Limbajul secret al florilor – „Florile pierdute ale lui Alice Hart” de Holly Ringland

Holly Ringland, scriitoare australiană, debutează în 2018 cu un roman-cronică de familie centrat pe tema violenței domestice. Florile pierdute ale lui Alice Hart a câștigat mai multe premii, a fost tradus în peste 30 de țări și stă deja la baza unui serial de televiziune.

Pasiunea pentru flori i-a fost inspirată scriitoarei încă din copilărie, aceasta trăind în armonie cu diverse soiuri cultivate în grădina mamei sale, pe coasta de est a Australiei. Călătoriile cu rulota prin mai multe parcuri naturale din America de Nord, precum și experiența traiului într-o comunitate de indigeni din deșertul australian se regăsesc, și acestea, în cartea de față.

Fiecare capitol este precedat de extrase cu valoare aforistică din texte vechi sau moderne, iar titlurile trimit la diverse soiuri de flori, implicit la descrierea științifică a acestora. Grafic, versiunea în limba română are coperte multicolore, florale, desene din aceeași categorie fiind prezente și în interior. Această grijă pentru structura formală nu este deloc întâmplătoare. Inițial, cititorul grăbit poate să resimtă un trecător efect edulcorat, prea explicit feminin, dar, dacă are suficientă răbdare, o astfel de abordare grafică își găsește acoperire în substanța textului.

Holly Ringland pornește, așadar, de la o temă de actualitate și imaginează povestea tulburătoare a unei fetițe de nouă ani, Alice Hart, al cărei univers aparent idilic este spulberat de e o experiență tragică. Urmările acesteia o vor marca pentru tot restul vieții. Povestea ei va antrena, succesiv, și poveștile altor femei abuzate, inclusiv remediile pe care le vor găsi pentru a-și salva viața și identitatea.

Alice este fiica lui Agnes și a lui Clem Hart. Descoperă de timpuriu că tatăl ei este extrem de gelos și de violent, deși mama ascunde cum poate vânătăile și trauma. Alice e derutată mai ales de dualitatea lui Clem, care, atunci când nu e posedat de furie, pare un tată cald, empatic, dornic să-i stea alături și să-i satisfacă toate dorințele. În inocența ei, fetița crede că demonul care-l stăpânește pe tatăl ei poate fi învins prin foc, renăscând astfel o altă ființă, bună în totalitate, așa cum se întâmplă în cazul miticei păsări Phoenix:

„Pasărea Phoenix este cuprinsă de flăcări, ca să fie mistuită de foc, să se facă scrum și să se ridice reînnoită, renăscută, preschimbată aceeași, dar cu totul diferită” (pag. 11).

Mamă și fiică trăiesc într-o frică zilnică, refugiindu-se în grădina cu flori binefăcătoare. Florile și dragostea pentru lectură constituie, de altfel, lumea alternativă a lui Alice Hart, în special după incendiul în care îi vor pieri ambii părinți. După acest episod traumatizant, fetița se închide în muțenie și va fi preluată de către June, bunica paternă, la ferma Thornfield, unde locuiesc și încearcă să-și depășească fricile mai multe femei, victime ale violenței domestice. Cartea se deschide spre povestea unora dintre ele, în care iubirea și violența se întrepătrund, iar încrederea în bărbați se fisurează. Ferma devine astfel nu doar un refugiu, ci și locul în care rănile se vindecă, un soi de insulă în care fiecare femeie se redescoperă, muncește, își dovedește că poate exista (și) în afara lumii unor frați sau soți posesivi și violenți.

Firește, autoarea romanului își asumă riscul unei ficțiuni cu teză feministă, iar cititorul poate resimți acest efect. Bunică, fiică și nepoată, toate trei vor trece, pe rând, prin experiența mutilantă a depersonalizării sub influența unui bărbat bătăuș. De parcă ar fi predestinate să aleagă și să iubească doar astfel de bărbați. De parcă ar exista doar astfel de bărbați.

June știe că fiul ei, Clem, va deveni un bărbat violent, tocmai de aceea îl dezmoștenește și îl îndepărtează de la fermă. Comunitatea de aici presupune doar femei de toate vârstele, fiecare cu locul și cu rostul ei. June le numește Florile, expresie a frumuseții și a puterii deopotrivă. Deși pare un loc idilic, refugiul perfect, ferma ascunde prea multe secrete, prea multe umbre. June ține în mâini și în suflet povara acestora, amânând momentul destăinuirii, al despovărării:

„Trebuie să fie îngrozitor să porți asupra ta povara de a dori atât de mult să spui cuiva ceva, ceva ce ar trebui să știe, dar asta să te înspăimânte atât de mult pentru că ar trebui să te cufunzi mai tare în sinea ta, ca să atingi un loc în care nu vrei să ajungi, ca să descoperi o poveste pe care o știi al naibii de bine că nu o mai poți rescrie…” (pag. 206).

Dincolo de povești, de spectaculosul inerent, interesante sunt însemnările despre plante și flori, simbolurile acestora, particularitățile lor, inclusiv evidenta valoare terapeutică. De asemenea, fragmentele de basm, elementelede mitologie, precum și descrierea vieții unei comunități din deșert rețin atenția nu doar ca aspecte inedite, ci și ca abilitate de inserturi narative: Alice Hart se va regăsi pe sine și va avea puterea să înfrunte trauma din copilărie doar evadând într-un astfel de spațiu deschis, neconstrângător. Limbajul secret al florilor, coroborat cu dragostea pentru cărți și pentru frumosul din natură au efect balsamic asupra sufletului.

Arzând scrisorile de la iubitul posesiv (Alice repetă întocmai, până la un punct, experiența mamei sale), protagonista romanului se eliberează de spaime, de nesiguranță, de trecut.

Cartea lui Holly Ringland are, fără îndoială, potențial cinematografic. Personajele și relațiile lor complicate, răsturnările de situație, peisajele extrem de ofertante, toate acestea sunt ingredientele unui serial de succes.

Florile pierdute ale lui Alice Hart de Holly Ringland