„China în zece cuvinte” de Yu Hua

Secolul XXI a debutat furtunos, cu multiple transformări, răsturnări de situație, conflicte calde, ascensiunea fulminantă a terorismului, schimbări evidente ale sistemului de valori la care se raportează societatea europeană și nu numai. Unul dintre fenomenele care i-a luat pe mulți prin surprindere, greu de explicat și greu de înțeles chiar și de către cei avizați în domeniu, este schimbarea ierarhiei mondiale din punct de vedere economic și politic. Locul 1 este ocupat în continuare (deși multe voci susțin că situația deja e alta) de către SUA, dar ceea ce atrage imediat atenția este ocupantul locului 2 – China. Majoritatea diplomaților și analiștilor politici au fost incapabili să emită teorii pertinente cu privire la această schimbare radicală a ierarhiei mondiale, dar Kissinger și alți câțiva analiști observaseră paradoxul chinez încă din anii ’70 ai secolului XX, când Revoluția Culturală a lui Mao Zedong încă era vie în memoria colectivă a chinezilor, iar Marele Salt Înainte declanșat în 1958 își dovedise eficiența mai mult decât și-a închipuit însuși Mao. În acest context ne bucură decizia editorilor români de a traduce și tipări volume ai căror autori (chinezi sau nu) încearcă să dea răspunsuri la întrebările nenumărate cu privire la această ascensiune uluitoare a Chinei, cu atât mai uluitoare cu cât cititorii din Occidentul democratic (ce să mai zicem de cei americani!!) nu pot corela regulile economiei de piață/capitalistă cu regulile sistemului politic totalitar, așa cum se întâmplă de mai bine de 30 de ani în Republica Populară Chineză.

Editura Humanitas a pariat pe un scriitor chinez contemporan, aflat la vârsta deplinei maturități intelectuale și creatoare – Yu Hua – pentru a-l determina pe cititorul român să iasă din zona sa de confort și să încerce să se familiarizeze cu literatura est-asiatică și, implicit să își explice paradoxul chinez. Dacă în 2016 și 2017 au fost traduse două dintre romanele cele mai cunoscute ale acestuia – În viață, respectiv Cronica unui negustor de sânge, în 2018 Editura Humanitas ne propune un volum de eseuri mai mult decât interesant, care, cu siguranță, îl va determina pe cititor să fie mai atent la știrile despre China, să citească literatură chineză și să își dorească să viziteze China. Cele zece cuvinte (totodată titluri ale celor zece eseuri – capitole ale cărții) alese de autor pentru a descrie China comunistă pot părea surprinzătoare, atât prin ordinea în care se succed, cât și prin semnificația lor etimologică. La o privire mai atentă putem constata că trei dintre cuvinte au legătură directă și cu vocația literară a lui Yu Hua. Succesiunea capitolelor este explicată de acesta în Cuvântul Înainte:

«Cu mult timp în urmă, Dante a scris un vers atât de simplu: „precum săgeata care-n țintă știe să ajungă-n timp ce coarda mai vibrează.” Inversând cauza și efectul ne-a făcut să simțim viteza săgeții. La fel par a fi schimbările rapide din societatea chineză a ultimilor 30 de ani – un tip de dezvoltare în care cauzele și efectele au fost date peste cap. Aproape în fiecare zi ne confruntăm cu efectele, dar de foarte puține ori încercăm să înțelegem cauzele care au generat aceste efecte. Rezultatul este că tensiunile și problemele sociale care ne-au năpădit ca buruienile au fost acoperite de sentimentul de optimism generat de dezvoltarea economică rapidă. Ce vreau eu să fac este să parcurg drumul invers, să pornesc de la rezultatele aparent glorioase și să caut cauzele oropsiri și ale durerii de care vorbeau Homer și Mencius.» (p. 10 -11)

Yu Hua nu numai că a reușit să realizeze demersul propus, dar ne surprinde prin obiectivismul său, chiar dacă adeseori explică transformările sociale, economice, politice, ideologice plecând de la experiențele personale, reușind însă să păstreze un ton neutru (ceea ce cu siguranță a presupus un efort psihologic uriaș din partea sa). Scriitura fluidă, specifică unui scriitor de mare finețe intelectuală, ne face să parcurgem volumul aproape fără să ne dăm seama când am ajuns la sfârșitul celor aproximativ 300 de pagini. Cititorului român născut în timpul regimului comunist, unele experiențe trăite de Yu Hua sau unele decizii luate de Mao Zedong sau de către succesorii săi, în special Deng Xiaoping, i se vor părea mai mult decât familiare, realizând imediat corelații cu cele întâmplate în România, iar pentru cititorul român care nu a trăit experiența comunistă, această carte îl va ajuta să înțeleagă mai bine fațetele totalitarismului. Din această perspectivă nu este deloc întâmplătoare succesiunea capitolelor, primele două – Popor și Conducător – abordând monopolul ideologic realizat aproape peste noapte de către Mao Zedong. Yu Hua nu numai că explică doi dintre termenii definitorii pentru totalitarism, dar surprinde și încearcă să explice modificările semantice ale acestora:

