„Pascal desenează corăbii” a apărut în colecţia Proză a Editurii Cartea Românească şi este disponibilă şi în ediţie digitală. „Dacă lipeşti urechea de cuvintele lui Radu Niciporuc, auzi un ecou îndepărtat din Conrad”, crede Radu Paraschivescu. Vă invităm să citiţi un fragment.

DESPRE CARTE

Lumea lui Radu Niciporuc vieţuieşte între cer şi pămînt, legănată de ritmul tangajului. Un autentic lup de mare, fermecătorul povestaş îi surprinde cele mai spectaculoase întîmplări reflectate în oglinda generoasă a mărilor şi oceanelor lumii. Cele opt povestiri cu final neaşteptat trec graniţele literaturii de călătorie, explorînd nu doar tărîmuri exotice, ci şi subtile trăiri sufleteşti ale unei umanităţi aparte.

„Pe Radu Niciporuc îl strînge uscatul, cu sau fără dealurile clujene între care s-a ivit pe lume. Şi atunci, dornic să rupă chinga, pleacă pe mare. Nu doar fiindcă asta e fişa postului, ci şi fiindcă acolo, «în fiertura amiezii», sub valuri care-ţi scuipă sare pe piele, el găseşte locul magic unde împleteşte gînduri în fraze şi fraze în poveşti. Cu huidume şi slăbănogi, cu azilanţi şi robi ai paharului, cu bărboşi tandri sub coaja asprimii lor şi fete care flutură sutiene în loc de batiste. Dacă lipeşti urechea de cuvintele lui Radu, auzi un ecou îndepărtat din Conrad, plecat cu nostromul lui să clătească lumea în ape verzi şi în spume nervoase. Iar dacă te opreşti o clipă din citit, te năpădeşte gîndul că în viaţa fiecăruia dintre noi există porturi, refugii şi tristeţi. Şi că în fiecare îmboboceşte cîndva – nu se ştie cum şi nu se ştie cînd – un explorator. Sînt în poveştile acestea ale lui Radu Niciporuc un veritabil festival de culori şi mirosuri, un turbion de emoţii, o furtună de cuvinte cînd moi şi dulci, cînd tari şi severe.” (Radu Paraschivescu)

 

FRAGMENT

Monsieur Emmanuel se oprise la un milimetru de coaja oului de aur, neavând curaj să facă şi ultimul pas şi să încheie, dincolo de resentimente, un armistiţiu consistent cu Pascal.

De acolo, de unde ajunsese cu povestirea, mi s-a părut firesc să-l văd pe Pascal coborând pe scara vaporului în pantaloni scurţi şi sandale, cu rodia într-o pungă de hârtie, trecându-şi la intervale regulate degetele prin părul rebel, în timp ce se îndrepta cu paşi grăbiţi spre terminalul de containere, unde erau acostate Smit Lipuma, Pipitsa Petrakis şi Paul Verlaine, nave elegante şi curate, şi-şi nota din mers numele primelor două într-un carneţel, căci al treilea era din seria CGM-urilor cu nume de compozitori şi poeţi, pe care le ştia pe de rost. Gloria era acostată de cealaltă parte a bazinului şi, pe măsură ce se apropia de ea, simţea cum respiraţia i se îngreuna. Sus, la capătul scării, îi prezentă vardiei legitimaţia şi ceru s-o vadă pe Odille. Negrişorul şopti ceva în radiotelefon şi repetă apelul până auzi în aparat vocea secundului: acesta avea de descifrat nişte etichete şi întârzia câteva minute, prilej pentru Pascal să-şi aprindă o ţigară. Iar când de sub o cască de protecţie se auzi un „cine mă caută?” decupat de stridenţele din jur, tresări, căci glasul fiinţei fără contur, care îl fermecase în urmă cu câteva zile, se afla acolo, în faţa lui, însoţit de mesajul concret al unui zâmbet a cărui căldură nu îndrăznise să şi-o închipuie vreodată pe figura unei femei. Cu păr castaniu, arcade întunecate şi pomeţi delicaţi, Odille radia în jurul ei linişte şi calm, altceva decât îi sugeraseră lui trilurile melodioase de la Finistere. Aproape că nu-şi credea ochilor. Era ca în visurile din adolescenţă, când se îndrăgostea de actriţele din filme, singurele de care îşi amintea, căci mai târziu, după primele deziluzii, nu mai reţinea nimic din ce visa. Simţea că trebuie să spună ceva, orice, şi se trezi vorbind fără cenzură, dar imediat îi păru rău.

