Romanul În gaură, de Arthur Suciu, a apărut la Adenium, în format eBook. Bookhub.ro vă oferă câteva fragmente în exclusivitate.
DESPRE CARTE
Este În gaură relatarea unei crize sau doar o farsă prin care naratorul își pune în scenă propria ratare? Ce este serios și depresiv și ce este comic până la kitsch în acest roman pe cât de simplu, pe atât de tăios? În gaură spune povestea unui copywriter politic ce își trăiește criza de la mijlocul vieții în timpul unei alte crize, cea socială. Acțiunea are loc într-un București decăzut, pe fundalul protestelor din 2013 împotriva exploatării de la Roșia Montană. Iată un om captiv al tuturor crizelor posibile, dar mai ales profesionale și amoroase. Ficțiunea pare a fi singura cale de a le depăși. În gaură este și un roman despre dorința de a scrie un roman…
FRAGMENTE
„Dacă vrei să te realizezi în viață, trebuie să‑l cunoști prea bine pe ratatul din tine.”
„Cum ar fi arătat viața mea dacă aș fi cedat tuturor tentațiilor? […] Nu viața pe care am trăit‑o ne îmbătrânește, ci viața pe care nu am trăit‑o. Și nu suntem atât de triști că n‑am fost apreciați de ceilalți la justa valoare, ci pentru că nu ne‑am ridicat la înălțimea dorințelor noastre.”
„De vină e, în primul rând, vârsta. La 40 de ani, viitorul se întunecă. Cerul vieții devine apăsător. E tot mai greu să ridici ochii. Începi să privești mai mult în pământ, ca patrupedele. După 40 de ani, viața arată ca o sufragerie prost luminată, pentru că becurile lustrei s‑au ars între timp. Ai intrat în partea descendentă a vieții, te duci la vale pe tobogan. Toboganul e, cred, cea mai bună metaforă a vieții. Urci cu efort o scară abruptă, înaintezi pe un platou scurt, apoi îți dai drumul la vale: asta e tot.”
„M‑a invitat la o cafea, undeva în spatele Pieței Romane, pe lângă ASE. O bombă cu rockeri, din câte țin minte. […] Se simte vinovată, deși i‑am explicat cum stau lucrurile. Femeile știu că bărbații aflați într‑o situație vulnerabilă sunt cel mai ușor de prins în plasă, iar eu mă aflu acum într‑o situație vulnerabilă. Nu mă sună niciodată. În schimb, îmi trimite câte un mesaj pe mobil cam o dată pe zi, indiferent dacă primește sau nu vreun răspuns de la mine. Nu vreau să mă văd cu ea. Nu c‑ar arăta rău. E mignonă, cu pielea albă, sâni mari. Chiar e bună. Cel puțin, cu mine se poartă protector. Are 34 de ani, e divorțată… Problema însă nu e asta, problema e că vrea să se mărite din nou, vrea să se mărite cât mai repede, mâine, dacă s‑ar putea. Când se uită în oglindă și‑și vede sânii lăsându‑se flasc peste pântecul umflat, când vede celulita extinzându‑se ca o molimă peste coapse, deși nici măcar n‑a născut, își pierde răbdarea, rațiunea și credința și începe să plângă și să‑și înjure soțul (sau, dimpotrivă, să regrete că a divorțat de el).”
„Diferența dintre bărbatul în criză de destin și cel aflat la criza de la 40 de ani este destul de mare. Pentru primul, nici ridurile, nici ulcerul și nici măcar faptul că nu i se mai scoală nu constituie o problemă, ceva cu care nu poate să trăiască. Problema lui nu e decrepitudinea propriului corp, ci dispariția în ceață a ceea ce reprezenta până atunci, pentru el, fundamentul și tăria vieții, iluzia ei, poate, ceea ce‑i acorda dreptul de a avea un loc și un destin în această lume. Tocmai aceasta e problema mea.”
„Colegii nu se întorseseră încă, dar din prima clipă mi‑am dat seama că în birou se schimbase ceva. M‑am uitat cu atenție. Da, lipsea un obiect esențial: computerul meu. Decorul interior mi s‑a părut dintr‑odată ireal. M‑am uitat în jur: celelalte computere se aflau la locul lor, pe birouri. Eram în pragul unui atac de panică, dar am respirat regulat un minut, două, trei, până m‑am liniștit. Iată ce mi se‑ntâmplase: fusesem aruncat afară din firmă. Tehnica de demitere se numește «efectul surpriză». Am văzut‑o aplicată și în cazul altora. Te cheamă patronul în birou, stă de vorbă cu tine la o cafea, te bagă‑n seamă într‑un mod subtil, iar în timpul acesta computerul tău, toate fișierele cu documente de serviciu sau cu documente private dispar din peisaj.”
„«Acasă», ce cuvânt complicat! Am plecat din Suceava acum mai bine de 20 de ani. Mă sufocam. Pe o lungime de stradă de 500 de metri trebuia să spun «Săru’ mâna» tuturor femeilor pe lângă care treceam, căci le cunoșteam pe toate și ele mă cunoșteau pe mine. Dar ce spun eu: știau în detaliu toată încrengătura și istoria familiei mele, adevăratele cauze ale divorțului părinților mei, escapadele unchiului și scenele mătușii. De aceea, când mă plimbam pe stradă, nu eu mă plimbam, ci toată familia mea era împreună cu mine. […] Mă enerva, la urbea mea, habotnicia și vulgaritatea oamenilor, predilecția lor vicioasă pentru bârfa groasă, absența oricăror preocupări mai înalte, mândria de sine nejustificată, moravurile aproape țărănești, gusturile îndoielnice. La 18 ani, deja nu mai suportam: voiam să trăiesc într‑un oraș mare, în care să nu mă cunoască nimeni și unde să pot face tot ceea ce vreau.”
DESPRE AUTOR
Arthur Suciu (n. 1974) este scriitor, comunicator și publicist, specialist în discurs. După studii de filosofie, a devenit jurnalist și comunicator politic. Este doctor în științe ale comunicării, cu o teză despre raportul dintre discursul literar și cel politic. A urmat un stagiu doctoral de opt luni la Sorbonne IV, Paris. Cărțile de factură literară – Contribuții la apocalipsă (2008) și Fericirea în vid (2012) – au, ca și romanul În gaură, un pronunțat caracter existențial. Pe lângă lucrarea teoretică Discursul autonom (2013), Arthur Suciu a mai publicat Drumul către viața privată (eseuri politice, 2009). A scris, de asemenea, editoriale și analize pentru Ziarul Financiar, Cadran Politic, blogurile Adevărul etc. și a realizat emisiunea City Talk, la Radio City FM.
