Valentina Pușcaș este cursant al proiectului „Jurnalism Muzical pentru Comunitate”, proiect finanțat de Fundația Comunitară Oradea (Mirela Mercean-Țârc coordonator)
Artist liric cu o prestigioasă activitate artistică, baritonul Marian Pop este unul dintre cei mai prolifici interpreți, deținător al unui portofoliu cu roluri de o diversitate uimitoare, atât din muzica barocă sau clasic-romantică, cît și din muzica modernă sau contemporană. Anual străbate lumea pentru cânta în prestigioase teatre de operă de la Tel Aviv la Palm Beach, de la Philadelphia la Opera Bastille din Paris, din Baltimore, Portland sau Arizona la Innsbruck, din Michigan Opera Detroit la Suttgart, Bastler, Saint Gallen, București sau Santiago de Chille, Palma de Mallorca și lista ar putea continua. A făcut carieră cu talentul său actoricesc remarcabil și tehnica vocală impecabilă, confirmate de majoritatea criticilor mzicali, unic și irezistibil în Figaro, Falke sau Eisenstein, în Die Fledermaus, în Conte Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Beckmesser din „Die Meistersinger von Nürnberg”, Melot din „Tristan und Isolde”, Belcore din „L’elisir d’amore”, Dandini din „La Cenerentola”, Ulisse din „Ritorno d’Ulisse in Patria”, Posa din „Don Carlo”, Taddeo în „L’italiana in Algeri”, Valentin în „Faust”, Malatesta în „Don Pasquale”, Don Giovanni și Pantalone din „Dragostea celor trei portocale”, Scarpia din „Tosca”, Rigoletto, Faninal în „Der Rosenkavalier”, în „Evgeni Oneghin” și lista rămâne deschisă. Are un portofiliu reprezentativ și în genurile vocal simfonice, iar în 2014 a primit premiul pentru cel mai popular interpret de operă la Kassel. A regizat spectacole de operă, a obținut titlul de doctor la Academia de Muzica Gh. Dima din Cluj –Napoca, unde și-a început studiile muzicale și de regie, se preocupă intems de promovarea tinerei generații de cântăreți, în acest scop a înființat AteLiDra – studio de workshop în arta lirică cu un un succes fulminant, atât în România cât și în Germania.
Cu ocazia interpretării rolului Tipătescu din opera „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu, prezentată în variantă camerală la Festivalul European Music Open din Oradea ediția IV, Valentina Pușcaș, proaspăt absolventă a specializării Interpretare Muzicală Canto a Universității din Oradea i-a solicitat d-lui Marian Pop un interviu, în calitate de cursant al proiectului „Jurnalism Muzical pentru Comunitate”, proiect finanțat de Fundația Comunitară Oradea (Mirela Mercean-Țârc coordonator).
Bună ziua, d-le Marian Pop, vă rugăm să ne spuneți cum vi s-a părut această experientă? Ce ne puteți mărturisi despre echipa cu care ați lucrat aici la Oradea, respectiv colaborarea cu extraordinara doamna Maia Morgenstern?
Sărut mâinile, domnișoară și vă mulțumesc pentru interesul arătat. Întotdeauna mi-au plăcut provocările profesionale, iar acest titlu a reprezentat unul dintre acele momente din viața unui artist de scenă. Am intrat într-un mic ansamblu solistic foarte profesional și extrem de bine „sudat”, expresie pe care o folosim atunci când vorbim despre un grup care deja se cunoaște foarte bine și acționează ca un singur mecanism. Doamna Maia Morgenstern a fost un deliciu profesional de la primul și până la ultimul moment, un artist complet care a condus întreaga acțiune a operei, fără întrerupere. Am venit studiat și citit, iar modul de interpretare și construcția personală a rolului domnului Tipătescu, mi-a dat permisiunea de a intra în această mică familie atât de bine închegată.
În Oradea nu sunt la prima aventură artistică, având ocazia de a colabora de mai multe ori cu instituțiile artistice locale. De când cu Festivalul European Music Open, am avut onoarea de a participa în nu mai puțin de trei dintre cele patru ediții de până acum. S-ar putea spune că sunt un artist de-al casei.
Având în vedere apartenența lucrării la post modernism, care au fost provocările acestui rol,atât scenice cât si muzicale?
