Un colț de stradă și un timp (ne)pierdut în amintirile zilei

Poezii cu rest sau jurnalul nefragmentat al unei zile și încă aș mai putea găsi subtitluri pentru acest volum de poezii. Și, dacă stau bine și mă gândesc, toate aceste idei care-mi vin în minte s-ar înlănțui frumos într-o nouă carte de poezii. Aș vrea eu!

Angela Baciu a câștigat cu Charli. Rue Sante-Catherine 34 de Angela Baciu Concursul de Poezie „Lidia Vianu Translates”. De altfel, volumul este bilingv, Lidia Vianu fiind cea care a tradus în engleză versurile. O traducere fidelă, care completează, cumva, universul livresc al autoarei. Angela Baciu este o poetă cunoscută în cercurile literare de la noi, mai puțin vocală decât ar trebui, ceea ce o face uneori prea puțin vizibilă cititorilor. Dar ea scrie, face călătorii de studiu, coordonează tot felul de ateliere și cercuri de literatură (și nu numai) în orașul natal, cu alte cuvinte este un om al prezentului. Iar în Charli. Rue Sante-Catherine 34 prezentul timpul căruia i se abandonează.

„cafea, corn, farfuria colorată./pliculețe cu zahăr. brun și alb./rețeta de clătite. tu.” (ora 14.33)

Expectativa observatorului amestecată cu amalgamul de amintiri recurente dau foarte bine pe hârtie. Cititorul se lasă prins în mrejele muzei și uită să mai respire preț de câteva ceasuri, fix cele despre care, asemenea unui film de acțiune (foarte bun), poeta narează în versuri albe.

„plouă iar./bine că nu am mult de mers/cîțiva pași până în capătul străzii/în spate la Maison du Roi din Grande Place/pe străduța cu magazine din dreapta./am fost pe acolo de dimineață/măturătorii încă adunau hârtiile de pe jos,/femeile scuturau cearșafurile /ușile magazinelor se deschideau pentru clienții/matinali, doamna din magazinul cu haine vechi/îmbracă un manechin în vitrină/mai întâi pantofii /fusta până la genunchi/fără ciorapi,/doar pe vremuri /nu se găseau./femeile își desenau cu creionul dermatograf/o dungă pe picioarele goale. /apoi bluza de mătase/eșarfa galbenă cu buline, pălăria roasă pe margine/și o pereche de mănuși din dantelă/găurite și ele.” (ora 15.48)

Suntem acolo, printre fragmente de întâmplări trecute, pașii unora sau altora pe trotuarul din fața cafenelei, ne legăm pe veci cu ei prin jurăminte de neuitate cafele sorbite în tăceri asortate cu pliculețe de zahăr. Și dintr-o dată aflăm că:

«nu mai fug de tine.//doar știi că nu mă tem de tunete,/nici de cutremure/doar noapea aia de iarnă/când alergam în picioarele/goale în zăpadă/și te strigam/a rămas cu mine./singură, în hotelul Citadines,/pe Avenue de la Toison d´Or/la telefon vocea ta e la fel/„să te duci la Bruges, nu pierde timpul”//„cumpără-ți ciocolată!”» (ora 15.55)

Dar timpul prezent nu e doar al stării de bine, pentru că, nu-i așa, ca să ajungi la Bruxelles, ai nevoie de avion:

„eram în avionul de Bruxelles./câteva ore frica era o haină/pe umerii tuturor.” (ora 16.10)

E un amestesc vrăjitoresc de bucăți de viață comună (în sensul de „nimic ieșit din comun”) cu bucăți de viață interioară, profund personală care nu prea mai poate fi regăsit la alte volume de poezie. Pentru că echilibrul dintre cele două părți este menținut continuu de Angela Baciu, fără vreun efort vizibil, fără stridențe și fără rețineri, mai ales fără rețineri.

„și iar îmi fac cruce/în biserica Notre Dame de Sablon/preotul vorbește la mobil/lumânăreasa are bocanci de iarnă/nu înțeleg ce cântă corul/și tocmai mi-am amintit/că n-am scos rufele de la curățătorie” (ora 16.30)

Dacă aveți nevoie de o conectare la „starea de vacanță” atunci puteți citi Charli. Rue Sante-Catherine 34. Veți simți nevoia să o căutați pe autoare și să povestiți împreună despre una, despre alta…

Charli. Rue Sante-Catherine 34 de Angela Baciu