CANĆUN, decorul lasă la vedere cheia întregului spectacol.
Cameră de hotel, cu mobilier standard, nu foarte luxoasă, dar mimând luxul. Important nu e să fii, ci să pari că aparții unei categorii privilegiate — „Tu știi cât a costat cina?”
Spațiul de joc este rece, străin, lipsit de intimitate. O masă joasă, pe care stau paharele de șampanie, frigiderul mascat de un scrin, canapele și fotolii dintre cele mai comune. O ușă care se deschide și se închide de câteva ori, la schimbarea tablourilor.
De fapt, în locul acesta în care nu s-a întâmplat nimic se poate întâmpla orice. Camera de hotel, impersonală și previzibilă, este ideală pentru clarificarea relațiilor dintre și din cele două cupluri. În aparență, vacanțele petrecute împreună, deja o tradiție, i-au apropiat. Replicile scot în evidență, cu umor, micile invidii dintre familii, satisfacția meschină de a avea un pic mai mult decât ceilalți, norocul, definit în termeni de status social.
Primele secvențe ale reprezentației sunt pline de clișee care ocupă conversația. Oamenii gândesc în clișee, nimic nou, iar comunicarea reflectă firesc stereotipia, care nu e neapărat o problemă, dacă asigură nivelul de confort emoțional.
Cele două familii se poartă așa cum își imaginează că trebuie să facă pentru a-și arăta fericirea. Mersul la plajă sau la restaurant li se pare apogeul distracției de bun-gust. Oamenii deschid o sticlă de șampanie, sunt veseli în exces, vorbesc tare și cineva, Reme, cântă (colinde!). Își permit o vacanță lejeră, fără nicio grijă. Au mișcări dezinvolte și reflexe de oameni tineri și fericiți, fără să fie nici tineri, nici fericiți.
Un joc început în imaginație se continuă în realitate. Lui Reme i se oferă ocazia de a se întoarce în timp, la momentul decisiv al alegerii partenerului de viață, și de a vedea și consecințele acestei alegeri. Spectatorul este avertizat că fanteziile pot prinde viață: „O să te trezești lângă cine dorești!”. Teoria relativității a lui Einstein oferă explicația rațională a modificării datelor reale.
E greu să te decizi dacă jocul propus de CANĆUN, spectacolul trupei Nottara, este trăit de protagoniști ca realitate sau este doar o ieșire temporară (și temporală) din rutina normalității, un episod psihotic. Nemulțumirile ascunse, preocuparea de a masca nefericirea provocată, în general, de norocul altora, complexele de vinovăție și îndoielile, toate acestea ies la iveală ca un gheizer, țâșnesc conflictual în cel mai nepotrivit moment din viața lor de pretendenți la reușita socială: vacanța exotică, visul mic-burghez al celor care sunt dispuși să mimeze fericirea.
O idee comună din psihologia mediatizată spune că orice îți imaginezi devine real. Numai că e complicat de știut exact ce-ți dorești. Nu e vorba neapărat de dorințe reprimate, ci chiar de faptul că mintea devine un teren greu de controlat. Privind către sală, într-o splendidă ambiguitate a interpretării, Reme spune: „Mă uit la voi și nu știu cine sunteți!”
CANĆUN pare o comedie în care situațiile hilare abundă. Meritul regizorului și al actorilor este că duc subtil spectacolul în altă zonă, a relațiilor interumane. Problematica piesei nu e pur comică, tot ce se petrece pe scenă te pune serios pe gânduri. Căsătoriți de aproape 25 de ani, protagoniștii acceptă jocurile imprevizibile ale minții, redescoperindu-se.
Pentru mulți, piesa a fost o comedie. S-a râs zdravăn, încurajator, semn că spectacolul a plăcut publicului. Eu am râs mai puțin, prețuind însă la fel de mult calitatea viziunii regizorale și a jocului actoricesc — pur și simplu, am observat, din sală, cum se verifică un principiu clasic al comediei, enunțat și de H. Bergson în Teoria râsului. De la Molière până astăzi, tragedia unora e comedia altora. Protagoniștii fac haz de necaz, tipologiile sunt bine conturate, iar desenul mare al spectacolului limpezește mesajul.
Venit la teatru cu prietenii și cu nevasta, cineva a exclamat vesel: „Păi, am rezolvat. Mergem în Canćun!”
Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU
CANCÚN de Jordi Galcerán
Traducerea din limba spaniolă: Luminița Voina-Răuț
Reme – Cerasela Iosifescu
Vicente – Gabriel Răuță
Laura – Ada Navrot
Pablo – Alexandru Jitea
Regia, lighting design și ilustrația muzicală: Felix Alexa
(selecția a fost realizată din muzica originală compusă și interpretată de Alexander Bălănescu)
Scenografia: Andrada Chiriac
