Până acum, mărturisesc, nu știam mai nimic despre David Sedaris, considerat unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani de proză satirică. „Mai nimic” înseamnă, totuși, că i-am citit un text, o versiune românească publicată în „Decât o Revistă”. Şi mi-a plăcut, firește, dar n-am mers mai departe. Nu mă atrăgea suficient, pesemne, genul nonficțiunii creative, un melanj suculent de întâmplări personale, istorii și fragmente memorialistice, totul într-o formă extrem de agreabilă și de autentică.

Am parcurs recent două volume de autor, ambele publicate în colecția NARATOR a Editurii PUBLICA: În pielea goală (un bestseller deja; 2014, traducere din engleză de Ruxandra Tudor) și Eu o să vorbește drăguț cândva (2016, aceeași traducere). Genul acesta de scriere pare inițial facil, la îndemâna oricui. În realitate, despre noi înșine și despre oamenii și lucrurile din jurul nostru este cel mai greu de scris. Pentru că suntem prea aproape. Nu iei niciodată suficientă distanță. Îți trebuie fler, îți trebuie geniu chiar. Să te… exfoliezi într-un personaj, practicând repetat exercițiul (auto)persiflării. Căci asta face Sedaris în fiecare dintre microtextele sale. Părinții, surorile, bunica paternă, profesorii, colegii de școală, sistemele de tot felul, pubertatea, adolescența, crizele, acestea și multe altele, aferente, sunt subiectele predilecte. America văzută și deconstruită prin ochiul ciclopic al unui ins care nu ezită să se propună pe sine în ipostaza (in)comodă a looser-ului. De la băiatul cu ticuri aparent schizoide (datul cu capul de pereți, linsul diferitelor obiecte, mârâitul onomatopeic etc.), căruia i se propun fie exerciții de logopedie cu domnișoara Samson, fie lecții de chitară cu domnul Mancini, la adultul gras și placid, cu tendințe homosexuale de mai târziu, pasul este desfăcut în secvențe mai mici, asamblate cu umor pe parcurs. Cu David Sedaris, viața devine suportabilă. Cu textele sale alături, vreau să zic. Sedaris „nu vorbește drăguț”, dimpotrivă. Adoră mărcile oralității, se bălăcește în noroiul dens al cotidianului, al vieții, din care rareori răsar nuferi. Nici tatăl, nici mama nu se transformă vreodată în modele. Nu sunt cruțați de portrete caricaturale, din care răzbate totuși o anumită tandrețe:

„Tata mi s-a părut întotdeauna genul de om care, dacă ar fi avut ocazia, ar fi putut inventa cuptorul cu microunde sau aparatul cu tranzistori. Dacă aveai o problemă personală, nu apelai niciodată la ajutorul lui, dar dacă ți se strica mașina de spălat vase sau dacă cineva îți arunca păr în closet, el era prima persoană pe care o sunai”. (pag.41)

Mama este o nonconformistă, mereu gravidă, cu un plod într-o mână și țigara în cealaltă. Un soi de autism în familia americană tipică (aparent tipică), în care fiecare membru pare pe cont propriu. Lou Sedaris, tatăl, un om cu o minte ingenioasă, se dovedește incapabil să gestioneze o relație normală cu propriii copii. Nici nu-i de mirare, crescut fiind, la rândul său, de o mamă cu tendințe compulsive (Ya Ya, bunica paternă, este savuros descrisă în volumul „În pielea goală” – pag. 35-55). Spre bătrânețe manifestă aceeași boală, transformându-și locuința într-un depozit de alimente expirate.
Ajuns la maturitate, autorul-narator-personaj, aflat permanent în căutare de sine (dar fără să lase o clipă impresia că acest lucru stă la temelia unui proiect de viață!), ocupă slujbe pasagere, își schimbă des locuința, se droghează, cunoaște și descrie, cu umor și detașare, situații, locuri, oameni și întâmplări.
Textele din ambele cărți pot fi citite fie în ordine, fie la întâmplare. Fiecare text conservă astfel un soi de autonomie „cu cârlige”, căci imediat îți face poftă de un alt text. Sedaris pare că ia în tărbacă totul, dar nu în sens sau în scop demitizant, ci pur și simplu din plăcerea gratuită de a râde, uneori incisiv, dar fără sarcasm. O mostră în acest sens, dintre multe altele care m-au deconectat în timpul lecturii, o reprezintă imaginea farfuriei cu mâncare din restaurantele americane:

