„Livada de vișini” – o viziune avangardistă

Dramaturgul și scriitorul Anton Cehov nota: „Nu există fericire şi nici nu trebuie să existe, iar dacă există un sens şi un ţel în viaţă, acest sens şi acest ţel nu constau deloc în fericirea noastră personală, ci în ceva mult mai mare şi mai înţelept. Să faci binele!”. Pornind de la această axiomă, ne devine tot mai clară viziunea sa asupra lumii, transpusă și în piesele pe care le-a scris cu deosebită atenție pentru detalii și construcția de caractere.

main_FLGH1627

Duminică, 21 decembrie, pe scena Teatrului Național din București – Sala Mare, lucru care face atmosfera și mai specială, a fost montată piesa Livada de vișini, în regia talentatului David Doiashvili, manager și director artistic al Teatrului Muzical și Dramatic de Stat „Vaso Abashidze”. Probabil, acele origini georgiene și influențe ruse au permis o viziune atât de interesantă și o prestație impecabilă a montajului pe scenă.

Mulți compară Livada de vișini cu un bal în vremea ciumei, destoinic pe potriva Decameronului, alții îl poziționează în rând cu acele obișnuite cronici ale existenței sociale. Eu am văzut în cele trei ore și jumătate, durată impozantă pentru un spectacol teatral, un tablou al disperării, al durerii nespuse, nerostite și poate pe alocuri, neacceptate.

main_FLGH3997

Livada de vișini este și un excelent expozeu al decadenței aristocratice ruse, perioadă pre-revoluționară în care boierii și mica burghezie se înverșunează să păstreze acea linie de plutire, deși în mare parte sunt deja în scufundare vertiginoasă. Uniți și dezbinați, eroii piesei reprezintă un mozaic, un tot întreg unit de un șir nesfârșit de frustrări, născute fie din răni netămăduite, fie din frustrări ordinare.

În rolul central o avem pe Liubov Andreevna Ranevskaia, jucată de două actrițe, de unde putem deduce și complexitatea rolului: Irina Movilă, respectiv Monica Davidescu. Se spune despre acest personaj că ar fi o femeie vampir, o prezență care absoarbe energia admiratorilor săi, o walkirie dornică de aventură, dar care ajunge să recunoască absurditatea propriei condiții. De facto, această prezență feminină este o purtătoare a durerii, o femeie condamnată să își tot reamintească drama unui copil înecat și a unui eșec emoțional și sentimental. Este rolul perfect al unei aristocrate care își îneacă amarul în clinchetul cupelor de șampanie.

main_FLGH3967

La cealaltă extremă îl avem pe Ermolai Alekseevici Lopahin, jucat de actorul Ioan Andrei Ionescu (actor aflat și în distribuța filmului Octav, în 2017). Lopahin este imaginea perfectă a unui parvenit, care ajunge în posesia unei bogății imense, fapt pentru care, consideră de cuviință să cumpere orice, de la atenție, respect și până la iubire necondiționată. Cu toate acestea este un om nefericit, un om care se consideră nedemn de a fi îndrăgostit de Varia, unica femeie care îi poate, cu adevărat, tămădui rănile.

Despre prezența feminină secundară, aceasta este de o complexitate specială. Varia este fiica vitregă, calchiată, cumva, pe imaginea Cenușăresei, dar divagând de la basmul originar ea este îndrăgostită de Bestie, adică de Lopahin. În antiteză o avem pe Ania, fata răsfățată, copilul care încearcă să primească resturile unei iubiri materne și ajunge să se arunce în brațele revoluționarului Trofimov, cel care poartă pecetea eternului student.

main_FLGH1979

Tot acest carusel teatral este un joc mutual de aparențe și impresii cu care se alimentează aproape toate personajele. Cu excepția lui Firs, interpretat de carismaticul Mihai Constantin, veșnicul și credinciosul slujitor, care mai degrabă pare a fi urma aia de realitate în acel bal al ciumaților. El este cel care trezește la realitate personajele scufundate în bezna propriilor temeri.

Acest spectacol este un tablou psihotic și demențial în care alternanța imagine – muzică – decor accentuează fiecare clipă. Spectatorul este în stare alertă, încercând să prindă acel expres numit viață, care poartă frenezia actorilor până la demențiala stare a eșecului final.

Livada de vișini este o reinterpretare deosebită, șocantă, explozivă, un Cehov diferit, dar absolut fantastic, așa precum rareori ne este dat să îl vedem. Cu siguranță, David Doiashvili a reușit să scape de acea formulă statică a teatrului vechi, trecând în avangarda unor spectacole non-conformiste.