Uimitoarele aventuri ale unui american (sau chiar mai mulți, dar cu măsură… pentru măsură) în mintea unui român

Familia Simpson, Deadpool, Gumball, Urmuz, Seinfield, Michaux, Eugen Ionescu, Adrian Buzdugan (cu al său comisar Corcodușă!), Andrei Mocuța (cu al său Superman vs. Salinger), Daniil Harms, Swift, Jerome K.Jerome, Hašek, Ada Milea, la toți aceștia și la încă vreo câțiva vă puteți gândi după ce veți citi, fredonând, primele pagini din cartea pe care vi-o propun, semnată Jullie-Ann Seggift (inițial, volumul așa ar fi trebuit semnat, dar din considerente editoriale și biblioteconomice, s-a renunțat!), pardon, Iulian Mardar, traducător, hârșit (programul de corectare nu vrea „hârșit” ci „hărăzit”, dar eu aș prefera „hăruit”… cu un simț al umorului foarte subtil și cu un alt al șaselea simț, cam neglijat de teoreticieni, cel al ludicului) bine prin limba și literatura engleză (inclusiv cea vorbită și scrisă prin Taipei, unde s-a documentat pentru a scrie biografia celui de-al XX-lea Dalai Lama, a Papei Francisc al III-lea și a Papesei a Doua – v-ați dat seama, cu toții născuți, după Marea Pace chinezească, în peșterile și ieslele din Taipei; ca orice carte care te face să râzi sau să zâmbești, nu are nicio legătură cu Timpul, tratat cu Paul Ricoeur sau nu, apropo de narațiunea pură!)…

O carte care vă poate lovi precum o găleată de apă în cap, uneori putând avea și apă, deși, de fapt, cum spuneam, este o metodă de propovăduire a subtilităților Limbajului – Logosului (aici traducătorul – pe bune, fără glume, cartea chiar a fost… gândită mai întâi în limba engleză! – nu se trădează decât pe sine și poate pe literatura cu un alt sens, mai comun, pentru cei mai sensibili observația fiind cât se poate de utilă sau futilă, după gust), cel care ne-a dăruit dintotdeauna (oare în același timp cu coasta lipsă a primului om?) și umorul ca terapie, ca abordare (și, în ultimă instanță, salvgardare și, dacă este la modă, reziliență, poate să nu aibă nicio legătură logică!) a Realității! Deși toate dovedesc, în ultimul timp, oare chiar ultimul?, că, de fapt, cei cu simțul umorului autentic sunt o minoritate pentru care ar trebui să se îngenuncheze și în somn!

Bref, o carte aventuroasă, în care jocurile de cuvinte sunt ca niște pirați care visează că vor avea un Mântuitor, A.Wesome – aproape intraductibil… personajul, un A.Minune copil teribil al literaturii române și universale de după anul 2020, despre care putem spune acum că a fost virusul părinte al Covid 19; și toți (pirații) vor pleca să-l găsească, prin biblioteci somaleze, unde cică s-ar fi ascuns, pentru a trăi o ciudată iubire pentru propriul Jack, care de fapt este Jacqueline (cam cum este Jullie-Ann pentru… Iulian!), o sosie a Gretei Thunberg, somaleză get beget, de la care Mântuitorul jocurilor de cuvinte chiar va avea un mântuitor copil, care va cita din Jonathan Franzen („Ce-ar fi să nu ne mai prefacem? Să recunoaștem că nu putem opri catastrofa climatică”, sic!), dar se va gândi și la „Întoarcerea lui Jack A. Wesome”, „După douăzeci de ani”, o altă variantă a traducerii putând fi „Uimitorul și în același timp Ne-uimitorul Jack” și niciun vrej de fasole, doar jungla literaturii, din care toate aceste personaje ale lui Iulian Mardar (născut în ziua de 28 ianuarie 1972, la Rogojeni, comuna Suceveni, județul Galați, actualmente profesor la Universitatea Dunărea de Jos Galați) ies ca niște liane de cuvinte, purtătoare de cuvânt, Logos, da?, ale unor plante carnivore care vor propovădui întoarcerea, da, tot „Întoarcerea”, la vremuri dinainte de Istorie, în care normalitatea ar putea fi (imaginată) precum cea din lumea lui Jack al lui Mardar, un fel de super-adolescent, nu prea super-erou, Un Mardar care se amuză teribil pe seama tuturor teoriilor literare, temelor, motivelor, tipologiei personajelor de gen (să nu întrebați care gen, că aș încerca să vă explic tipul filosofic al străinului adolescent care nu vrea să-și dezamăgească părinții, care și-au pierdut copilul perfect, iar cel imperfect și cam gras dorește să devină și el perfect, hegelian sau nu, oricum el nu citea, cel imperfect, cel perfect probabil știa totul dinainte de a citi, era… „genial” pur și simplu: „La vârsta de 5 ani putea să cânte trei cântece diferite în același timp, la instrumente muzicale diferite! La vârsta de 13 ani putea să piloteze cinci tipuri de avion și unul de elicopter. Nu pe toate odată, deși ar fi vrut să încerce. La vârsta de 14 ani făcea țăndări recordul mondial la meciuri de șah câștigate într-un simultan. La doar 15 ani dispăru fără urmă încercând să traverseze Pacificul într-o balie de plastic, folosind o strecurătoare drept vâslă.”

Dispărutul era Mike, dintre ceilalți patru frați, Jack vrea să devină… Mike. O misiune imposibilă? Cât timp există capcane de șoareci pe lume, probabil că da, veți înțelege de ce, dar, la urma urmelor, urechile omenești au fost făcute pentru capcane de șoareci, și dacă va exista un sprijin din partea părinților, cine știe? Dar… tatăl, „Domnul Wesome pleca la serviciu foarte devreme, cu toate că era ieșit la pensie de câțiva ani. Fusese pompier din prima zi după absolvirea liceului și până în ultima sa zi la lucru. În secția unde lucrase era o adevărată legendă și de aceea mulți se îndoiau de existența lui.”

De tată ne putem îndoi, dar nu și de Jack și de „părintele său legal”, totuși, Iulian Mardar, un scriitor despre care cu siguranță vom mai auzi… Deoarece măcar un cititor va dori să devină… Jack, un anti-spintecător („dacă viața oamenilor ar depinde de el”, specia… vă las să descoperiți adevărul referitor la capacitățile paranormale ale lui J.) care s-ar fi simțit în apele lui în „Căldură mare” a unui clasic pe care nu l-am amintit la început, deoarece dacă ne-am fi gândit la Cănuță, „om sucit”, deosebit, special, ca la un unchi din America am fi stricat o parte din plăcerile vinovate ale lecturii.

Absurdul (literar) dovedește că este cât se poate de viu prin exuberanța scrierilor lui Iulian Mardar, convinge că se poate aproape reinventa, cel puțin momentan, când se trece la nivelul următor, cosmopolit, globalist („Vive le… globalizare!”, strigă un personaj-tată care, ceva mai târziu, meditează: „ Globalizarea. În curând, va fi peste tot zi în același timp și peste tot noapte în același timp. Din punct de vedere economic, e mai bine așa.”), universal al literaturii! Muzele parodiei, satirei pot confirma… aventurile scriitorului care încearcă să reinterpreteze aproape totul, ca să nu mai spunem de numeroasele aluzii la scene celebre sau nu din literatura anglo-americană, într-o… lumină-cheie care aduce aminte, de pildă de un anume clarobscur, rembrandtian sau vermeerian: „Când ajunse acasă (Jack), părinții lui stăteau de vorbă cu Mathew. Îi sunase el, iar acum aveau o conversație în trei, prin interfon. Stăteau în picioare amândoi, aplecați peste telefonul așezat pe masa din bucătărie. O rază de lumină strecurată printre jaluzele lăsate cădea exact pe telefonul din plastic negru, cu receptor fără fir. Așa, în raza aceea, părea singurul obiect important de acolo. Și chiar era. În semiîntunericul bucătăriei se puteau ghici zâmbetul plin de speranță pe fața domnului Wesome și îngrijorarea de mamă a soției lui.”

Un Absurd cu cercel de perlă care parcă ar confirma din nou că Adevărul este… absurd, nu numai pentru „ a crede” implică absurditatea, dar și butada deloc celebră a unui (se putea altfel?) american, H. L. Mencken, „Lui Tertulian îi este atribuit motto-ul ‘Credo quia absurdum’ – ‘Cred pentru că e imposibil’. Inutil de a mai menționa că el și-a început viața ca avocat.”

Citind/citând o răbufnire a unui profesor de muzică, către un elev al său, nimeni altul decât… Jack, nu se poate să nu-ți aduci aminte de profesia de bază a scriitorului (nota bene, nu este profesor de muzică! Dar sunt zvonuri că negocierile dintre chinezi, purtate în limba engleză, au început să fie fructuoase, după ce elevii lui I.Mardar au intrat în diplomație!):

„În mormânt să fiu, o să vin ca să-ți dau peste mâinile incapabile să țină, măcar, o vioară așa cum trebuie. Aș ieși de-acolo, ca în Thriller, dar în loc să dansez, ți-aș sparge de cap toate instrumentele dintr-o orchestră simfonică, începând cu pianul! Stafie de aș fi, ți-aș bântui existența lipsită de talent și te-aș face să plângi în si bemol noapte de noapte, până vei cădea în genunchi și vei jura să nu te mai atingi în viața ta de vreun instrument muzical! Ești atât de afon, că și Pavaroti ar cânta fals, la radio, dacă l-ai deschide tu! Îmi e de-ajuns că fiica mea, propria mea fiică, mi-a transformat ceea ce am iubit eu cel mai mult, cvartetul de vioare, într-un coșmar. Nu mai vreau încă un arcuș plin cu ulei de ricin în cvartetul acesta care nici măcar nu mai poate fi numit cvartet, dacă numeri persoanele cu viori în mâini. Chiar crezi că, dacă îți dau o vioară ce nu scoate niciun sunet, și dai din arcuș ca un apucat, înseamnă că ești muzician?! Vei fi, pentru orice formație de viori din lume, exact ce este fiică-mea pentru cea din școala noastră: nimic mai mult decât un convertor de oxigen în bioxid de carbon!”

În aproape altă ordine de idei, ar fi aproape, cel puțin până la un moment dat, trei planuri ale acțiunii: unul ca în „American Beauty” (vorba vine, orășelul american unde Jack încearcă să se transforme în Mike!), altul în care ceilalți trei frați îl caută în toată lumea americană, cu tot pax-ul ei, sic, tot pe Mike; și al treilea în care, să spunem, să nu spunem, mai bine nu!, un alt personaj se dovedește a fi pur și simplu… un fel de Robinson, care va fi înmulțit cu un alt fel de… Vineri – există o aluzie clară la filmul cu Tom Hanks, „Castaway” (Naufragiatul)! Dar există, de fapt, și o lovitură de teatru sau de proză, asupra căreia nu vom insista, dar care va schimba… ceva din ceea ce ajungi să crezi până la capitolul XII!

Se poate citi romanul pe muzică de… „Metallica” (veți asculta de ce și veți ști de ce Lars Ulrich va încerca să-i sărute mâinile lui Jack!), poate chiar „The Unforgiven”… scriitorul, cert este că nu este o carte de un sau doi dolari, adică nu este pulp fiction, personaje secundare (sau nu?) precum Alan Trobss, Rick Roopbacwards, Paul Fredunio sau Patrick Middleswitch te duc cu gândul la delicatese literare precum dublinerșii lui Joyce sau mâncători de pești banană ai lui Salinger (în care condimentele sunt autentic… românești), în care accente jamaicano-moldovinești pot fi identificate ușor sau aproape („Uaitbuoi ăsta pluin de lovuele! ”), o lecție de patriotism… american este antologică („Voi, albiulor, credeți că numai vuoi sunteți ameuricani! Continient este Ameurica, Jamaica în Ameurica, deci eu ameurican. Ameurican eu, Ameuricani părinții mei, ameuricani bunicii mei, ameuricani bunicii bunicilor mei!”), „extraordinarul, unicul, irepetabilul, genialul aparat de slăbit fără efort – ASF-15-f.w.” aduce aminte de o invenție… kafkiană din „Colonia penitenciară”, sunt și aluzii cinematografice cu… dubița (adică destul de nenumărate, ca și mieii din orice film oscarizat cu tăcere)…

Desigur, poate unii vor spune că tipul acesta de literatură seamănă cu o altă invenție a lui Rick Roopbacwards, bicicleta care folosește principiul secret al anti-pedalatului (explică inventatorul invidios pe Gates: „Cu bicicleta aceasta, pedalezi, dar mergi în spate. Adică anti-pedalezi. Dacă îți propui să ajungi undeva la, să zicem, trei sute de metri în față, această bicicletă va scoate și untul din tine pentru că nu vei ajunge nidiodată unde ți-ai propus, dar de pedalat vei pedala. Doar oboseala te mai oprește, iar la momentul acela deja vei fi ars un număr de calorii mai mare decât cele pe care le-ai înfulecat mai înainte.”), dar cu siguranță este un răutăcism specific colegilor lui Iulian Mardar de la Cenaclul „Noduri & Semne” (cărora autorul le mulțumește special!) unde au fost citite, poate în premieră mondială, fragmente din acest roman anti-roman pentru toți adolescenții care se mai ascund împreună cu copiii care am fost în interioarele noastre… Este drept că, totuși, numai unii adolescenți, ancorați în realitatea americană, pop sau nu, virtuală (youtube, facebook, instagram), vor savura mai mult momentele, cu toate vedetele amintite: Michael Jackson, Lady Gaga, Travolta, Orson Wells, Beck, Elvis Presley, Aretha Franklin, Arnold Schwarzenegger, Britney Spears, Justin Bieber, Miley Cyrus ș.a.m.d.

În cele din urmă, este un exercițiu de critică lucidă, în primul rând… a imaginii pe care o avem despre o anume Americă (nu numai trumpistă, ci și obamistă – se pare că grosul cărții este scris în 2017; dacă vreți, este o… vânturare a Americii!), unde literatura se simte în largul ei, chiar dacă Totul, dar Totul, pare a se sfârși printr-un spectacol cu muzică pop-rock, muzică de cameră și stand-up comedy, variantă deloc nietzscheană a unei tragedii care prezintă destinul tragic al unuia care încearcă să fie ceva pentru care nu a fost născut, dar care salvează viețile, sufletele altora! Mini soap opera? Poate!

Cândva, din viitor, când în toate Constituțiile se va scrie ceva despre corectitudinea, sic, politică.

Uimitorul Jack: Jack A. Wesome de Iulian Mardar