De mult interpretez lucrări moderne, pentru că, așa cum am mai spus-o și înainte, mi-au plăcut întotdeauna provocările, iar căutarea și realizarea optimă a acestui stil interpretativ este pentru oricine o provocare per se. Unii artiști refuză să abordeze un asemenea stil din simplul motiv că nu-l agrează. Și este o explicație pe care o susțin. Niciodată nu ar trebui să susținem un act artistic pe care nu îl iubim, pentru că acest fapt este primul observat și „amendat” de publicul nostru. Oricât de bun actor ai fi. Deși, cuvântul rostit trebuie să fie o parte importantă a interpretării artistice a unei lucrări vocale (operă, operetă, lied, cântec, vocalsimfonic etc.), lucrările moderne trebuie construite invers, și anume începând tocmai de la cuvânt. Trebuie cercetat, înțeles, așezat în context, și abia după aceea construit muzical.
Dumneavoastră sunteți un interpret al artei lirice bine cotat pe marile scene ale lumii. A fost un parcurs greu până să vă câștigați renumele internațional ? Cu riscul de a invoca un clișeu: Care e secretul?
Dacă vi l-aș spune, atunci nu ar mai fi secret. Dar ca să fim sinceri, nu există așa ceva. Căile fiecăruia sunt unice și destinația la fel. Ceea ce putem determina însă, este ca să fim mereu pregătiți prin cunoașterea în detaliu a lucrărilor pe care le interpretăm și de a fi sinceri în livrarea lor către public. Nu a fost niciodată ușor acest parcurs artistic, dar astăzi concurența este atât de mare, încât nu toți reușesc să ajungă pe culmile gloriei. Asta, dacă acesta le este țelul! Dar dacă țelul este de a face mereu spectacole bune, despre care criticul din fiecare dintre noi înșine spune că a fost bine, atunci suntem pe drumul cel bun. Îmi place să citez mereu această frază: „Succesul este o călătorie”. Gândind altfel, pierdem din esența actului artistic și tocmai acest lucru ne barează drumul în sus.
Practic, pentru a avea toate armele în arsenal, trebuie să adunăm toate cunoștințele posibile despre rolurile pe care le vom interpreta. Atât din punct de vedere dramatic cât și istoric. Atunci când avem toate aceste date, adăugăm ingredientul esențial al interpretului: pe noi înșine. Un interpret practic traduce un text către public, prin interpretarea proprie a mesajului. Nu este un secret dar este un aspect esențial al lumii teatrale.
Care a fost vârful carierei dvs.? Puteti sa ne împărtășiti cateva lucruri despre experiența premierei mondiale a operei „Cyrano”?
Cred că vârful unei cariere, acel punct culminant, este determinat numai atunci când ai cele două limite ale ei: începutul și sfărșitul. La ora actuală o am pe prima.☺ Dar lăsând gluma de-o parte, mereu am avut câte un punct culminant. Fiecare nou rol a fost câte un moment de glorie, mai ales că se bazează pe experiența lucrărilor anterioare. Am interpretat de multe sute de ori rolul buclucașului Figaro din opera „Bărbierul din Sevillia” de Rossini și se spunea că acesta va fi mereu și pentru totdeauna vârful carierei mele. Îl iubesc pe Figaro și l-am jucat mereu din suflet adăugând foarte mult din natura mea. La un interviu am fost întrebat cum mă pregătesc pentru Figaro și am răspuns că numai vocal. Interpretativ, mă las mereu dus de flerul meu de moment pentru că Figaro nu face nimic din ce nu aș face și eu. Nu trebuia să joc un alt personaj. Eram eu, numai că în alte timpuri, făcând ceva absolut natural pentru mine. După Figaro au urmat alte culmi: Ulise (Întoarcerea lui Ulise în patrie – Monteverdi), Sixtus Beckmesser (Maeștrii cântăreți din Nurenberg – Wagner) sau Scarpia (Tosca – Puccini). Rigoletto a fost opera în care puteam să plâng de fiecare dată. Fiind tată la rândul meu, gândul pierderii odraslei mă transforma într-un super om.
