Mică istorie a unui secol mare

Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne sau Jurnalul Annei Frank sunt cărţi pe care le găsim frecvent în lista de lecturi a tinerilor cititori de astăzi, într-o zonă în care se aflau cândva romanele istorice ale lui Alexandre Dumas, lecturi preferate ale generaţiilor mai vechi. Ca subiect de literatură, istoria impune autorului un efort de documentare şi de realizare a veridicităţii, dar şi o privire care transcende tipul acesta de scriitură, spre o zonă extraliterară – sociologie, istorie a mentalităţilor, arheologie culturală etc.

Ştim de la Tzevtan Todorov (Literatura în pericol, Editura Art, 2007, traducere din franceză de Luigi Bambulea), ştim oficial şi academic ceea ce ştiam oricum, din experienţa lecturii, că literatura nu este doar „o distracţie rezervată persoanelor educate, ea îi permite fiecăruia să răspundă mai bine vocaţiei sale de fiinţă umană” (p. 16).

Mica istorie a unui secol mare, volum coordonat de Monica Onojescu, pus sub egida ANPRO (Asociaţia Naţională a Profesorilor de Română „Ioana Em.Petrescu”, Cluj) şi apărut la Editura Arthur (2018), pleacă de la necesitatea de a avea un asemenea tip de literatură, a „vocaţiei de fiinţă umană”, cu atât mai mult cu cât tinerii nu au astăzi, în general, nicio raportare la istorie, nici măcar la cea recentă, izolaţi, cum sunt, în paradigma lor virtual-existenţială. Istoria pare să înceapă de la zero, odată cu ei. De multe ori, am fost uimită că un concept ca cel de „roman interbelic” rămâne de neînţeles, neputând fi asociat, cum e firesc, cu evenimente istorice. De aici, confuzia datelor, substituirea anilor şi completa golire de sens a unui trecut care ar trebui să justifice, ştim asta, că recunoaştem sau nu, prezentul, condiţionând, cauzal şi cronologic, viitorul – lucrurile se întâmplă „după ceva” şi „din pricina a ceva”, logică simplă fără de care nu poţi avea o privire de ansamblu, edificatoare.

Istoria şi literatura sunt forme ale memoriei colective şi, prin urmare, ale identităţii. Este firesc să le aducem, din când în când, împreună. 2018 a fost Anul Marii Uniri. 2019 este Anul Cărţii. În deşertul apariţiilor editoriale, care ar fi putut să creeze o amprentă semnificativă a acestor momente, volumul Mica istorie a unui secol mare se impune atenţiei, o dată în plus, prin calitatea lui, la nivel de formă şi de conţinut, deopotrivă. Unitatea stilistică a cărţii este creată de ritmul narativ bine controlat, riguros şi mizând totuşi pe răsturnări de situaţie, apropiat de scenariul unui film, şi de prospeţimea viziunii, trăsături puternice, aş spune, ale literaturii noastre de azi. Proză bine scrisă. Textele au fost impresionant ilustrate de copiii participanţi la Lecturiada elevilor, sub îndrumarea unor profesionişti – Ludmila Frătescu, Roma Gavrilă, Andreea Ilisăi, Ileana şi Maria Surducan.

Am avea nevoie, pentru didactica actuală, dacă vrem să le creăm tinerilor cititori abilităţi de sinteză şi de analiză a contextului istoric, de texte care să se raporteze, de exemplu, la evenimentele celor 100 de ani de la Marea Unire, din perspectiva şi în cheia existenţei obişnuite, care este, evident, alta decât cea a istoricului. Şi textele au venit, anume pentru acest proiect (Lecturiada elevilor), de la cei 20 de scriitori contemporani care au acceptat convenţia propusă – aceea de a scrie, pentru tineri, despre acest veac al singurătăţii noastre şi al multor „schimbări la faţă”, începând cu 1918, trecând prin comunism şi ajungând la mineriadele postrevoluţionare. Documentele nu lipsesc în acest gen de proză, nu au cum, ba dimpotrivă, de la documente se pleacă în construirea ficţiunii.

Candoare şi idealism, reacţie accentuată la nedreptate, entuziasm şi hipersensibilitate, ignorarea riscului şi impactul cu „istoria-tăvălug” – iată câteva dintre trăsăturile personajelor nevârstnice (copii şi adolescenţi, tineri, în general) care privesc şi relatează, ca martori nepervertiţi, evenimentele la care iau parte.

O bucată lipsă din mega tabloul oficial, realizat pentru 23 August, la defilare, atrage, în 1977, eliminarea din lotul sportiv a vinovatei, fata de 16 ani, şi „excluderea din Partid a mamei, dar şi confiscarea maşinii de scris a tatălui” – Nasul lui Ceaşcă, Laura Grünberg.

Trei săpunuri Rexona şi o casetă cu The Wall, povestirea lui Alex Moldovan, surprinde discrepanţa dintre copiii securiştilor şi ceilalţi, veniţi din familii obişnuite, pe fondul unei crize sociale galopante. Racolarea de către securitate şi practica agricolă sunt cele două linii fundamentale pe care se construieşte o poveste de dragoste, deloc inocentă, în viziunea lui Bogdan Răileanu, în Teoria apropierii.

Vacanţele cu părinţii, ciocolata cu gust de carton, acel Pepsi de negăsit la Valea Drăganului – iată câteva dintre constantele copilăriei în comunism, cum arată Adina Popescu în povestirea Unde e laptele de alimentara?. Nu se găsea mai nimic, poate doar nişte timbre, pe care copilul ezită să şi le procure, fiindcă, între timp, apăruse o coadă „la pui” – Veronica D. Niculescu, Timbrul. Şi îngheţata se procura greu înainte de Revoluţie. Tatăl lui Cozminel, colegul de grădiniţă, lucra la Continental, ceea ce se dovedeşte important în expediţia (cu scene de viaţă socială din comunism) pe care doi copii o pornesc, de capul lor, prin Cluj, până la Cetăţuie – Luceafărul, Horia Corcheş.

Tot despre copilăria din alte vremuri scrie Doru Pop, prezentând Gaşca mică de ciudaţi în Capitolul Oonoo – „Copilăria. Moment nefericit în istoria omului, care se termină repede şi de care nu-ţi mai aminteşti nimic”. Copiii cresc afară, în faţa blocurilor din cartierele muncitoreşti, învăţând, „pe dig”, ce presupune lupta pentru supremaţie, dincolo de scuipatul carbidului pe mişcări de boxer sau în ritm de jiu-jitsu – FZN, Tudor Ganea.

Reflexul delaţiunii se cultivă de la cele mai mici vârste, în colectivele de pionieri, aşa cum se vede din Autodenunţ sau marmeladă?, textul Anei Rotea. Semnificaţia Zilei Naţionale pentru copiii de astăzi, ai căror părinţi caută pe Google rezolvările problemelor curente, este tema povestirii Doinei Ruşti – Ziua Naţională.

Evenimentele din 13-15 iuie sunt prezentate, sub forma unei declaraţii cerute imperios, în numele adevărului, şi trecute pe curat cu un stilou Pelican – Lamento pentru pelican azuriu, Victoria Pătraşcu. Copila română. O poveste din refugiu de Anca Haţiegan este relatarea „unui episod din amintirile actriţei Maria Filotti, petrecut în Teatrul Naţional din Iaşi, în timpul Primului Război Mondial”. Despre artă şi rolul ei în vremuri grele – „poate că totuşi vom câştiga războiul”. În 1918, scrie Florin Irimia în prezentarea povestirii sale, care pleacă de la o întâmplare adevărată, „un copil l-a însoţit pe tatăl său în călătoria de la Breţcu la Alba Iulia ca să vadă Unirea”. O dată în viaţă.

Documentarea este necesară cu atât mai mult cu cât sunt tratate în aceste proze scurte şi subiecte până nu de mult tabu, cum este acela al organizaţiilor de partizani. Lucreţia de Ruxandra Cesereanu este istoria vieţii unei femei şi a familiei sale, retrase în munţi, şi capturate de Securitate în vara anului 1954.

Cu Scrisori din ţările calde, Mircea Chivu ne reaminteşte că nevoia de a munci în străinătate nu e nouă, a început în alte vremuri, când taţii, mai ales, mergeau cu contract în ţările arabe. „Sărbătorile în familie” nu mai erau cu putinţă. Florin Bican aduce în prim-plan, în formula distopiei, fuga din ţară, altă rană a epocii comuniste – Pădurea vie. Un episod mai puţin cunoscut din insurecţia copacilor. Revoluţia din 1989 este subiectul lui Péter Demény, în proza Nu-mi lua iubirea.

Adrian Buz face Portretul artistului ca tânăr Om Nou, „un dialog între două vârste ale aceluiaşi personaj”, iar Ciprian Măceşaru are O poveste cu happy-end:

„Securitatea urma să-i facă vânt lui Ceauşescu, prea o luase razna, erau şi destui politicieni traşi pe linie moartă, oameni de stânga autentici, care înţelegeau că fusese întinat numele socialismului, că ţara se dusese de râpă. Aşa că se pregătea schimbarea. Trebuia să ne asigurăm că nu ne va scăpa revoluţia din mână, că ţara va rămâne pe mâinile noastre. Aveam un mare avantaj: informaţiile. (…) V-am povestit frumos, alea-alea, dar acum gata, caramba!” (p. 178)

Să scrii, pe tema istoriei, fără emfază şi fără să rămâi în siajul unui stil vetust, recuperând ce este de recuperat – asta reuşeşte şi Simona Antonescu, în povestirea 1 Decembrie 1918 – mesaje peste munţi.

„Mătăcuţă era, ca şi Emil, orfan de război, şi amândoi considerau de datoria lor de băieţi lipsiţi de taţi să se arate greu de stăpânit de către mamele lor. Războiul cel Mare care tocmai se isprăvea părea a avea legături mai puternice cu cei doi băieţi cărora le răpise taţii, şi din această pricină Şoldo se simţea uneori cam stingher între ei doi.

Cu o zi în urmă sosise la Blaj medicul militar Victor Onişor, răscolind oraşul şi vieţile oamenilor. Venea din Bistriţa şi călătorea către Alba Iulia. Poposea pe cale în fiecare aşezare şi le vorbea oamenilor descumpăniţi de întâmplările vremii din urmă despre Unire, despre Sfatul Naţional, despre jurământul de credinţă pe care erau îndemnaţi să-l facă Regelui Ferdinand.” (p. 14)

Lui Emil i-e dragă Livia – acesta este mesajul unul adolescent îndrăgostit, care trăieşte în acelaşi timp prima iubire şi bucuria evenimentului de la 1918. Pe carlinga avionului românesc care va traversa munţii, oamenii adunaţi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj vor scrie mesaje către fraţii de dincolo – „Salutări fraţilor de peste munţi! Trăiască România Mare!”.

Istoria este, ca să preluăm sintagma lui Adrian Cioroianu, cea mai frumoasă poveste, iar Unirea se construieşte zi de zi. În Mica istorie a unui secol mare, privit din perspectiva predării literaturii în şcoală, cu toate conceptele didactice aferente (trans-, multi-, interdisciplinaritate etc.), veacul care ne desparte de generaţia Unirii este surprins interesant, acoperind un gen de proză căruia de curând i s-a (re)descoperit farmecul.

Ajunsă la a X-a ediţie, Lecturiada elevilor, care a făcut posibilă în 2018 apariţia acestui volum, îi aduce faţă în faţă pe tinerii cititori calificaţi la faza naţională, după un concurs care se desfăşoară pe tot parcursul anului. Detalii despre ce este Lecturiada elevilor şi despre ANPRO găsiţi aici: www.anpro.ro/Pagina cercuri de lectură.

Mică istorie a unui secol mare – volum coordonat de Monica Onojescu