Duminică, 3 martie, Ateneul Român a găzduit Gala aniversară Madrigal – Cantus Mundi, spectacol care a marcat 94 de ani de la nașterea maestrului Marin Constantin, 56 de ani de activitate neîntreruptă a Corului Madrigal și 5 ani de când Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat.

Evenimentul a inclus prima ediție a „Premiilor Marin Constantin”, concertul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, precum și prezența pe scena Ateneului Român a corurilor din Programul Național Cantus Mundi. Decernarea distincției omagiale, creată în memoria maestrului fondator al renumitului ansamblu coral, onorează valoroasa sa moștenire, precum și viziunea sa de mentorat și susținere a cântului coral în rândul tinerei generații.

Laureații „Premiilor Marin Constantin”, ediția 2019, au fost: Proedus – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Primăriei Municipiului București, prin domnul Victor Constantin Vlăduț – Coordonator proiecte, Opera Comică pentru Copii, prin doamna Felicia Filip – Director General, Universitatea Națională de Muzică București, prin doamna Diana Moș– Rector, Prof. dr. univ, Digi24, prin doamna Antoaneta Dohatariu – producător general al departamentului de producție și Apa Nova – Veolia, prin domnul Mihai Savin – Manager general adjunct.

Premiul Marin Constantin recunoaște implicarea în susținerea activității corale la nivelul întregii țări. Multiplcarea efectului Cantus Mundi are nevoie de coagularea eforturilor foarte multor factori influenți ai societății, fie că aceștia aparțin mediului privat, fie că sunt instituții publice. Rezultatele pe care programul le are, la nivelul anului 2018, sunt datorate, în mare măsură, premianților Galei, motiv pentru care le mulțumesc și îi invit să rămână aproape de cel mai mare program de itegrare socială prin cânt coral din Europa”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

„Premiile Marin Constantin” au fost însoțite de trofee unicat, opere de artă create de către artistul plastic Mihai Băncilă.

Printre cei 700 de spectatori prezenți în sala Ateneului Român la tripla aniversare Madrigal – Cantus Mundi s-au aflat ambasadori și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din România, senatori, deputați, europarlamentari, reprezentanți ai Guvernului României și ai administrației publice centrale, directori de instituții, reprezentanți ai mediului economic și ai societății civile dar și foști madrigaliști, parteneri și colaboratori, precum și un mare număr de melomani fideli mesajului cultural și social al celor două programe.

 „În primul rând: Felicitări! A fost un eveniment absolut fantastic: muzică frumoasă, un moment special creat prin prezența copiilor alături de Corul  Madrigal. A fost atât de emoționant să văd copiii în sală, cântând. A fost pur și simplu minunat!”, a declarat Ambasadoarea Regatului Norvegiei în România, Excelența sa, Doamna Lise Nicoline Kleven Grevstad.

Trebuie să recunosc că a fost un moment foarte emoționant. Nu doar calitățile vocale extraordinare ale Corului Madrigal m-au impresionat dar și efortul depus de copii și tineri, mai ales cel al copiilor cu dizabilități de auz. A fost într-adevăr un moment tulburător. Astfel, concluzia mea este foarte simplă: muzica unește în sensul cel mai complex al cuvântului. Este un semnal extrem de puternic care este împărtășit azi aici, la Ateneul Român”, ne-a declarat Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Excelența sa, Domnul Cord Meier-Klodt.

300 de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi au completat emoția serii cu un concert extraordinar, împreună cu mentorii lor din Corul Madrigal. Imnul „Cantus Mundi”, compus de fondatorul Programului – reputatul dirijor de talie internațională Ion Marin – cu care s-a încheiat seara, a inspirat audiența să cânte alături de copii și să-i ovaționeze minute în șir.

În cadrul Galei a avut loc și lansarea oficială a noilor costume de scenă ale Corului Madrigal, realizate de scenografa Elena Gheorghe și inspirate din trei repere ale culturii și istorieiRomâniei – perioada interbelică, cea a regalității și tema folclorică. Simplitatea și, totodată, eleganța celor trei serii de costume, prezentate de artiștii madrigaliști în cadrul concertului, au completat sonoritatea unică a Madrigalului și au vrăjit publicul.

La finalul evenimentului, doamna Liliana Ţuroiu,  Preşedintele Institutului Cultural Român, ne-a declarat: „A fost un eveniment extraordinar. Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și copiii din Programul Național Cantus Mundi sunt cei mai buni ambasadori ai României. Dacă 2018 a fost anul Centenarului, cu siguranță 2019 este anul României în Europa. Sunt convinsă că cele două instituții culturale vor fi două proiecte emblematice ale României în Europa.”

Gala aniversară Madrigal – Cantus Mundia fost transmisă live pe canalele social media ale celor două instituții, contabilizând, astfel aproape 10.000 de vizualizări.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.100 de coruri. 40.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura