Dansul memoriei – „Dansul privighetorii de primăvară” de Kyung-sook Shin

Despre literatura asiatică se poate scrie mult, fără frica unor repetiții de idei supărătoare. Construcțiile pe mai multe planuri și intersecțiile dintre diferite epoci istorice – pentru că saga, de cele mai multe ori, se întinde pe mai multe generații/veacuri – transformă scrierile în labirinturi livrești, iar cititorii nu au altceva de făcut decât să urmeze firul Ariadnei.

„Apa se lasă scoasă sau vărsată, ea poate să rămână într-un loc sau poate să curgă spre alte zări.” (p. 44)

„Cei care trăiesc muzica pot să pară singuri chiar și în mijlocul unei mulțimi, căci muzica nu ține de trup, ci de suflet.” (p. 59)

Dacă în Imperiul fără de sfârșit de Yi In-hwa avem de-a face cu primii ani ai secolului al XIX-lea, acțiunea fiind cantonată exclusiv în interiorul curții regale, iar mobilul acțiunii e dat de descoperirea cauzei morții subite a unuia dintre slujitorii de rang înalt într-una din camerele bibliotecii regale, în Dansul privighetorii de primăvară, Kyung-sook Shin mută acțiunea spre sfârșitul secolului, iar intriga este astfel construită, încât cititorul se învârte (metaforic vorbind) prea puțin la curtea regală.

„E imposibil să admiri frumusețea fără o fărâmă de invidie.” (p. 108)

„Uneori se dovedește adevărat că oamenilor cu picioare mari le sunt dați pași mici.” (p. 150)

Drama unui regat mic, prins de chingile istoriei între granițele altor două mai puternice, la care se adaugă interesele de dominație și control în zonă ale marilor puteri ale lumii este relatată de către scriitoare prin intermediul dramei unei dansatoare de la curte. Yi Jin, copilă rămasă orfană la o vârstă mult prea mică pentru a avea amintiri personale și… nume, reprezintă, în mic, suma tuturor dramelor prin care trec locuitorii regatului Joseon. Marea istorie, povestea luptei pentru putere dintre regină și tatăl regelui, amestecul și interesele directe ale japonezilor, dar și al rușilor devin pretext pentru dramele personale ale dansatoarei și iubitului ei, Victor Collin de Plancy, diplomat francez ajuns la curtea regală coreeană în interes de serviciu. Dacă cei doi au sau nu o poveste de dragoste, în adevăratul sens al cuvântului, este greu de spus. Altceva mi se pare însă interesant: felul cum scriitoarea reușește să contureze drama alienării, a omului prins între două lumi, drama contemporană a miilor de migranți, care nu reușesc nicicum să pună de acord dorul de casă cu dragostea pentru țara de adopție. Globalizarea aduce cu sine și astfel de probleme, adaptarea nemafiind o problemă strict personală, ci una intergenerațională: atât timp cât nu știi cum să te definești și să te raportezi din punct de vedere cultural la ce-ai primit drept moștenire – obiceiuri, ritualuri, seturi de valori și credințe – nu știi nici cum să privești/primești ceea ce-ți oferă mediul cultural în care alegi să trăiești (pentru o bună bucată de vreme).

„Oriunde te-ai fi născut, acasă e acolo unde sunt cei care știu când ești în suferință și te jelesc după ce mori.” (p. 156)

„Oamenii ridică orașe, iar orașele îi schimbă.” (p. 213)

Dansul privighetorii de primăvară este un dans ritualic care nu este povestit în detaliu nicăieri în carte. De fiecare dată când se pomenește despre el sau când Yi Jin se pregătește să-l danseze, ne aflăm în fața unei avalanșe de detalii cu privire la pregătirea ca atare a costumului, a felului cum este aranjat locul unde urmează să se danseze și cam atât. Despre suita de pași și mișcări mai nimic. Imaginația cititorului trebuie să lucreze și să suplinească această lipsă de date; de fapt, acesta trebuie să facă ceva mai mult – să înțeleagă că dansul este o parte a unei întregi construcții ritualice, o construcție care depinde în totalitate de om/oameni. Asiaticii au un fel aparte de a se raporta la istorie și șirul de evenimente faste sau nefaste din care este alcătuită viața unui om; așa se face că deși viața lui Yi Jin este o tragedie continuă, un lung șir de evenimente nefaste, nu există aproape deloc încrâncenare, patimă sau nevoie de autodistrugere. Nu e niciun pic de disperare în acțiunile ei, serenitatea dictează în marea majoritate a timpului, iar atunci când nu se mai poate, se întinde pe jos și așteaptă să fie cuprinsă de moarte. Trecerea dintr-o lume în alta, dintr-o dimensiune în cealaltă se face firesc, acomodarea este mod de acțiune, iar cititorului nu-i rămâne altceva de făcut decât să o însoțească pe dansatoare în peregrinările ei.

„Cel care și-a atins visul calcă mai apăsat.” (p. 286)

„Uneori, poți înțelege ceea ce nu poate exprima o ființă privind-o de la depărtare.” (p. 296)

Bătălia pentru putere în interiorul regatului, bătălia dintre tradiție și schmbare/inovație își capătă reflexia în bătălia pentru iubirea dansatoarei: Victor Collin de Plancy, Gang Yeon și Hong Jong-u. Trei bărbați atât de diferiți și o singură femeie. Meritul scriitoarei este felul cum îi introduce, pe rând, pe fiecare în parte, fără să obosească cititorul cu prea multe detalii nesemnificative. Cele trei povești se împletesc într-un mod unic și în aest fel se justifică și racursiul – marea istorie, cea a regatului Joseon, devine cadru perfect pentru mica istorie, povestea dansatoarei și a dansului privighetorii de primăvară.

„Ceea ce rămâne neschimbat are darul de a înmuia sufletul.” (p. 325)

„E mult mai greu să nu speri decât să-ți păstrezi speranța.” (p. 329)

Spre deosebire de Imperiul fără de sfârșit, aici avem de-a face cu mai puține detalii istorice, nu riscăm să ne încurcăm în detalii cu privire la ierarhia socială coreeană, nu ne chinuim cu prea multe nume proprii și nici nu ne trezim că avem nevoie de scheme ca să ne lămurim trama. Este interesantă, de asemenea, perspectiva asiaticilor asupra lumii europene; felul cum privesc aceștia spre Franța și spre celelalte țări occcidentale n-are nimic în comun cu fascinația și curiozitatea, care adeseori se transformă într-o goană după can-can, cu care privesc occidentalii lumea asiatică. Nevoia lor profundă de cunoaștere și înțelegere este cu mult mai fertilă decât curiozitatea unui european.

Dansul privighetorii de primăvară de Kyung-sook Shin este o frescă istorică, dar și roman de dragoste; o saga a unei epoci istorice transformată în pretext pentru un pelerinaj care se transformă într-o călătorie interioară. Universuri atât de diferite se întâlnesc ca să dea naștere unuia nou: lumea lui Yi Jin.

Dansul privighetorii de primăvară de Kyung-sook Shin