„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian la TNB

Steaua fără nume, spectacol în regia lui Alexandru Cozub este o piesă de o candoare și sensibilitate deosebită. Regizată după piesa omonimă a scriitorului Mihail Sebastian, figură controversată a așa numitei generații ´27 sau Criterion, formată din nume răsunătoare precum Mircea Eliade sau Constantin Noica, Steaua fără nume este istoria profesorului Miroiu, clasicul pedagog al mediului rural, și Mona, o apariție astrală, siderală, ruptă de pe beaumonde-ul românesc din perioada interbelică.

Pusă în scenă de Teatrul „Mihai Eminescu” din Chișinău, piesa este o veritabilă tragicomedie, unind în scenele sale un umor special cu niște niște trăiri profunde, care chiar pot provoca lacrimi sincere. Expuși unei existențe mai mult sau mai puțin inhibate, locuitorii unui oraș de provincie se alină cu sosirea și plecarea trenurilor, încărcate de domnișori spilcuiți și domnițe extravagante. Doar profesorul Miroiu este vizibil proliferat pe fundalul concitadinilor lui, deoarece are caracteristicile unui fanatic al cauzei pentru care muncește. Predă cartografie și fizici în școală, iar nopțile și le petrece în calcule și studii aprofundate. Este o bizarerie a firii umane, căci strânge ban cu ban pentru a-și potoli setea de cunoaștere cu cărți importante pentru demersul său: găsirea unei anumite stele de lângă Ursa Mare. Totuși, ceva din viața sa lipsește, așa că ajunge, precum îi este scris în destin, să dea peste Mona, care pe lângă faptul că este o femeie periculoasă, poartă marca unei superficialități și ușurințe absolut plictisitoare.

20_9

Figura ei contrastează profund cu stările în care se regăsesc femeile din acel oraș de provincie, în care poposește fiindcă nu are bilet de tren. Toată ființa ei emană lux și goliciune, sfidare și confort. Dar dincolo de această stare se ascunde o slăbiciune, un dezinteres total față de ceea ce o înconjoară. Este decisă să își pună capăt zilelor doar pentru se plictisește îngrozitor de cei care o înconjoară, o camarilă a desfrâului pe bună dreptate. Simțămintele ei sunt cu atât mai pustii cu cât este perfecta candidatură la rolul de întreținută, de femeie boemă, bună de scos în oraș, la braț cu un bărbat bogat.

Întâlnirea dintre ea și Miroiu poate fi considerată providențială, în condițiile în care aceasta își dorește o schimbare, o umplere a spațiului gol din spiritul său. Mona încearcă să înțeleagă firea stranie și năucă a lui Miroiu, care nu se sinchisește de sărăcia sa, ci, dimpotrivă, și-o poartă destoinic. Dar se pare că dragostea nu este un aliment minune și nu reușește să salveze relațiile, mai ales cele clădite pe mirabolanta conjuctură dintre doi tineri însetați de reușite și cunoaștere.

12_7

Piesa în regia lui Alexandru Cozub este o fabulație, o retrospectivă a unei povești de dragoste dar fără acel tradițional happy-end. Sinceră să fiu am fost „încărcată” de mândria faptului că sunt basarabeancă și am oportunitatea să îmi văd concitadinii pe scena Teatrului Național din București, mai ales că din distribuție au făcut parte unii dintre actorii emeriți, dar și renumiți ai Republicii Moldova. Astfel în scenă au jucat cu măiestrie și deosebit talent actorii: Diana Decuseară (Mona), Ghenadie Gâlcă (profesorul Miroiu), Alexandru Pleșca (Pascu) și Petru Hadârcă (Grig).

1_7

Dacă aveți oportunitatea de a fi martori ai acestei frumoase și sensibile povești, atunci nu pierdeți nici o clipă și bucurați-vă de un spectacol, care vă va umple inimile de căldură, iar ochii, de ce nu, de lacrimi sincere. Căci până la urmă care e menirea teatrului? Să educe în noi empatia și sensibilitatea, să transpună cele mai ascunse simțăminte umane în realități adeseori dure, dar fără de care fața noastră umană și-ar pierde splendoarea cea de toate zilele.

sfn