Despre „o masă rotundă cu subiect feminist” – „Zoe, fii bărbată! Coduri de gen în cultura României contemporane”

De această dată, o antologie de articole academice, scrise de cercetători cu preocupări în domeniul studiilor de gen. Mihaela Ursa, conferențiar la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a apelat la studenți, masteranzi și doctoranzi ai facultății de profil pomenită și astfel a apărut acest volum. Egalitatea de gen și critica feministă au fost abordate din multe unghiuri de vedere, dar lipsește, evident, abordarea sociologică. Studiile reflectă preocupări personale, nu știu dacă le-aș fi adunat pe toate într-un volum, dar înclin să cred că intenția coordonatoarei s-a concretizat într-o sinteză utilă în special doctoranzilor și cercetătorilor, mai puțin cititorilor obișnuiți.

Toate studiile se remarcă prin atenția dată redactării conținutului; se respectă formatul academic până la sfârșit, fiecare articol este însoțit de o notă de autor, de note și referințe bibliografice. Chiar dacă diversitatea s-a vrut a fi cheia de boltă a întregului demers științific, tind să cred că tocmai această diversitate lipsește. Problemele codurilor de gen și a feminismului sunt puse din perspectiva corectitudinii politice, astfel încât sunt discutate diversele scrieri literare din anii de după 1990, cu referințe punctuale și la ceea ce s-a scris înainte de Revoluția din 1989. Ficțiunea (mai puțin nonficțiunea) devine material de analiză teoretică; câțiva dintre autori realizează și o așezare a propriului demers într-un context mai larg, dar cei mai mulți se rezumă la un studiu de mici dimensiuni, generat fie de o expoziție de arte vizuale (Alexandra Turcu, I feel we gaze with out entire bodies. Ce numim female gaze în artele vizuale românești contemporane?), fie de o apariție editorială specifică (Emanuel Modoc, Între egalitate de gen și relații de producție. Ideologie și discurs de gen în Cartea fetelor din comunism). Foarte interesant este articolul semnat de Maria Fărîmă, dedicat unei artiste unice, mă refer la Ada Milea; autoarea a încercat și o comparație între ceea ce a „construit” Ada Milea de-a lungul anilor și evoluția unui grup muzical aparte, DakhaBrakha, dar analiza o menține în sfera versificației, aproape nimic despre muzică și tehnicile de compoziție. Nici articolul care încheie antologia (Andrei-Călin Zamfirescu, Idealizări și demonizări ale feminității în Evul Mediu european) nu este un studiu canonic în adevăratul sens al termenului, ci mai degrabă o creionare a cadrului pentru un studiu mai amplu; tema a suscitat interesul multor cercetători, iar perspectivele de abordare au fost și ele diversificate (de exemplu, istoricii mentalităților vorbesc deseori despre vrăjitoare, vrăjitorii și poziția socială a vrăjitoarelor în Evul Mediu).

S-a tot vorbit în ultimii ani despre nevoia de a schimba programa de limbă și literatură română pentru gimnaziu și liceu, introducerea scriitoarelor reprezentative pentru spațiul românesc, indiferent de stilul literar caracteristic sau de anii în care au creat este o problemă care nu s-a rezolvat nici astăzi, chiar dacă s-au făcut multe eforturi în acest sens. Pe de altă parte, literatura pentru copii a intrat în atenția multor scriitoare și scriitori consacrați, așa se explică studiul Evei Sărășan, Ce se scrie pentru copii? O microanaliză a literaturii române contemporane pentru copii în era corectitudinii politice. Găsim în acest studiu câteva explicații a fenomenului, dar și câteva criterii după care se ghidează marile edituri atunci când se decid să publice carte pentru copii. Ar fi interesant de urmărit dacă autoarea studiului și-a consolidat și aprofundat cunoștințele în această direcție, pentru că ar fi de folos editorilor și nu doar el (politicile editoriale se schimbă și/sau ajustează și în funcție de astfel de studii). Ovio Olaru, preocupat de Noul alfabet al doamnelor. Problematica de gen în poezia douămiistă, a confirmat ulterior, devenind un nume în rândul cercetătorilor și criticilor preocupați de studii de gen. În schimb, în afară de Anarhia și emanciparea femeilor, studiu prins în această antologie, nu cred că am mai citit ceva semnat de Adrian Tătăran. Din nota de autor înțeleg că a publicat în diverse reviste de specialitate și m-aș bucura să aflu că nu a abandonat cercetarea în domeniul lui de interes – scriitori anarhiști din literatura română -, pentru că e un domeniu foarte puțin reprezentat la nivel de studiu academic.

Zoe, fii bărbată! Coduri de gen în cultura României contemporane este o antologie care merită atenția specialiștilor, un volum care reunește multe direcții de cercetare ale aceleiași mari teme – studiile de gen și literatura feministă din România. La ora actuală vorbim de existența unor colecții sau chiar de edituri specializate în această direcție, ceea ce ne determină să credem că și la Editura Paralela 45 este loc pentru o colecție de acest fel sau, de ce nu, de un imprint în sine. Avantajul este dat de distribuția națională de care beneficiază editura și de renumele consolidat în ani de activitate publicistică.

Zoe, fii bărbată! Coduri de gen în cultura României contemporane