Memoriile unui antisemit, Gregor von Rezzori

În plin scandal legat de ce facem cu operele scriitorilor consacrați și recunoscuți ca fiind valoroși (nu doar pentru literatura românească, ci și pentru cea universală), dar care au avut simpatii de tinerețe pentru mișcarea legionară (unii chiar fiind colaboratori ai acesteia), să propui cititorului în colecția „Memorii. Jurnale” un titlu care conține „antisemit” pare a fi o strategie de marketing (care poate da efectul scontat – adică să vândă cartea). Dar pentru mine „Memoriile unui antisemit” reprezintă cu mult mai mult decât o (falsă) capcană. Pentru că autorul acestor memorii e un austriac crescut în Cernăuți, provincie românească greu încercată de istorie; veți găsi în paginile cărții parte din istoria locală descrisă prin ochii trăitorului pe viu, a celui care face parte dintr-o minoritate care stabilea de cele mai multe ori legături cu alți minoritari și mai puțin cu românii. Românii nu sunt prea des prezenți în carte dintr-un motiv anume: îi despărțeau Carpații. Iar Carpații capătă, din acest punct de vedere, valoare de simbol.

Revin cu drag și o curiozitate crescândă pe zi ce trece la tot ce înseamnă istorie locală, istorie a minorităților, studii sociale care au în centrul lor astfel de comunități. Mă interesează foarte mult să deconstruiesc ițele unei mentalități clădite în secole de viață pământeană, să înțeleg cum de s-au perpetuat obiceiurile și tradițiile acestora etc. E fascinant să ți se perinde prin fața ochilor stiluri de viață dintre cele mai diferite de al tău, seturi de valori surprinse în cele mai frumoase secvențe de viață, conflicte cu miez absurd sau nu, sărbători locale sau naționale și multe altele. Pentru că asta e viața, o altă viață decât cea personală, din care poți să „furi” și să înveți să crești interior într-un mod cât se poate de elegant.

Citind cartea, nu-ți dai seama decât spre sfârșitul ei că memoriile sunt, de fapt, o împletitură foarte fină de fapte și evenimente trăite la modul propriu, amestecate cu semnificații acordate ulterior, cu analize extrem de fine și la obiect făcute de-a lungul anilor, combinate într-un mod extrem de original cu nonficțiunea regăsită în secvențe din celelalte cărți ale autorului. O spune chiar Gregor von Rezzori într-un pasaj din ultimul capitol al cărții:

„Asta nu-i putea ierta, printre altele, fostei lui soții evreice, cea de-a doua. Cea dinainte, prima, nemțoaică din Prusia Orientală, îi descoperise repede obiceiul de a încorpora amintirile altora printre ale sale dacă îi conveneau și i se păreau destul de pitorești; dar tăcuse, așa cum tăcea mai întotdeauna, cu atât mai mult atunci când putea să-și satisfacă nevoia de a-l disprețui; căci îi iubise și fusese dezamăgită și, pentru a nu împărți răspunderea vinovată a acestei dezamăgiri, trebuia să se gândească mereu la defectele lui.”

Cele cinci capitole ale cărții, Skușno, Tinerețe, Pensiunea Löwinger, Fidelitate, respectiv Pravda, au fiecare drept personaj central o evreică. Personalități puternice, construite elaborat, din amintirile autorului, dar și prin adăugarea de semnificații și înțelesuri ulterioare (trec anii până când autorul să înțeleagă cu adevărat gesturi sau întâmplări); aceste personaje centrale sunt puse în antiteză cu prietenii săi sau membrii familiei lărgite. Prezența tatălui, sub a cărui influență a crescut îl însoțește pe autor inclusiv la Viena, deși acolo el ajunge să locuiască în casa bunii materne, împreună cu două mătuși, personaje excentrice în cel mai pur sens al cuvântului. Sub o ironie fină se ascunde deseori disprețul pentru cele trăite/învățate acasă, în Cernăuțiul patriarhal, acolo unde evreii erau disprețuiți adesea, doar pentru simplul motiv că sunt membrii unei caste supraviețuitoare unei istorii adesea potrivnice. Sunt pagini întregi, mai ales în primele două capitole, dedicate reconstruirii atmosferei specifice perioadei dintre cele două războaie, când totul părea că e într-o derivă deloc aducătoare de ceva bun, atmosferă plină de temeri, de frici, angoase aparținătoare unor oameni obișnuiți; defectele și calitățile însoțesc personajele în acțiunile pe care le provoacă, fac parada omenescului-preaomenescului, îl poartă pe autor prin tenebrele vieții cotidiene, îl fac să regrete că se află într-un loc anume, îl poartă pe culmile fericirii de moment, îi aduc la cunoștință ororile unui nou război. Apropo de război, Gregor von Rezzori acordă o atenție specială felului cum acesta s-a insinuat în viața oamenilor obișnuiți și surprinde fantastic intuiția omului de rând vizavi de „măreția și decăderea” lui Hitler:

„Mătușile mele adăugau cu un aer important că anumite suflete foarte înalte, care parcurseseră multe existențe în evoluție ascendentă, își asumaseră în mod voit o existență pământească, luând asupra lor massa grea a unei ființe de pe pământ, pe parcursul unei vieți întregi, pentru a-i învăța pe oameni ce e Binele și ce e Răul. Personaje ca Buddha, Platon sau Isus Christos au fost asemenea ajutoare ale omenirii în ascensiunea spre armonie. Fiecare dintre ei fusese vestit de un alt suflet înalt, materializat în acest scop. Tot astfel cum Ioan Botezătorul a fost cel ales pentru a vesti venirea Mântuitorului, domnul Malik venise pe lume pentru a vesti venirea Mântuitorului, domnul Malik venise pe lume pentru a vesti venirea unui alt dematerializator. Numele lui era Adolf Hitler.”

Câteva rânduri mai jos, despre Hitler dar dinspre alt personaj:

«Pentru prima dată l-am văzut pe tata năpădit de mucegaiul îndoielii în timp ce formula o sentință politică: „Toate bune și frumoase!” a spus, bătând în ziar cu dosul palmei. „Vreau să zic: chiar trebuie neapărat să fie un zugrav cel care s-a pornit să reînvie vechiul imperiu? Mă rog… Ideea de a-i izgoni întâi și întâi pe evrei am avut-o și noi dintotdeauna, așa și trebuie. Dar ia uită-te la băiatul ăsta! Uite cum arată și nu-ți mai trebuie nimic! Îmi aduce aminte de cineva, cu cârlionțul ăsta de filfizon pe frunte! Nu l-aș lăsa nici să-mi văruiască grajdul….!”»

Rar o să mai găsiți în literatura românească pasaje pline cu atât de multe prejudecăți, descrise și surprinse în toată nuditatea lor găunoasă. Pentru că asta face Gregor von Rezzori în „Memoriile unui antisemit”: aruncă în fața lumii toate prejudecățile, stereotipurile și motivele mai mult sau mai puțin evidente care au erodat în ani și sute de ani relațiile din interiorul unor comunități multietnice. Și, bănuiala mea, este că o face nu doar pentru a ne demonstra inutilitatea unor astfel de justificări, ci, în primul rând, o face pentru el însuși. În toată cartea îl regăsim pe el, Arnulf, plin de îndoieli și remușcări rodite din dragostea lui de semeni și din afinitatea lui pentru evrei. El nu știe și nu înțelege prea bine de ce trebuie să-i desconsidere pe evrei, de ce aceștia fac parte dintr-o castă decăzută a oamenilor și, mai ales, de ce trebuie să-i respingă; pe de altă parte, învață și trăiește alături de evrei cele mai frumoase întâmplări, inclusiv calitatea de tată o capătă prin căsătoria cu o evreică. Și datorită evreilor îl cunoaște, printre alții, pe un anume Herbert von Karajan:

«Stăteam cu Minka, cu Otto Tressler și Else Wohlgemuth la o masă, ne beam ceaiul la Thiemigs și ne uitam la Hollitzer, care picta. Prietenii veneau și plecau din casa ei ca păsările prin frunzișul unui pom bătrân. Printre ei se afla un tânăr muzician talentat care nu era evreu și pe care-l rugam mereu: „Haide, Herbert, cântă-ne ceva la pian!” Cu mulți ani mai târziu mi-am adus aminte că numele lui era Herbert von Karajan.»

„Memoriile unui antisemit” se citește… se citește, e tot ce pot spune acum! Nu e ficțiune, nici nonficțiune, nu e jurnal pur și simplu, e mai mult decât toate acestea la un loc. E o specie literară parcă creată special pentru a descrie bogăția de trăiri interioare ale unui om cum rar mai găsim: Gregor von Rezzori. Să-i mulțumim pentru că nu a uitat că a trăit în Bucovina e prea puțin, să-i citim cărțile (mult premiate și apreciate oriunde în lume) e un pic mai mult, dar nu suficient. Cred că cel mai mult i-ar plăcea să facem cumva să nu mai repetăm greșelile trecutului.

Sursa foto: www.day.kiev.ua

Editura: Humanitas Fiction