Volum apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom
Postfaţă de Radu Aldulescu
„Un personaj memorabil acest Ian-Omar. Naraţiunea se dezvoltă insinuînd că locul lui nu e de fapt nicăieri pe acest pămînt, că patria lui şi a noastră, a celor care îi citim povestea, este în altă parte. Insinuarea alunecă spre revelaţie, graţie bolilor noastre, ale părinţilor şi bunicilor şi totodată graţie istoriei. O revelaţie potenţată de un talent poetic de excepţie… Cum se întîmplă de regulă în romanele atinse de harul vizionarismului, această istorie personală tinde să dea seamă de istoria unei întregi generaţii.” (Radu Aldulescu)
„Dan Ciupureanu «explodează» cu un bildungsroman à rebours: autoficţiune crudă, nu doar lipsită de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar înclinată spre un anumit masochism, susţinută de un ritm care îţi taie respiraţia, poetică, însă cu un simţ al grotescului ce trimite, păstrînd proporţiile, la tribulaţiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tuşă de candoare salingeriană şi, pe alocuri, cu o încrîncenare à la Eddy Bellegueule, din fericire fără urmă de inflamare ideologică şi resentimentară. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gîndul la Recviem pentru un vis. Omar şi diavolii are o autenticitate de brut art, fiind abia în ultimă instanţă şi retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu cîştigat miraculos.” (O. Nimigean)
Dan Ciupureanu (n. 1983, Craiova) a cîştigat concursul de debut al Editurii Vinea, în 2014, cu volumul Efectul calmantelor, pentru care a primit Premiul pentru debut în poezie al revistei Tiuk!. În 2015 a publicat volumul de poezii Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2, nominalizat pentru premiile Artgothica. În 2016 îi apare în Franţa Les jeux paralympiques, poeme, în traducerea Carinei Nedov. A publicat în numeroase reviste literare din România, Germania şi Franţa poezie, teatru şi proză scurtă. Locuieşte în Franţa.
-fragment-
Mă trezesc seara, e ziua mea – am făcut şaptesprezece ani. Tata îmi zice La mulţi ani! Mă pupă şi îmi dă două sute de mii – nu mi‑a mai dat două sute de mii de când a luat banii pe pământ. Ies pe‑afară. Aseară, când m‑am dus acasă să mănânc, am cunoscut o fată, o blondă care s‑a mutat la noi în bloc, de la Olteniţa. Mi‑a zis : Cum te cheamă? Am auzit că eşti şmecher, şi i‑am spus cum mă cheamă şi că nu am timp să stau. Îmi plac ochii tăi, a adăugat. Ies din scara blocului, Roxana e singură. Salut! îmi zice. Salut! Fumezi? Din când în când. Mergi cu mine peste stradă să fumăm? Că aici mă vede soră‑mea şi mă spune. Merg. Traversăm strada – ne aşezăm pe‑o bancă în faţa unui bloc cu patru etaje, sub bolta de viţă‑de‑vie. Roxana scoate un pachet de L&M roşu şi îmi dă şi mie o ţigară. Nu prea te văd pe la bloc, îmi zice, locuieşti şi în altă parte? Nu locuiesc decât aici, dar nu prea stau pe la bloc. Aha… şi termină ţigara. Eu nu am fumat decât jumătate. Fumezi repede, îi zic, eu nu m‑am apucat de mult. Flocu mi‑a zis să nu vorbesc cu tine, că baţi şi fete. Dacă nu mă supără, nu le bat. Chiar baţi fete? Glumeam. Trebuie să mă duc acasă, ia tu pachetul de ţigări, că nu am cum să urc cu el. Hai că te duc până la bloc. Traversăm strada fără să ne spunem nimic, trecem pe lângă blocul lui Ionuţ şi ajungem la blocul nostru. Roxana urcă prima treaptă, sunt în spatele ei, o trag de mână şi o întorc cu faţa la mine. Ne apropiem nasurile, urmează secunde bune de aşteptare – îmi pune mâna după gât şi mă sărută. Pa, îi zic şi plec ca din puşcă. Pa, îmi răspunde şi intră în scara blocului. Inima îmi bate de parc‑ar vrea să‑mi iasă din piept – transpir, zâmbesc, mă întorc în faţa blocului şi mă aşez pe scară. Roxana iese din bloc cu o plasă în mână. Mergi cu mine să iau pâine? O urmez. După ce trecem de colţul blocului, o împing la zid şi o sărut, îi pun mâna pe cur, mi‑o dă la o parte. O iau de mână – poştim o ţigară până la alimentară. Ionuţ ar fi trebuit să intre în tură la Seattle. Trec pe la non‑stop şi cumpăr un bidon de doi litri de bere, chipsuri, floricele de porumb şi cornuri cu ciocolată. Ionuţ e în sală, îmi zice La mulţi ani! Câţi ani făcuşi? Şapteşpe? Da. Ne jucăm NFS în reţea şi bem bere. Sectoristul Titi se bagă şi el în seamă, îmi cere un corn cu ciocolată şi‑o ţigară, îi dau. Cu gândul la Roxana, pierd la NFS. Ies să mai iau un bidon de bere, i‑l dau lui Ionuţ şi îi zic că mă duc să mă culc, că mi‑e somn. Vreau să se facă a doua zi mai repede, s‑o văd pe Roxana – nu i‑am spus nimic lui Ionuţ.
În prima zi eram confuz – m‑au băgat într‑o cameră cu un pat de fier şi o chiuvetă ruginită, mi‑au zis : Spală‑te pe picioare! Am tras patul lângă chiuvetă, aveam unghiile lungi – am dat drumul la apă şi‑am început să le rup cu mâna din carne. Asistentul şi cei doi gardieni se uitau la mine. Ce face? E foarte bine ce face! a spus asistentul. Mi‑au dat pijamale – lumina cobora ca un înger în mijlocul camerei. Am făcut plapuma sul şi mi‑am pus‑o sub cap – injecţia începea să‑şi facă efectul –, mă luptam, aţipeam şi mă smuceam, îmi curgeau balele pe gât, îmi cădea capul.
