari pomenește de multe ori în carte că studiile lor au în vedere cuplurile de oameni albi, ceea ce m-a pus pe gânduri: vorbim despre o prejudecată rasială în continuare, sau chiar e diferit modul cum  se iubesc albii de cel al cuplurilor de negri, să spunem? Pe de altă parte, el ține să specifice că volumul are în vedere doar cuplurile straight, adică cercetările lui și ale lui Eric Klinenberg nu au avut în vedere și cuplurile LGBT. Și e o precizare de care trebuie să ținem cont. Vorbește des, foarte des de obsesia lui pentru mâncarea bună, obsesie care mă duce cu gândul la o alta a generațiilor de tineri de astăzi: dependența de tehnologie: oamenii petrec prea mult timp cu ochii într-un ecran (de TV, computer, tabletă, telefon) și uită cum e cu comunicarea reală între două sau mai multe persoane. Și pentru ca dragostea să apară e nevoie de comunicare, în primul rând de comunicare.  Și, totuși, nu mă pot abține: citind capitolul dedicat online dating-ului mi-am adus aminte că acum câțiva ani Loredana Groza, cântăreața, a stârnit destul de multă vâlvă în media românească publicând o carte cu titlul „Sexting”. Asta pe vremea când la noi nici nu prea se știa cum e cu trimiterea de mesaje cu conținut sexual explicit sau la ce-ar folosi acestea.

„Fără să jignesc pe nimeni, propun să păstrăm un moment în care să fim recunoscători că nu suntem niciuna dintre cele două persoane din această relație.

Când am stat de vorbă cu persoane din generația mea, au fost șocate să afle că atâția oameni se despart în felul ăsta. Tânăra generație a mai preluat o idee, care părea bizară, și a transformat-o în normă de conduită. Dar chiar e surprinzător? Dacă ești de acord cu argumentul lui Sherry Turkle, potrivit căruia comunicarea din ce în ce mai răspândită prin mesaje a dus la un declin al conversațiilor față în față și al abilităților necesare pentru a purta astfel de discuții, atunci această schimbare radical cam are sens.”

Nu intru în detaliile volumului, vă las să le descoperiți singuri, nu insist pe cum e cu dragostea modernă, mulți dintre voi poate că o și trăiți, ceea ce nu e rău, până la urmă. Sfatul lui Aziz Ansari este să te simți bine trăind dragostea! Aici e marea problemă a generațiilor actuale: oamenii nu își mai acordă timp pentru a se simți bine împreună cu celălalt, nu mai acordă timp adevăratei cunoașteri, deși, culmea, asta își doreau și antecesorii lor, dar din cu totul alte motive. Deci, citiți „Dragostea modernă” și veți înțelege de ce „nu tot ce zboară se mănâncă” în materie de dragoste.

dragostea-moderna-aziz-ansari-eric-klinenberg-editura-publicaEditura: Publica

Colecția: Științe sociale

Anul apariției: 2016

Traducerea: Emanuela Ignăţoiu-Sora

Nr. pagini: 312

ISBN: 978-606-722-193-0

Puteți cumpăra cartea de pe elefant, libris sau de pe site-ul editurii.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura