Traducere din limba engleză şi note de Vali Florescu

Colecţia „Biblioteca Polirom”. Seria Actual

După ce Primul Război Mondial i-a răpit fratele şi logodnicul, Violet Speedwell a devenit o „femeie de prisos”, fără şansa de a avea familie. La 38 de ani, lucrează ca dactilografă pentru o companie de asigurări. Dorinţa de independenţă o îndeamnă să se mute la Winchester, la mică distanţă de mama ei (o femeie înrăită de doliu). Într-o zi în care vizitează maiestuoasa catedrală din oraş, nimereşte la o slujbă unde se sfinţesc pernele de rugăciune cusute de Grupul de brodeze al Catedralei. Aici, Violet se împrieteneşte cu exuberanta Gilda, lucru care-i va pune la încercare curajul cînd aceasta îşi va declara public dragostea pentru Dorothy, una dintre cele mai talentate brodeze. Însă şi ea are propriile secrete: e atrasă de Arthur, un clopotar însurat. Cînd forţe exterioare îi ameninţă greu cîştigata independenţă şi la orizont se iveşte perspectiva unui nou război, Violet trebuie să lupte din toate puterile să prindă rădăcini într-un loc neprielnic femeilor de prisos.

Tracy Chevalier s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington. A părăsit Statele Unite în 1984, stabilindu-se în Anglia. După ce a lucrat cîţiva ani ca redactor, a obţinut un masterat în literatură la University of East Anglia. A debutat în 1997 cu romanul Albastru pur, ce s-a bucurat imediat de un succes răsunător. Doi ani mai tîrziu a apărut Fata cu cercel de perlă, considerat de Publishers Weekly „fenomen editorial”, atingînd în scurt timp cifra-record de un milion de exemplare. În anul 2000, lanţul de librării Barnes & Noble i-a acordat premiul pentru una dintre cele mai bine vîndute cărţi în SUA. Romanul a fost recompensat cu premiul cititorilor revistelor People, Time şi Elle. În anul 2001 a publicat un al treilea roman, Îngeri căzători, frescă a Angliei eduardiene, aflat luni de zile pe lista de bestselleruri din Anglia şi SUA. Au urmat, printre altele, Ultima fugară (2013) şi La marginea livezii (2016). Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosferă, în care reconstituirea istorică îi fascinează   pe cititorii de toate gusturile, de la rafinaţi pînă la adolescenţi. La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, Albastru pur, Fata cu cercel de perlă, Doamna şi licornul, Simetria de temut, Făpturi uluitoare, Ultima fugară, La marginea livezii.

*****

Violet și Arthur se uitară unul la altul, apoi porniră în urma domnișoarei Pesel. Ea îi conduse de‑a lungul navei sudice, dincolo de transeptul sudic, și se opri în fața capelei episcopului Edington, una dintre cele șapte capele votive construite pentru cei mai puternici și mai influenți episcopi ai catedralei. Era clădită în stil gotic și avea o ușă de lemn vopsită în albastru, ce nu lăsa vizitatorii să intre decât atunci când se rosteau rugăciuni pentru episcop în capelă. Dar era posibil să‑i vezi destul de bine mormântul prin șirurile de ferestre înguste, cu arcade dantelate, ce alcătuiau cei patru pereți, făcând construcția deopotrivă solidă și aerisită.

— Poftim. Uitați‑vă înăuntru, la mormântul lui Edington, ordonă Louisa Pesel. În afară de faptul că este una dintre cele mai frumoase sculpturi medievale pe care le veți găsi, ce mai vedeți?

Violet și Arthur se uitară prin ferestrele din apropiere. Pe mormânt se afla o statuie de alabastru în mărime naturală a episcopului Edington, îmbrăcat în odăjdii și purtând coroană, cu capul rezemat pe o pernă de piatră şi mâinile încrucișate pe piept, ascunse de mânecile elaborat drapate ale sutanei. Alabastrul sculptat era delicat și strălucitor, de un cenușiu perlat. Violet tresări uluită, zărind imediat motivul pentru care îi adusese Louisa Pesel aici. Se mai uitase și altădată la capelă și la statuie, dar fără să observe șirul extrem de vizibil de svastici ce‑i decorau patrafirul de episcop – fâșia lungă și îngustă de țesătură pe care acesta o purta în jurul gâtului și care‑i cobora peste mâneci. Avea svastici și pe guler, chiar și pe pânza drapată peste picioare.

Și nu doar atât : la fel de mult o surprinse faptul că, întrețesute între svastici, se aflau flori cu patru petale identice cu cele pe care le brodase ea pe bordura pernei. Acestea erau împărțite în pătrate prin muchii de alabastru. Domnișoara Pesel copiase cu exactitate acest model pe bordură. Pe Violet aproape o pufni râsul, și tocmai asta făcu Arthur : nu izbucni în hohote, dar scoase mai mult decât un chicotit. Era un sunet de uimire, de amuzament și de acceptare.

— Acestea sunt cruci fylfot, spuse Louisa Pesel. Svastici din secolul al XIV‑lea, dacă vrei. Și sper că observi că sunt orientate în sensul acelor de ceasornic, cu mult înainte ca vreun designer nazist să fi ales să facă asta.

Le studiară în tăcere. Louisa Pesel simțise probabil că nu e nevoie să spună mai mult – crucile fylfot vorbeau de la sine.

Într‑un târziu, Arthur se trase un pas înapoi de la fereastră. Violet făcu la fel.

— E cu adevărat extraordinar, zise el. Vin de patruzeci de ani la catedrală, m‑am uitat la mormântul ăsta de zeci de ori și niciodată n‑am văzut svasticile. Crucile fylfot, se corectă. Și credeam că sunt un om cu spirit de observație.

— În modelele mele pentru pernele catedralei am făcut referire la multe tipare și simboluri, zise domnișoara Pesel. Unele dintre nodurile centrale ale pernelor de rugăciune vin din mostre elisabetane sau dintr‑o carte cu modele de broderie din secolul al XVI‑lea, tipărită de un anume Peter Quentel. Însă mie îmi place să combin modelele cu unele deja existente în catedrală. Așa că mai multe sunt inspirate din dalele medievale din absidă, iar altele, din cheile de boltă din lemn și piatră de pe tavanele boltite ale naosului și prezbiteriului. Le‑ați văzut?

Violet și Arthur încuviințară. Ea le studia uneori, în timpul slujbei de seară, pe cele din prezbiteriu. Deși erau foarte sus deasupra ei și îi venea greu să le deslușească, simțea că acele chei de boltă înfățișează modele și simboluri cu semnificații importante în trecut.

— Cred că sunt, în general, embleme heraldice, sugeră Arthur, pe un ton mai puțin sigur și mai plin de respect față de vastele cunoștințe ale Louisei Pesel.

— Da, și sunt din secolul al XIII‑lea, însă unele par să fie ceva mai noi. Există câteva blazoane ale familiilor bogate din Winchester, dar și modele decorative de frunze și animale. Cred că e chiar și un leu cu un porc în gură. L‑am zărit cu binoclul. Sunt executate cu o măiestrie incredibilă, mai ales dacă te gândești că acei meșteri știau că, odată puse la locul lor, nimeni nu va mai vedea vreodată amănuntele de-aproape. E limpede că sculptorii au făcut ceva atât de rafinat, pe care nu avea să‑l vadă nimeni, pur și simplu din dragoste pentru catedrală. Cred că nici nu‑și imaginau că se va inventa binoclul ! Dar înțelegi acest sentiment, nu‑i așa, Violet? De a vrea să faci cele mai bune cusături de care ești în stare, indiferent dacă le va vedea cineva vreodată sau nu.