„Comandă acum, în zilele noastre, un cotlet de miel și mai mult ca sigur că o să primești ceva ce aduce foarte bine cu inelele de pompano (n.a. – specie de pește marin) comandate de cel cu care iei masa. În ziua de azi, mâncarea este poziționată într-un mod absurd, sub forma unui turn. Alimentele nu mai sunt așezate pe farfurie, ci se înalță spre cer, exact ca zgârâie-norii care străjuiesc străzile din oraș. Este ca și când farfuria ar fi împărțită în parcele extrem de valoroase, din care bucătarul n-a achiziționat decât una, cu acces nelimitat către cer…” (Eu o să vorbește drăguț cândva, pag. 129)

Poți cuceri publicul dacă scrii despre toate și despre nimic?! Căci, în fond, asta face Sedaris. Actele cotidiene banale devin comedie spumoasă, în care parțial te regăsești, din care (re)înveți să te bucuri sau să te descotorosești de lucrurile și de oamenii din jur, după caz. În textul omonim al bestsellerului „În pielea goală”, naratorul trece prin experiența unei tabere de nudiști. Niște oameni vârstnici, cu trupuri dizgrațioase prin natura trecerii anilor sau din cauza diferitelor boli. Reticent și intrigat inițial, după o săptămână în care experimentează diverse ipostaze, lui Sedaris hainele ajung să i se pară un apendice incomod și inutil:

„M-am trezit uitându-mă la acești oameni și gândindu-mă: știu cum arăți în pielea goală. Intuiesc asta după glezne și după cât de strânsă îți este cureaua. Roșeața din obraji, părul care ți se ițește de sub guler, felul în care cad pantalonii pe coapsele tale osoase; nu te mai poți ascunde de mine…” (pag. 340, În pielea goală).

De fapt, lumea pe care o privește Sedaris este goală, indiferent cât s-ar împopoțona. De-construită și reasamblată de un rebel, este ca împăratul dintr-o poveste de-a noastră. Doar că aici fiecare cititor îndrăznește să râdă. Ba chiar simte nevoia irepresibilă de a o face…

In pielea goalaDavid Sedaris, În pielea goală
Editura: Publica
Colecția: NARATOR
Traducere din limba engleză: Ruxandra Tudor
Anul apariției: 2014
Nr de pagini: 341
ISBN: 978-606-722-015-5

 

 

 

 

Eu o sa vorbesteDavid Sedaris, Eu o să vorbește drăguț cândva
Editura: Publica
Colecția: NARATOR
Traducere din limba engleză: Ruxandra Tudor
Anul apariției: 2014
Nr. de pagini: 281
ISBN: 978-606-722-202-9

Share.

About Author

Îmi place să citesc de când mă știu. Să stau în proximitatea cărților și a oamenilor care le scriu a devenit, în timp, un modus vivendi. Propriile mele texte sunt, în chip natural, însoțitoarele cărților citite. Le netezesc drumul spre ceilalți. Pledez pentru călătoria lor. Pentru frumusețea lor - corpuri de semne și sonuri, într-o lume excesiv materială. Nu pot opri altfel tăvălugul timpului sau vânătoarea de afară. Nu pot opune altceva glisajului valoric de astăzi. Între învelitorile cărții, timpul și spațiul se deschid altfel, într-o buclă generoasă. Balsamică...

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura