Gabriel Garcia Marquez a fost un scriitor columbian, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1982, opera sa fiind…
Browsing: Editura RAO
Cititorii familiarizați cu literatura secolului XX știu cât de fascinant este universul scriitorilor latino-americani, ai căror port-drapele sunt Mario Vargas…
Pactul cu diavolul este unul dintre cele mai cunoscute și mai reprezentative motive pentru civilizația europeană. Ne gândim, desigur, la…
Ambițiosul roman al lui Bogdan Boeru, dincolo de aparenta istorie contrafactuală sau alternativă, cu sâmburele de ucronie, cu ceva elemente…
Dacă nu aș fi văzut o parte din ecranizarea acestei cărți, probabil că nu aș fi citit-o prea curând. Nu…
S-au scurs trei ani de când Gabo a încetat să mai scrie. Dar asta nu înseamnă că a plecat, el…
Mult așteptată de cititorii de romane polițiste de la noi, „Cartea Oglinzilor” a lui Eugen Ovidiu Chirovici a ajuns în…
Conflictele din Orientul Mijlociu fac să tresară de spaimă şi de oroare inima fiecărui civil din această neliniştită parte…
Când Oroarea este muză… Moto: „Literatura nu este inocentă și, vinovată, trebuia până la urmă să se recunoască vinovată. Numai…
Sinopsisul ultra-scurt și nevinovat: O profesoară de literatură iraniană conspiră cu șapte studente citind pe ascuns literatură interzisă în țara…
„Ca să te naști e nevoie de doi, de murit, mori singur. Așa va să piară lumea.” Am început de…
Pe vremea când fetița mea era mai mică, în incursiunile mele prin anticariate mi se lipeau de mână tot felul…
Dacă nu aș fi știut din explicațiile preliminare că acest volum cuprinde un reportaj publicat inițial în foileton și devenit…
În 2016 sunt așteptate pe marile ecrane o serie de adaptări cinematografice ale unor cărți de succes. Pe lângă Inferno,…
Un scurt roman cu un titlu ce mi-a atras atenția cu ceva vreme înainte de a apărea actuala traducere în…
Unii oameni au puterea de a deveni nemuritori, îndeosebi artiștii. Literatura este una din forțele capabile de a conferi nemurirea.…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.