Revista Teatrul azi continuă să urmărească ritmul vieţii teatrale, iar în luna martie aduce numărul 1-2 pe rafturile dumneavoastră. O…
Browsing: George Banu
Deschiderea oficială a celei de-a 32-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie 2022, de…
Motto: „Întotdeauna, în copilărie şi chiar şi acum, am considerat că lucrul cel mai frumos din teatru este candelabrul, un…
Să te joci cu lumina sau să joci în lumină, aceasta este una din întrebările cu care se confruntă actorul…
Să vorbești despre prietenii tăi descriind obiectele primite cadou de la aceștia pare a fi un demers riscant, lumea putând…
Enciclopedist prin definiție, autor al multor romane, studii, cronici de teatru, a intrat în istoria universală datorită calității sale de…
Teatrul japonez este unul din cele mai bine conservate tradiții ale artei dramatice din lume, fapt la care a contribuit…
În ultimii ani la finalul unui spectacol pe texte din Shakespeare mi-am zis de multe ori (în gând sau cu…
Recunosc că mi-am dorit foarte mult să fiu în public la „trialogul” George Banu – Marcel Iureș – Gábor Tompa.…
Vineri, 29 noiembrie, la ora 11.00, în foierul de la etaj al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, teatrologul George Banu…
Duminică, 20 octombrie 2019, de la ora 11.00, La Sala Atelier,în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL Sever Voinescu în dialog…
Să începi un exercițiu de … extincție a propriilor amintiri, fie și de dragul unui vechi și bun prieten, trecut…
Colecția Yorick a editurii Nemira lansează în cadrul Festivalului de Teatru Internațional de la Sibiu, ediția 2017, 4 cărți fundamentale…
Facebook-ul, acest caleidoscop năucitor de ştiri nemestecate, îmi mai livrează, spre bucuria mea, şi informaţii utile şi interesante, care altfel…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.