Povestiri de citit sub bancă

„Am vrut să scriu o carte despre niște copii mai-puțin-decât-perfecți, așa cum sunt cei mai mulți și cum am fost și eu, o carte în care să mă joc un pic cu clișeele. Dar lucrul cel mai important e că am vrut să scriu o carte care ține partea copiilor.” Alex Moldovan

Pe Nicoleta o doare ceva. Zice că e bolnavă și că nu vrea să se ducă la școală. Are teză la matematică. Tatăl o privește pe sub sprâncene și începe negocierea, care e adevărat că se face cam des:

„— Stai acasă, zici? Excelent. Chiar voiam să te rog să mă ajuți la curățenia generală, că n-am mai făcut de mult. Maică-te are ceva treabă și nu poate. Termin imediat aici și trecem la șmotru. Ție ți-am repartizat spălatul geamurilor.

În cinci minute, Nicoleta era spălată, îmbrăcată și alerga de mama focului spre școală. Doar nu era să-și distrugă viața pentru o amărâtă de teză la mate. Cu puțin ajutor din partea colegilor, putea să treacă și de tipul ăsta. Se anunța o zi grozavă!

Tatăl ei a zâmbit pe sub mustață și s-a întors la treburile lui. Era pentru a cincea oară în ultima lună când Nicoleta se îmbolnăvea grav dimineața, înainte de începerea orelor. Și tot pentru a cincea oară când reușea s-o vindece fără să miște un deget. N-o fi fost el doctor, dar se pricepea de minune la bolile astea de sezon.” (pp. 29-30)

Capitolul O zi grozavă surprinde bătălia care se dă uneori în familie din pricina zilelelor complicate. Din anul acesta școlar, nu mai există teze. Poate de aceea este mai larg (și poate nostalgic) zâmbetul celor care știu din proprie experiență ce înseamnă ziua tezei. Neliniștea îi face pe unii elevi să găsească pretexte de amânare a inevitabilului. Părinții sunt primii care se confruntă cu problema refuzului unui copil de a merge la școală în ziua tezei la matematică, din motive de indispoziții diverse. Dar leac există. E mai ușor să dai teză decât să faci curat.

Tendința adulților de a le face morală celor mici este sortită eșecului. Discursul este pedeapsă în sine, fiindcă e considerat neinteligibil și plictisitor. Poate tonalitatea ridicată să aibă vreun efect de intimidare a adversarului.

Povestirile lui Alex Moldovan au foarte mult umor, au și miez, și un tip aparte de mitologie. Sala 26 este un spațiu interzis. Personajele au nume și prenume, ca la catalog. Așa se strigă între ei și copiii: Boancă Nicoleta, Pârvu Veronica, Popescu Tinel, Rotar Adina etc. Împărțită în tabere, lumea școlii arată în felul următor: pe de-o parte părinții și mai ales profesorii, de partea cealaltă, copiii. Lupta este inegală, iar victoria este, aproape fără excepții, a celor mici. Se întâmplă așa pentru că cele două tabere nu se amestecă, au regulile și valorile lor, inaccesibile altei vârste.

Într-un fel se văd lucrurile dinspre adult spre copil, altfel se văd dacă schimbăm perspectiva. Imaginea nu e aceeași, oricât am încerca să ne iluzionăm. Deși se intersectează frecvent și au și elemente comune, lumea celor mici rămâne autonomă și inaccesibilă adulților, părinți sau profesori. Orizontul nu se vede la fel. Codurile în care comunică cele două vârste diferă. De aceea se raportează diferit la diferite probleme, au definiții diferite pentru bullying, autoritate, performanță etc. Puștiul supraponderal e mulțumit când constată că a deturnat bullyingul.

Problemele adolescenților se rezolvă în discuții care, fără să fie lipsite de agresivitate, sunt totuși inofensive:

„— Tu să-ți ții gura, că te pocnesc de nu te vezi, a făcut Adina. Dacă nu începeai discuția asta tâmpită, nu ajungeam aici.

— Bătăușo, atâta știi, să ameninți copiii mai mici!

— Aragaz cu patru ochi! a izbucnit Adina și a tras un pumn în bancă. Mereu te bagi în seamă!

— Ha, ha, ha, ha, ha! au râs copiii și au început să strige toți în cor: Aragaz cu patru ochi, aragaz cu patru ochi!

Adina era expertă în găsitul de porecle pentru copii și profesori.

Dominic a bombănit ceva așa, de formă, dar în sinea lui s-a bucurat teribil. Dintr-un motiv sau altul, Adina îi făcuse o favoare, căci una era să fii făcut gras, umflat sau burtos, și alta ochelarist! Doar un prost nu și-ar fi dat seama, și-a zis el, și s-a îndepărtat rapid, până să apuce Adina să se răzgândească.” (p. 84)

Cărțile lui Alex Moldovan, apropiate ca viziune de cele ale lui Daniel Pennac (Necazuri cu școala), sunt citite cu plăcere de adolescenți. Parcă și mai captivante decât ciclul Olguțelor (știu că e greu de imaginat așa ceva), povestirile din acest volum dovedesc o perfectă cunoaștere a școlarilor de clasa a VI-a, nici prea mici încât totul să le fie îngăduit, nici prea mari pentru a fi pedepsiți cu adevărat. În relația cu ei, ai nevoie de tact, de răbdare și de simțul umorului. Titlul însuși indică un mod oarecum subversiv de a păstra, retras în propriul univers, mici taine, cum e aceea a lecturii de plăcere – Povestiri de citit sub bancă.

Paginile se cer citite repede, căpătând întâietate în fața altor lucruri care pot fi ușor amânate. Nu și cititul acestei cărți. Clasa a VI a E are un aer familiar. E aici ceva din magia școlii de la Hogwarts. E drept că nu zboară nimeni pe mături și nici nu se joacă vâjthaț, dar castele există, sunt cele clasice: tocilarii, bătăușii, leneșii, cei puși pe pozne. Există și categoria Pic și Poc – copiii aceia care contrastează, unul scund, celălalt înalt, unul slab, celălalt gras, școlarii care umblă împreună, de nu mai știi la un moment dat cine e Denis și cine e Lucas. Dar poate că această clasă îmi este așa de cunoscută pentru că am și eu una la școală, pentru care sunt diriga aceea mirată când copiii se dovedesc prea cuminți. Și încă o clasă de-a VI-a adânc păstrată în memorie, căci (vă spun un secret!) și eu am fost elevă în clasa a VI-a, nu la E, la altă literă. Mărturisesc cu sinceritate: mi-am adus aminte, în esență, exact așa era și pe vremea mea, cum se povestește aici.

Toți am fost odată elevi într-o clasă ca asta. Și dacă, absolut inexplicabil, n-am fost, e mare păcat.

Câteva informații despre autor găsim în prezentarea editurii:

Alex Moldovan s-a născut la Cluj, unde locuieşte şi acum. E pasionat de literatura pentru copii, de muzică şi e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. În copilărie, a fost atât de încântat când a descoperit cărţile, încât şi-a propus să se facă scriitor atunci când o să fie mare. A studiat Filosofia, are un master în teorii ale artei moderne, dar a lucrat și ca muncitor necalificat, vânzător de weekend sau librar înainte să devină traducător și să traducă peste șaptezeci de cărți. Are cont pe TikTok.

Olguţa şi un bunic de milioane e romanul lui de debut. Succesul primului volum a generat o serie, care a continuat cu Olguța și Operațiunea Jaguarul, apoi cu Olguța și marea demascare. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Povestiri de citit sub bancă de Alex Moldovan