«În timpul Revoluției Culturale, sensul cuvântului „popor” era foarte clar: „muncitori, țărani, soldați, intelectuali și comercianți”. Sensul lui „comerciant” nu era acela de „neguțător”, ci se referea la masele implicate în activitatea de comerț, de exemplu, vânzătorii din magazine. Cred că după incidentele din Tian’anmen conținutul cuvântului „popor” s-a schimbat în totalitate, adică a suferit o reorganizare de capital în urma căreia sensul inițial a fost eliminat și înlocuit de sensuri noi.

În cei peste patruzeci de ani care au trecut de la Revoluția Culturală și până astăzi, realitățile chineze au golit „poporul” de conținut, sau, ca să folosesc un termen economic foarte la modă în China de azi, „poporul” nu mai este decât o firmă-fantomă – în diverse epoci are sensuri diferite pe piață.» (p. 18)

Nevoia de a reflecta asupra conotațiilor unor cuvinte se acutizează pe măsură ce parcurgi capitolele, cititorul reușind astfel să înțeleagă aspectele mai mult decât negative ale totalitarismului și fragilitatea unui uriaș cu picioare de lut, așa cum poate fi considerată astăzi China. Dintre cei zece termeni selectați de Yu Hua pentru a explica evoluția Chinei postbelice, „conducător” este cel care, din perspectiva autorului, s-a devalorizat cel mai repede și în profunzime, însă capitolele dedicate cuvintelor „scris” și „revoluție” ni se par decisive în demersul autorului de a ne face să conștientizăm că miracolul chinez a necesitat enorm de multe victime, dezechilibre grave în economia și societatea chineză, dezechilibre în mentalul colectiv chinez. În acest sens, afișele revoluționare (o modalitate ieftină și rapidă de comunicare a mesajului) s-au dovedit extrem de eficiente în realizarea monopolului ideologic, după cum reiese din capitolul dedicat cuvântului „lectură”, dar și din cel dedicat cuvântului „scris”.

În condițiile în care primul cuvânt învățat la școală era „popor”, cititorul își face deja o imagine despre ce se învăța la orele de limba și literatura chineză și ce rol important a jucat educația formală în impunerea monopolului ideologic comunist:

„Nu a existat literatură în perioada Revoluției Culturale, cu excepția manualelor de chineză, în care mai rămăsese un iz de literatură. Doar că, din școala primară și până în gimnaziu, manualele noastre nu cuprindeau decât texte literare scrise de două persoane: fie nuvele sau eseuri de Lu Xun, fie poezie de Mao Zedong. În clasa întâi eram foarte inocent și credeam că singurul scriitor din lume era Lu Xun și singurul poet – Mao Zedong”. (p. 132)

Partea proastă este că mulți chinezi cred și azi acest lucru!! Cu atât mai surprinzătoare este literatura chineză din ultimii 30 de ani, cu volume de mare valoare, premiate la nivel internațional. Dar poate că mentalul colectiv și valorile intrinseci formate de-a lungul a peste două milenii nu au putut fi modificate în toate aspectele lor, așa cum și-a propus Mao Zedong și urmașii săi ideologici.

Yu Hua găsește explicații pertinente pentru amploarea fenomenului imitației – un alt termen abordat în ultima parte a volumului – care definește China contemporană:

„Societatea chineză de astăzi este un amestec de frumos și urât, progres și înapoiere, seriozitate și ridicol. Așa este și fenomenul imitației – reflectă și progresul, și regresul societății. Este ca atunci când cineva se îmbolnăvește și îi apare o inflamație, imitația este inflamația corpului social, semnul că organismul luptă cu boala, dar în același timp dă naștere la iritații, pustule, ulcerații și necroză.” (p. 251)

Ritmul alert, captivant, fluiditatea ideilor, faptul că Yu Hua îl lasă pe cititor să tragă concluziile cu privire la necesitatea unui regim politic totalitar, sunt atuuri incontestabile ale volumului propus de Editura Humanitas. Totodată, putem înțelege mai bine experiența comunistă a părinților și bunicilor noștri, care sunt nevoiți să realizeze un efort de adaptare uriaș la valorile specifice unei democrații care trebuie să răspundă provocărilor terorismului, fundamentalismului religios și comunismului chinez.

Editura: Humanitas