Nu-mi plac conferințele de presă și le evit, pe cât posibil. Nu invoc aici motivele, pur subiective, vă asigur, dar după ce particip la una sau alta, îmi dau seama că efortul organizatorilor nu este nici pe departe apreciat așa cum trebuie. Evenimentele culturale în România nu sunt decât pentru avizați, cunoscători sau degustători, dacă vreți un termen drag gurmanzilor. Când vine vorba de muzica clasică lucrurile stau și mai rău. Spre deosebire de Arvo Pärt – estonianul atât de drag regizorilor de film în ultima vreme, încât am ajuns să nu-l mai pot asculta acasă -, Enescu mai are mult de așteptat până să fie cunoscut de români. În afară de câteva acorduri intens folosite din Rapsodia română nr. 2, Œdipe și Poema Română (pentru că a fost parte din imnul regal), cam acestea sunt compozițiile cele mai cunoscute publicului meloman din România. Genialitatea lui este încă inaccesibilă amatorilor de muzică bună și nu cred că este cazul să aducem în discuție calitatea educației muzicale din România contemporană, pentru că, o știm prea bine, este aproape inexistentă.
Mihai Constantinescu – directorul Festivalului Internațional George Enescu
Astăzi, a început Festivalul Internațional George Enescu – ediția a XXIV-a. O ediția care va cuceri nu doar Bucureștiul, ci și câteva dintre marile orașe ale țării, ba și câteva dintre orașele lumii. Asaltul va fi (multi)cultural, nu doar muzical, pentru că organizatorii au înțeles că în secolul XXI un festival de muzică clasică nu se reduce doar la concertele din săli(le obișnuite sau nu), ci în agenda acestuia trebuie să se regăsească evenimente culturale, care vin să contribuie la instalarea acelei armonii invocată în sloganul ediției 2019. „Lumea în armonie” înseamnă interacțiune, conectare de informații, proiecții de film, vizite în muzee, tururi ghidate prin oraș și încă multe altele. Iubitorii de teatru sunt obișnuiți cu o astfel de ofertă, marile festivaluri din lume (și de la noi) propun iubitorilor de multă vreme întâlniri cu spectactorii în spații dintre cele mai neconvenționale și în forme dintre cele mai dinamice. Viteza cotidiană, ritmul de viață actual impun astfel de „întâlniri”, poate și pentru că, în mod normal, oamenii Cetății contemporane au uitat să-și acorde timp pentru a savura o delicatesă culturală. E un paradox despre care vom vorbi pe îndelete altădată. Ce trebuie spus aici este că bula de oxigen cultural de care avem parte în timpul unui festival cum este Festivalul Internațional George Enescu este vitală și da, creează dependență melomanilor.
Mr Lawrence Foster – dirijor
Revenind la conferința de presă cu care s-a deschis ediția 2019 a festivalului îmi dau seama că festivalul are nevoie de noi, spectactorii obișnuiți, melomani sau nu. Existența unui festival nu se poate reduce la entuziasmul și patima organizatorilor (am zis bine patimă, dar îi dau termenului o conotație pozitivă în context) și nici la priceperea unor jurnaliști și cronicari muzicali de a face cunoscute evenimentele acestuia. Pentru că da, sunt prea puțini! Înfiorător de puțini!
Vladimir Jurowski – Dirijor principal și director artistic al festivalului vorbind jurnaliștilor prin skype
Mă uitam astăzi în sală în timpul conferinței de presă. Numărai pe degete jurnaliștii tineri de sub 35 de ani! Și nu vreți să știți media de vârstă a veteranilor! Sunt voci cu care am crescut, oameni pe care-i citesc de pe vremea copilăriei (iar unii dintre ei nici atunci nu erau la prima tinerețe). O parte dintre ei au sosit la timp, dornici să schimbe o vorbă cu organizatorii sau să mai facă schimb de informații cu confrații. Alții au venit după începerea conferinței gălăgioși, agitați, nu-și găseau locul, vorbeau prea tare (pentru că nici nu mai au auzul foarte bun), păreau într-un etern contratimp. Dar m-am bucurat că au venit! E trist să vezi că jurnalismul cultural în România nu prea mai există. O parte din cauze le intuiți, pe altele le știți. Dar nu ne ajută doar simpla constatare a stării de fapt. Întrebarea la care trebuie să găsim urgent un răspuns este cum facem să avem și în viitor jurnaliști culturali foarte buni, cultivați, rafinați și dornici să ajute la dezvoltarea culturii române?
Intrăm în luna septembrie ajutați de spiritul marelui Enescu! Bine ar fi să devenim parte a lumii în armonie, iar zidurile acesteia să le construim împreună cu tinerii. Căci a lor va fi pe viitor armonia!
PS: cifrele sunt importante, convertesc statistic un efort de neimaginat (uneori) depus de o mână de oameni pentru ca un festival de anvergura celui despre care vorbim aici să devină posibil. O mică dovadă: „Vor fi prezentate, în total, 313 lucrări semnate de 149 de compozitori. Lucrările acoperă istoria muzicii de la perioada barocă (Frescobaldi, Vivaldi), până astăzi, muzicii secolului XXI fiindu-i alocată o întreagă secțiune, unde vor fi reprezentați 45 de compozitori cu 48 de lucrări. Perioadele cel mai bine reprezentate în repertoriul din această ediție sunt cea clasică, romantică și modernă.” (din conmunicatul de presă primit astăzi)
Un comentariu
Multe dintre lucrări nu pot fi interpretate din lipsa drepturilor de autor , care aparțin Franței și sunt foarte scumpe. Astfel , noi vom tot roti aceleași lucrări lăsate de Enescu mostenire si inca cateva cumpărate când pretul era ok.