„Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump” de Marius Turda și Maria Sophia Quine

Diversitatea este o trăsătură fundamentală a condiției umane, una care transcende timpul istoric pentru a se insinua drept o valoare perenă. Or, a fi diferit nu presupune în mod necesar a fi superior sau inferior, indiferent de standardul la care aceasta se raportează. În mod evident, de-a lungul istoriei, încă de la începuturile sale până în prezent, omul comportă o teamă funciară, deseori irațională, față de alteritate, concepută în imagini dintre cele mai diverse. „Celălalt”, „Străinul”, „Necunoscutul”, în special din punct de vedere etnic, acesta fiind la rândul său un concept cu geometrie variabilă, provoacă temeri, trezesc anxietăți sau potențează fantasme identitare. În acest fel, de pildă, conceptul de rasă, subsumat imperativelor epocilor pe care le-a străbătut, a fost lesne de corupt, iar această degenerare, inițial teoretică sau livrescă, a dat naștere unor cumplite tragedii, la fel cum încurajează aversiunea contemporană, mai ales când contextul devine permisiv în acest sens.

Asupra istoricității rasei, în sensul descifrării trecutului rasial și a implicațiilor sale pentru arhitectura lumii de azi, s-au aplecat Marius Turda, profesor la Oxford Brookes University și director al Centrului de Istorie a Medicinei al aceleiași universități și Maria Sophia Quine, care a fost senior lecturer de istorie europeană modernă în cadrul Departamentului de istorie de la Queen Mary, University of London, prin intermediul cărții Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump, apărută la Editura Polirom, în acest an. De fapt, colaborarea celor doi cercetători presupunea scrierea din partea Mariei Sophia Quine a încă unui capitol dedicat ideii de gender and race, care nu s-a concretizat, astfel încât putem vorbi de un singur autor, Marius Turda, care a primit sprijin și consultanță în elaborarea lucrării din partea colegei sale.

În mod cert, conceptul de rasă, la fel cum se întâmplă cu altele din această sferă, se lasă greu definit și încadrat într-o anume tipologie. Iar încercările nu au lipsit, dimpotrivă, au fost multiple și diverse. Rasa, așa cum precizează autorul, „se referă de cele mai multe ori la un grup de oameni care au o origine și o genealogie comune și ale căror realități sociale și biologice au fost modelate de cultură și mediu”. Determinismul conceptului de rasă se sprijină astfel, invariabil, atât pe factorul biologic cât și pe cel cultural. Pe de altă parte, diferența rasială își poate găsi esența în numeroase considerații de ordin intelectual, filosofic sau religios, ceea ce nu poate duce decât la sporirea ambiguității din jurul conceptului. În fond, orice grup de oameni, indiferent de caracteristicile fizice sau morale, poate fi privit, analizat sau interpretat din punct de vedere rasial. Astfel încât rasa poate alimenta identitatea națională, guvernată de mândria apartenenței la fel cum poate indica inferioritatea, una imaginată, este drept, dar nu mai puțin nocivă. Conceptul de rasă ilustrează contradicțiile lumii moderne și contemporane, care, inclusiv, dacă nu în mod special, în jurul semnificațiilor acestuia, a produs un șir interminabil de tragedii, concretizate în războaie, conflicte civile, pogromuri, migrații și așa mai departe.

Marius Turda și-a propus să discute conceptul de rasă în corelație cu cinci teme centrale, aflate în permanență în interdependență cu acesta: istorie, cultură, națiune, genealogie și știință. Într-adevăr, gânditori aparținând modernității au încercat să articuleze acest concept în funcție de disponibilitatea lor intelectuală, fie precară, grevată de inerentele prejudecăți ale timpului respectiv, fie nuanțată, așadar cu un plus de înțelegere față de diferențe în fond ontologice, dar totuși refractară la a parcurge cu luciditate drumul până la final. În mod cert, europenii, de pildă, au căutat mereu să își bazeze cucerirea spațiului și supunerea populațiilor indigene prin intermediul superiorității rasiale care le apărea mai mult decât evidentă. Împărțirea oamenilor în grupuri distincte, în funcție de anumite caracteristici fizice sau culturale a fost, de altfel, o constantă a istoriei umanității: sclavia era un fenomen natural propriu Antichității și nu a fost pus în discuție din prisma moralității nici măcar de filosofi de talia lui Aristotel; în Evul Mediu conflictul între europeni și arabi a avut serioase conotații religioase, atât creștinii cât și musulmanii găsind firească supremația proprie din acest punct de vedere.

Noțiunea de rasă este strâns legată de conceptul de națiune, apărut, de asemenea, pe fundalul modernității și care presupune inventarea tradiției, imaginarea comunităților, după expresia lui Benedict Anderson sau, în mod fatal, excluderea alterității. Națiunea, așa cum observa Lucian Boia, a apărut atunci când se resimțea acut nevoia sa, ca religie seculară, sprijinită pe exemplara putere a miturilor și capabilă să coaguleze în jurul său energii și pasiuni cel mult intuite până atunci. Formele de manifestare a statului națiune au fost multiple: a existat modelul voluntarist francez, care punea accent pe cetățenie („ești francez pentru că vrei să fii francez”) sau cel organicist german, care se baza pe comunitatea de sânge a popurului („ești german pentru că te-ai născut german”), așa cum etapele au fost diverse, fie statul fiind cel care a creat națiunea, fie națiunea precedând apariția statului. Finalitatea, însă, a fost în linii mari aceeași, statul națiune trezind pasiuni acerbe, guvernate de considerații subiective asupra rasei, indiferent e direcția din care acestea veneau. „Un popor! O patrie! O Franță!” declama Jules Michelet, iar pe urmele sale cei mai mulți istorici, gânditori sau filosofi ai epocii definită mai ales prin romantism, așadar prin sensibililități de ordin istoric care încoporau la rândul lor motivații rasiale. Toate acestea într-un context în care cele mai multe state își urmăreau obsesiv creșterea teritorială, cum altfel, pe seama altora. Franța revendica Alsacia și Lorena pentru a își atinge granițele naturale, România, Grecia sau Bulgaria doreau să devină mari, Japonia căuta expansiunea, la fel Statele Unite ale Americii sau Rusia. Or, căutarea strămoșilor, asumarea descendenței nobile, accentul pus pe primordialitate, invocarea superiorității rasiale au constituit suportul ideologic atât de necesar și un eficient mijloc de presiune.

Dintr-o perspectivă rațională, grila de valori la care se raporta concepția rasială, pare în cel mai bun caz naivă, dar acestea au stârnit în epoca în care au fost proferate ambiții și au determinat atitutini belicoase. Mitul arian, de pildă, care a avut o îndelungată carieră, a servit la „modelarea rasismului și naționalismului” atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii sau chiar India. Nu de puțin ori, știința a fost implicată în dezbaterea rasială, antropologia dezvoltând un întreg instrumentar de măsurare a caracteristicilor fizice sau, mai ales, craniene, al indivizilor, ceea ce a dus la dezvoltarea craniometriei, cu importante ecouri în cadrul lumii științifice. Eugenia a avut, la rândul său, pretenția absurdă de a îmbunătăți calitatea rasei umane cu rezultate la fel de nefaste și relevante în context contemporan.

Dincolo de istoria contradictorie a conceptului de rasă, dincolo de taxonomie sau diverse interpretări, probabil cel mai important și mai nefast în același timp, a gândirii rasiale, a fost reprezentat de soarta tragică de care au avut parte mai multe grupuri umane de-a lungul timpului. Istoria abundă de exemple în care s-a urmărit supunerea, dacă nu exterminarea unor oameni a căror singură vină era apartenența diferită. Populația Americii de Sud a fost decimată odată cu sosirea primilor europeni, numărul celor care au murit în jumătate de secol fiind estimat la 50 de milioane. Nici populația de culoare nu a avut o soartă mai bună, devenind victima sclaviei și, ulterior a discriminării fățișe până în zilele noastre. În Africa de Sud, minoritatea albă a creat un sistem represiv de proporții, așa numitul „apartheid”, menit a reprima drepturile majorității populației de culoare. Războiul care a dus la destrămarea Iugoslaviei a însemnat și dorința de exterminare a bosniacilor musulmani, zeci de mii dintre aceștia fiind uciși. Cazul cel mai reprezentativ însă, este probabil cel al evreilor, obligați în aproape întreaga lor istorie să devină obiectul urii și disprețului celor din jur. Epoca modernă a potențat antisemitismul, care s-a manifestat inclusiv prin pogromuri, așa cum a fost cazul în Rusia. În timpul celui de-al doilea război mondial, Germania nazistă a pus la cale unul dintre cele mai cumplite episoade ale istoriei umanității, Holocaustul, tradus în exterminarea a peste șase milioane de evrei europeni, o tragedie peste care nu se poate trece niciodată. Teoriile rasiale scrise de-a lungul timpului au devenit arme de distrugere în masă atunci când au fost preluate și aplicate de regimuri totalitare, bazate pe dorința de distrugere totală a dușmanului identificat conform propriei grile de valori.

Nu în ultimul rând, pulsiuni rasiale continuă să existe în zilele noastre, cauzate în principal de migrația tot mai accentuată a refugiaților veniți din Africa sau Orientul Mijlociu. Chiar și în Statele Unite ale Americii, etalonul democratic al lumii libere, odată cu ajungerea la putere a lui Donald Trump, discursul rasial a căpătat consistență și a început să fie transpus în practică în cele mai diverse forme, alimentat, este drept, de proliferarea terorismului. La fel, în Ungaria, Olanda, Franța, Grecia, Italia forțe aflate la guvernare sau care doar aspiră la acest statut își manifestă public nemulțumirea de politicile deschise care vizează migrația. Visul unor state omogene etnic, ferite de pericolul unor invazii care să pună în pericol puritatea rasială, încă este actual și găsește aderență în rândul cetățenilor, deși este greu de prevăzut ce finalitate ce avea. Oricum, rasismul nu a fost niciodată evacuat cu adevărat din istorie și este improbabil că va fi vreodată.

Cartea lui Marius Turda îmi pare că trebuie privită dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, deși în jurul acestei teme ofertante se poate glosa la nesfârșit, cititorii nu vor avea la dispoziție un tratat de proporții, care să analizeze profund temele sugerate mai sus. De altfel, autorul a explicat că rațiunea scrierii acestei lucrări rezidă în faptul că a dorit să ofere studenților săi o introducere în această tematică, o minimă orientare pe baza căreia aceștia să își orienteze lecturile sau cercetările viitoare. De aici provine și impresia de expunere didactică, vizibilă pe alocuri, lipsită de reflecții sau de ipoteze fecunde. Pe de altă parte, însă, mediul istoriografic românesc resimțea nevoia unei lucrări care să trateze lucid, cu obiectivitate o temă deopotrivă dificilă și sensibilă. Aceasta, mai ales în contextul în care România se regăsește în multe dintre abordările lucrării: fie a căutat să își identifice originea în rasa dacică, rasă prin excelență superioară în Antichitate, fie a proferat un antisemitism funciar, devenind un stat criminal în timpul celui de-al doilea război mondial, fie ținând cont de rasismul mai mult sau mai puțin latent prezent în societatea noastră la adresa ungurilor sau rromilor. Din acest punct de vedere, în măsura în care va ajunge accesibilă publicului larg, lucrarea lui Marius Turda și-a îndeplinit misiunea și poate constitui un punc de plecare valid precum și un imbold pentru reflecții aprofundate asupra acestei problematici.

Lumea modelată de gândirea rasială, indiferent de formele sale de exprimare, nu a fost, așadar, una nici măcar aproape de modelul fericirii umane, clamată, la rândul său, de numeroși gânditori de-a lungul timpului. Poate că rasismul a fost doar un pretext, poate a fost doar o justifcare pentru acțiuni ce urmau a fi întreprinse oricum, dar consecințele generate de acesta nu pot fi trecute cu vederea, așa cum avertismentele reclamate de istorie nu pot fi ignorate. Ar fi fost fundamental diferită o lume în care rasismul nu și-ar fi găsit locul? Poate că da, poate că nu, însă în mod cert ar fi fost o lume mai bună.

Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump de Marius Turda, Maria Sophia Quine