PICASSO VS. EINSTEIN. Fotografie de grup

„Să nu mai pierdem timpul!, spune Freddy la începutul spectacolului.

Pentru personalități ca Picasso și Einstein timpul se măsoară altfel decât pentru omul obișnuit. Trecutul fusese tractat de cai, viitorul avea să fie tras de lumină.

Întrebarea-cheie este aceasta: secolul al XX-lea va fi al științei sau al artei?

Răspunsul pe care îl dă spectacolul realizat în regia Teodorei Petre este că va fi un secol mai bun, al vizionarilor. Artistul și omul de știință se provoacă reciproc la un duel al creioanelor, de fapt, al originalității. Conceptul de originalitate este cel care face diferența dintre impostură (Schmendiman) și valoare autentică. Timpul are toate răspunsurile, decantează esența și o așază în galaxii, printre stele, scriind numele importante cu litere mari – să spunem că numele lui Elvis este cel mai vizibil, căci să compui cântece de dragoste, visând la fericire, îți dă dreptul la o mai mare vizibilitate. Dar depinde și de unde privești.

Dar să privim „Fotografia de grup”.

În localul lui Freddy, Albert Einstein privește un calcul scris pe o foaie de hârtie și așteaptă o femeie frumoasă. Einstein are, pe scenă, o prezență vioaie, extrovertită, ținută impecabilă și dicție simpatică, cu accent nemțesc.

Tot aici, își face apariția Suzanne, admiratoarea lui Picasso, pictor deja cunoscut în Paris, mimând frumos că este ușor excedat de popularitate.

Pablo Picasso depășește „perioada albastră” și are viziunea esteticii cubiste – ca mesager, Elvis îl ajută să privească în viitor către „Domnișoarele din Avignon”.

Henry Matisse este și el prezent pe scenă, adus, simbolic, de un negustor de artă, care achiziționase o miniatură.

Gaston e francezul get-beget, elegant, în costum alb, un cavaler șarmant, ușor obosit. Iubitor de pisici.

În localul lui Freddy, el însuși un fel de Charlie Chaplin, prezențele feminine sunt la înălțime, uneori și la propriu, și la figurat, aducătoare de inspirație.

Suzanne poartă în palmă un porumbel pictat de Picasso. Tânăra a primit în dar și un desen, pe care l-ar fi păstrat, nu l-ar fi vândut în schimbul unei sume oarecare, dacă pictorul și-ar fi amintit de ea. Picasso este însă un visător. Are nevoie de frumusețe în jur, de tandrețe și chiar de iubire adevărată, este însă deja obișnuit cu afecțiunea facilă a admiratoarelor. Și e mult prea ocupat să deseneze încontinuu, ca să nu piardă fluxul ideilor. „Ce faci tu ca să-ți vină ideile?” Ideile nu vin oricum și nu le stăpânește oricine, e nevoie de talent, e nevoie de geniu.

Decorul și costumele sunt realizate cu minuțiozitate, în așa fel încât să reconstituie atmosfera boemei pariziene din octombrie 1904. Piesă are un ritm fermecător, cu intrări în scenă care încep din sală, cu momente de excelentă improvizație muzicală.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale unui spectacol este la final, când vezi, de la mică distanță de scenă, cum iese un actor din rol, cum devine altă persoană, om vulnerabil, sensibil, cu osteneală frumoasă pe chip, dar și cu presimțită uimire scrisă în priviri, când constată că publicul aplaudă în picioare minute în șir. Cum s-a întâmplat și la PICASSO VS. EINSTEIN, după „Fotografia de grup”.

Spectacol susținut în cadrul festivalului de teatru Buzău Iubește Teatrul 2023

PICASSO VS. EINSTEIN – Teatrul de Comedie București