Moto: Cea mai des încălcată regulă: „Stai drept!”.
Preambul
În toamna lui 2021 au avut de prezentat pe grupe un proiect, prilej cu care mi-am dat seama că nu știu să prezinte. Din niciun punct de vedere. Așa se face că m-am dus acasă, m-am uitat în bibliotecă și am ales la repezeală câteva cărți pe care le-am dat pentru a fi citite. Singurul criteriu personal de selecție a fost diversitatea: tehnici literare diverse, scriitori foarte diferiți (din toate punctele de vedere), subiecte la fel de diferite etc.
Au avut timp suficient pentru citit, dar, cum se întâmplă de obicei, unii s-au apucat imediat, alții cu câteva zile înainte de prezentările finale.
Deși le-am spus ce vreau de la ei, ce se va puncta, niciunul nu a fost capabil să bifeze toate criteriile. Lipsa de experiență și-a spus cuvântul, dar s-a văzut din plin dorința de a învăța: au fost atenți la toate prezentările colegilor, n-au vrut să plece mai devreme (deși toată activitatea a durat trei ore!!!), la final au punctat punctele tari ale câtorva dintre prezentări și, cel mai important, au înțeles că au învățat enorm unii de la alții. Nu în ultimul rând, le-a plăcut!
*
Mediterana din mine de Paul Gabor (Editura Ratio et Revelatio) – cartea care a deschis șirul prezentărilor și care a stârnit cele mai multe discuții pro și contra. Culmea, au citit-o și părinții tinerilor care au ales să o citească. Ce mi-am dat seama: niciunul dintre tineri n-a trecut de primul strat la lecturii, unii au confundat vocea narativă cu persoana scriitorului, în schimb au fost atenți la detalii și le-a plăcut stilul în care a fost scrisă cartea.
Aventurile unui călător naiv de Jan Cornelius (Editura Lebăda Neagră) – n-au optat foarte mulți pentru ea, probabil că în acest caz a funcționat prejudecata „n-am auzit nimic despre scriitor”. Dar cei care au citit-o au încercat să ne convingă că merită toată atenția cartea: e scrisă în timpul pandemiei, e un jurnal atipic, este născută din dialogul scriitorului cu cititorii săi, un dialog inserat în carte în diverse locuri. Tinerii au fost surprinși de cât de descoperit s-a lăsat scriitorul și de cât de multe trăiri ale acestuia sunt similare cu ale lor sau ale altor cunoscuți.
Cartea cu tați, antologie coordonată de Robert Bălan (Editura Trei) – de departe, cea mai citită carte dintre toate! Unii au ales-o din curiozitate, alții pentru că relația cu tatăl sau bunicul este una foarte puternică. Cu toții au fost impresionați de una sau alta dintre povestiri (Andrei Dósa a făcut ravagii), dar, ce e cu adevărat interesant, cartea a ajuns și la unii dintre părinții elevilor.
Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor de Ioana Pârvulescu (Editura Humanitas) – cartea cea mai provocatoare pentru tineri. Au ales-o pentru că avea ilustrații (nu râdeți, încă e unul dintre cele mai importante criterii după care-și aleg cărțile) și au descoperit detalii fascinante cu privire la unul sau altul dintre scriitorii aleși de Ioana Pârvulescu. Dincolo de actul lecturii în sine, au rămas cu ideea că nu e nimic rău în a te ruga și că, de ce nu, o rugăciune face foarte mult bine în momente grele.
Haide, zboară odată de Etgar Keret (Editura Humanitas Fiction) – când am ales titlurile pentru activitate, nu mă gândeam că Etgar Keret are deja fani printre ei. Îi cucerise cu celelalte două titluri traduse la noi, așa se face că au pomenit de toate trei cărțile, s-au străduit să facă prezentări de tip PowerPoint. Sunt absolut fascinați de felul cum Keret combină experiența personală cu tehnica literară.
Din ce este făcut un măr. Convorbiri cu Shira Hadad. Șase convorbiri despre scris, despre dragoste, despre vină și despre alte plăceri de Amos Oz (Editura Humanitas Fiction) – cartea care a stârnit cele mai multe semne de întrebare. Dar, dincolo de orice reacție, mă bucur că așa au descoperit un mare scriitor, Amos Oz. Ar fi fost păcat să nu citească măcar o carte scrisă de el.
