Prima mea enciclopedie Larousse – “Corpul omenesc”

Pe vremea când fetița mea era mai mică, în incursiunile mele prin anticariate mi se lipeau de mână tot felul de cărți pentru copii, chiar și unele ce nu se încadrau în sfera ei de interes în momentul respectiv. Spre exemplu, o enciclopedie pentru copii, din colecția Prima mea enciclopedie Larousse, apărută cu ceva timp în urmă la editura RAO. Volumul respectiv se ocupa de studiul corpului uman, un subiect explorat destul de superficial de ea pe atunci. A stat cartea mult și bine pe raft, fără să-i acorde prea mare atenție. Ilustrațiile și explicațiile de rigoare nu o atrăgeau la cei 4-5 ani pe care îi avea. Până într-o zi, când întrebările coapte în mintea ei în urma frânturilor de informații prinse din zbor au început să pretindă răspunsuri.

De-acum învățase să citească singură propoziții simple, cel puțin așa știam eu. A început să studieze Corpul omenesc – acesta este titlul primului volum pe care i l-am cumpărat din colecția amintită. Credeam că este interesată de ilustrații și că deslușeşte și denumirile părților anatomice, ale organelor interne, reușind astfel să capete imagini mai clare asupra unor noțiuni despre care tot auzea vorbindu-i-se ca despre ceva abstract și incontestabil. Își imagina până atunci că inima din piept arată că inimioarele de Valentine’s Day. În enciclopedia aceasta a avut ocazia să vadă cum arată inima omului, desigur, într-o manieră adaptată vârstei, pe baza ilustrațiilor bine realizate. La fel au stat lucrurile și cu celelalte organe, dar și cu celelate aspecte ce țin de corpul omenesc. Le sunt explicate copiilor simțurile, funcțiile corpului, modul în care acesta își desășoară clipă de clipă activitatea, abordând atât noțiuni simple, cât și teme ceva mai complicate. Totul este însă bine structurat, iar textele explicative din fiecare capitol sunt lesne de înțeles de către copiii de vârstă școlară mică.

N-a fost nevoie să îi citesc eu cartea. S-a descurcat singură, eu doar am studiat-o pentru a-mi forma o părere despre noua preocupare a fetei mele. A găsit în ea răspunsuri mult mai clare și mai bine formulate decât aș fi reușit eu să îi ofer. Desigur, și părinții pot citi această enciclopedie, nu pentru a învăța ceva nou, ci pentru a descoperi cum să le explice copiilor tot felul de lucruri de care sunt curioși. Nu întotdeauna avem la îndemână răspunsurile cele mai satisfăcătoare. Întrebările copiilor ne pot pune uneori în dificultate. Nu le poți răspunde într-o doară, dacă vrei ca ei să aprofundeze corect o anumită noțiune. De aceea, cred că astfel de cărți serioase pentru copii sunt instrumente utile atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Corpul omenesc este doar unul dintre volumele acestei colecții interesante. Mai avem Știința, Marea, Pământul, La țară, Istoria, Plantele, Universul și Cum este vremea, dar colecția este mult mai bogată. Acestea am reușit să le găsesc eu prin librăriile online și prin anticariate, o dată ce am văzut cât de mult îi place cea despre Corpul omenesc. Citeam în metrou, în drum spre grădiniță, fiecare cu cartea ei. Cel mai mult din toată cartea i-a plăcut capitolul dedicat sexualității și modului în care vin copiii pe lume. Trebuie să recunosc că nu știusem până atunci cum să îi explic aceste chestiuni fără să recurg la explicații ce includ barza, dar și fără să o șochez. Ei bine, acolo a găsit explicații poate un pic prea amănunțite pentru un copil de 6 ani, dar într-un stil firesc, adecvat totuși capacității de înțelegere a unui copil. Bineînțeles că am tratat foarte natural problema, fără să dau de înțeles vreo clipă că povestea abia citită ar putea reprezenta ceva rușinos. M-am adaptat din mers și nici ea nu a părut tulburată, așa cum în mod sigur aș fi fost eu citind acele pagini la vârsta ei. Și nici nu a chicotit așa cum am făcut eu în sinea mea, acum. În orice caz, paginile cu pricina le-a reținut foarte bine, fiind probabil singurul capitol despre care știa la ce pagini să le caute, fără să se uite la cuprins.

A luat cartea și la grădiniță și le-a arătat paginile oarecum pe furiș prietenelor ei cele mai bune. Educatoarea le-a găsit pe hol citind și chicotind. E limpede ce ilustrații erau punctul principal de interes. Și îmi închipui reacția de pe chipul educatoarei când a descoperit ce le captiva pe fete așa de mult. Cartea a fost confiscată până a doua zi, dar întâmplarea va rămâne peste ani în memoria mea. Dincolo de amuzamentul stârnit de volumul respectiv, cred că am făcut o bună alegere oferindu-i fiicei mele astfel de cărți. Ea mi-a cerut, de exemplu, să îi cumpăr Știința și Universul. Dar este pasionată și de volumul despre mare și de cel despre plante. Află multe lucruri interesante, lucruri pe care nici eu nu le știam. Și le învață firesc, în vreme ce eu încerc să îmi ascund mirarea. Termeni și noțiuni pe care eu le-am învățat la vârste mult mai mari sună foarte natural pe buzele ei. Și prefer ca ea să își culeagă din cărți aceste informații, deși nu i-ar fi greu să folosească internetul. Totuși, la 6-7 ani are încă nevoie de o structurare clară, nefiind capabilă să facă față fluxului informațional din mediul online.

Corpul omenesc