Despre Cyrano pot să vă spun că am fost prezent din timpul creării acestei opere. David Dichiera, fondatorul și directorul general al operei din Detroit, unde am cântat de multe ori înainte, a construit personajul pentru mine. Am fost invitat de câteva ori înainte de a fi terminată opera, pentru a încerca pasaje și a ajuta la construcția ei optimă. Nici nu vă dați seama ce onoare a fost pentru mine, să fac primii pași și să bătătoresc cărarea pe care vor veni următoarele generații de interpreți. Învățam așa cum făceau interpreții de la începuturi: fără posibilitatea de a avea cu ce compara. Eram deschizători de drumuri. Prima variantă a operei, la premiera mondială, avea 3 ore și 40 de minute, cu Cyrano cântând 3 ore. La următoarele producții s-au făcut revizuiri și a ajuns la o operă de puțin peste 3 ore, foarte accesibilă. La fel și acest personaj, toate acțiunile lui, așa cum și le justifica, au fost toate aprobate și de felul meu de a fi. Se poate spune că acest rol a avut toate ingredientele pe care și le-ar dori un artist, ca punct culminant al carierei. Păcat numai că din motive drepturi de autor, această operă nu se poate viziona de către publicul larg. Dar voi lupta pentru ca să schimb acest lucru.
Recent ați pornit pe un drum al predării meseriei printr-o serie de cursuri de măiestrie. Ce ne puteți spune despre asta ? (…despre Atelidra)
Am fost mereu mânat de dorința de a da ceva mai departe noilor generații. Cred cu tărie că teatrul de operă este într-o continuă schimbare, în mijlocul acțiunii fiind locul unde se fixează multe lucruri noi. Iar cei care sunt în mijlocul acțiunii sunt cei care ar trebui să le destăinuie noilor generații. Sistemul educațional este bine pus la punct și își face treaba foarte bine dar este păcat să nu se beneficieze din experiențele de la fața locului.
Nu consider că suntem maeștrii și de aici reticența mea de a le numi cursuri de măiestrie. Dialogul este modul în care cu toții putem beneficia din cunoștințele tuturor. De aceea le numesc workshopuri, unde să ne implicăm cu toții în acest proces de îmbogățire a cunoașterii și a formelor de antrenament vocal, pe care consider că trebuie să fie individuale fiecărui aspirant în parte și nu celui care conduce workshopul. Cu fiecare curs adunăm experiență și adăugăm aspecte despre care știm că sunt importante viitorilor artiști. Căutăm construirea încrederii în sine și în capacitățile pe care le are fiecare aspirant în parte. Nu în ultimul rând, vrem să găsim împreună ingredientul care să îi facă fericiți din propria prismă și nu pentru că eu le spun că este bine. Ca să concluzionez, totul a început de la o idee care datorită feedback-ului primit a trebuit continuată. Ideea s-a dezvoltat, am denumit-o Atelidra, care este un acronim al ideii originale și anume ATElier LIrico-DRAmatic. Se pare că s-a prins. Acum sunt pe cale de a porni un institut la Cluj-Napoca, care să fie bazat pe workshopuri cu teme specifice de specializare, susținute de colegi de scenă interni și internaționali, pe care îi voi contacta personal. De asemenea, la Viena am început o serie de workshopuri împreună cu o foarte experimentată artistă lirică și bună prietenă, doamna Mihaela Ungureanu-Binder, care s-a conturat într-o nouă metodă de predare. Modelul există în alte domenii, dar este rar sau inexistent în lumea educației vocale. Este vorba despre noțiunea de co-teaching, unde doi profesori de cânt lucrează cu fiecare participant în parte. A fost o metodă de succes și tot datorită feedback-ului pozitiv, vom continua cu workshopurile Atelidra și pe cale vieneză.
La final: un sfat pentru tinerii absolvenți/studenți la canto?
Sfatul meu personal este să nu porniți la drum izolați. Faceți-vă prieteni și ajutați-vă între voi. Chiar și atunci când sunteți împreună la audiții pentru același rol: faptul că unul dintre voi va lua rolul, nu înseamnă că voi ceilalți sunteți mai slabi. Înseamnă că acea comisie a ales altceva. Ceea ce puteți face mereu este ca voi să vă prezentați la cel mai înalt nivel al momentului și nu al tuturor timpurilor. Rivalitatea este greșită și este arma celor slabi.
Vă mulțumesc din suflet pentru timpul acordat, sunt sigură că experiența dumneavoastră reprezintă o sursă bogată de inspirație pentru tinerii artiști aspiranți la o mare carieră atât din punct de vedere profesional, cât și uman!