Cei frumoși și cei buni de Cristian Fulaș (Editura Polirom) – cartea cu cele mai scolastice prezentări. Deși le-au plăcut povestirile, tocmai pentru că sunt scrise în tehnici diverse și cu subiecte și mai diferite, dificultatea prezentării s-a născut din lipsa de experiență și din obsesia unor profesori pentru folosirea unor clișee sterile și lipsite de conținut informațional.
Codul bunelor maniere astăzi de Aurelia Marinescu (Editura Humanitas) – cartea care a ajuns să fie citită dintr-o întâmplare: ne pregăteam să mergem la muzeu și unul dintre ei a încălcat o regulă de bun-simț. Când mi-am dat seama că nu știa ce regulă a încălcat, m-am hotărât pe loc să-l provoc. A câștigat concursul, pentru că nu doar că ne-a convins că buni Aurelia merită să fie citită și cunoscută, ci pentru că ne-a făcut să ne dăm seama cât de multe reguli încălcăm zilnic. Prezentare spontană, plină de umor, cu accent pe comunicarea directă cu publicul. Mai avem de lucrat la calitatea argumentelor, dar, orice ar fi, bunele maniere câștigă!
*
Când am gândit activitatea, mi-am spus că voi aduce un scriitor ca invitat, care să mă ajute la jurizare. Ei și-au exprimat dorința de a-l aduce pe Horia Suru, regizorul Trilogiei Minelor (seria de spectacole încă proaspătă în mintea lor), moment în care mi-am zis că au dreptate: își vor da seama cu adevărat ce înseamnă „să vinzi”. Căci acesta a fost sloganul activității: vinde cartea, convinge pe cât mai mulți să o citească! N-am avut nicio reținere în a-l invita, pentru că Horia Suru lucrează mult cu tinerii și este implicat în tot felul de jurii. El le-a vorbit primul elevilor și le-a trezit imediat interesul! A punctat excelent punctele tari ale tuturor prezentărilor, dar și punctele slabe sau amenințările! Redau aici pe puncte, așa cum le-a și prezentat, de altfel, câteva dintre aspectele de care să țină seama pe viitor:
– să fii un bun orator înseamnă să ai o discursivitate a gândirii; n-ajungi la această coerență a gândirii din întâmplare (de ce introduceți în prezentare, formule șablon, căci ele mi-au mutat gândul de la ceea ce prezentai?);
– nu plecați niciodată de la ideea că publicul trebuie să știe despre vreți să vorbiți; abia după primele prezentări, Horia Suru și-a dat seama despre ce cărți este vorba, pentru că nu auzise titlurile și, uneori nici numele scriitorilor n-au fost pomenite;
– stabilirea canalului de comunicare – relația directă cu publicul este esențială; dacă aveți un PowerPoint, folosiți-vă de el, nu-l lăsați acolo, pe perete și citiți din telefon; ideal ar fi să nu citiți, doar să vă aruncați un ochi pe foaie ca să vedeți dacă n-ați uitat ceva; nu vă uitați pe pereți, în podea sau în tavan, ci la cei cărora vă adresați;
– structurarea timpului – împărțiți-vă timpul de expunere, astfel încât să aveți o minimă introducere și o încheiere, dar cel mai mult timp din prezentare să fie dedicat pledoariei în sine (aici am completat cu „începeți și terminați cu aceeași idee”);
– mare, mare atenție la cum pronunțați numele străine; este o formă de respect, dar și o dovadă că vă pasă de ceea ce faceți;
– nu dă bine deloc să citești de pe telefon;
– un pic mai mult entuziasm; dincolo de emoții, trebuie să se vadă bucuria, entuziasmul; mulți ați prezentat ca și cum ați fi fost pe drumul spre ghilotină;
– dacă introduceți citate în prezentare, raportați-vă într-un fel la ele, nu le lăsați așa, în aer, rostul lor este să completeze argumentarea.
*
Una dintre cele mai reușite activități pe care le-am organizat în ultimii ani. Dincolo de faptul că a cerut ceva efort și n-a fost deloc ușor pentru niciunul dintre cei implicați, rămâne învățarea, actul de învățare de tip peer education. Au învățat foarte mult unii de la ceilalți, s-au stimulat reciproc, au râs de stângăciile unora sau altora, au înțeles că dacă tu nu te promovezi cum trebuie, nimeni altcineva n-o poate face. Dincolo de toate acestea, rămân cărțile și scriitorii acestora. Tinerii aceștia vor citi și de aici înainte, de asta sunt sigură!