— Nu ştiam că femeile frumoase se ascund pe containiere!

Femeia l-a privit uşor nedumerită, de parcă nu i-ar fi înţeles din prima clipă cuvintele şi ar fi vrut să i le repete.

— Bine, zise ea şi se întoarse, făcându-i semn s-o urmeze.

Au urcat pe scări, deşi ar fi putut lua ascensorul, situaţie în care Pascal ar fi inspirat şi mai mult din parfumul pe care nu reuşea să-l identifice; şi nu reuşise nici mai târziu, când stătea aşezat la măsuţa rotundă, cu picioare curbate – din alte vremuri decât mobilierul standardizat al vapoarelor – în cabina ei luminoasă, dominată de culoarea crem a pereţilor şi de verdele stufos al asparagusului de la hublou. Ea se învârtise o vreme în jurul expresorului, dar acum stătea în faţa lui, şi surâsul cu care îl privea se rostogolea în mintea lui Pascal pe un traseu cu nuanţe interogative, răscolindu-i neliniştile anterioare: prietene, dacă tot ai venit, spune ceva, poate chiar despre ceea ce vezi! Îşi aminti atunci de rodie, doar că nu mai ţinea punga în mână, şi, timp câteva secunde, crezu că-i vor exploda tâmplele; izbuti să se întoarcă şi să se uite împrejur. O zări pe mochetă, lângă piciorul măsuţei, acolo unde o pusese când se aşezase. Culese punga, se ridică de pe scaun, scoase fructul şi-l întinse femeii, rostind apăsat cuvintele simple la care se gândise dinainte. Odille încremeni. Dacă în clipa aceea, când se uita la rodie, şi în următoarea, când deja întindea mâna spre ea, Pascal şi-ar fi îndreptat ochii spre obrajii ei, ar fi văzut cum pe curbura lor înflorise o pată fină, de culoare roz, desprinsă parcă din coaja fructului. Dar el nu se uita decât la rodie, şi la degetele femeii, care le atingeau pe ale lui.

 

DESPRE AUTOR

“Sunt om al mărilor, născut la Cluj dintr-o familie de români şi ucraineni; primele şcoli le-am urmat în oraşul natal şi tot acolo Facultatea de Electrotehnică, după a cărei absolvire am ajuns inginer la Flota de pescuit oceanic. Am cutreierat lumea în lung şi-n lat, fără să uit vreodată că bunicul meu patern a visat să ajungă în America şi că, în Las Palmas, citind Rayuela şi vorbind cu docherii, am învăţat spaniola. Atunci, impresionat de romanul lui Julio Cortázar, am citit în singurătăţile mele, adesea istovitoare, şi cărţile celorlalţi mari scriitori sud-americani. După 1990 am lucrat pentru cîteva companii de navigaţie occidentale, unde am cunoscut marinari de pe toate meridianele, cu istoriile, pasiunile şi spaimele lor. În 2003 am întemeiat o editură de nişă, Fabulator, fruct al pasiunii mele pentru literatura spaniolă. În siajul acestei pasiuni se înscriu şi traducerile mele: Omul pierdut de Ramón Gómez de la Serna (2004), Fascinaţia cuvintelor de Julio Cortázar (2006), Povestirile Evei Luna de Isabel Allende (2008), Mauricio sau alegerile locale de Eduardo Mendoza (2010). În ultimii ani am publicat proză scurtă în revistele Observator cultural, Viaţa Românească şi Vatra.”

Sursa foto autor: http://radiocluj.ro

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura