FILIT 2023 – între rutină și inedit

FILIT este, de departe, cel mai iubit festival de literatură din România. Internațional, pentru că nu există an în care să nu participe cel puțin câțiva scriitori mari, în vogă, ai timpului prezent, dar și traducători, din sau în limba română, oameni care vin din toate colțurile lumii (anul acesta cred că a bătut recordul distanțelor Markus Zusak, care a venit din Australia) pentru a lua parte la tot felul de evenimente. Un festival de literatură este foarte diferit de un târg de carte, la ultimul accentul cade pe vânzări, iar întâlnirile cu cititorii sunt organizare într-un spațiu bine delimitat, pus la dispoziție de organizatori. De cealaltă parte, festival devine sinonim cu diversitatea; când o mână de oameni se gândește să pună cap la cap idei și viziuni care împreună să se numească simplu „festival de literatură” înseamnă că ei chiar vor să facă altceva decât un târg.

Trăim vremuri complicate pentru cultură, indiferent din ce perspectivă am privi lucrurile sau la ce tip de cultură ne revendicăm apartenența. Vorbim prea puțin despre culturile naționale, pretindem din ce în ce mai mult că facem parte dintr-o mare (și unică?) cultură universală, uneori ștergem cu orice preț diferențele culturale, astfel încât rezultatul devine ceea ce numim generic „cultură de masă” sau „cultură de consum”. În ceea ce privește literatura, lucrurile stau chiar tragic: literatura de consum, ficțiunea scrisă după rețete de marketing și tipare inventate de nu știu ce oameni specializați în vânzări (imaginați-vă o secundă cum sună „vânzarea de acte culturale” sau „vânzarea de acțiuni culturale”) susține editurile. Se știe de mult timp că o editură serioasă (nu intru în polemica „serioasă = vânzări de sute de mii de volume dintr-un titlu) nu poate trăi exclusiv din tipărirea de cărți demne de Premiul Nobel. Cu totul altfel se pune problemă când vorbim despre cărțile de specialitate, editurile care tipăresc studii, eseuri sau cursuri, despre acestea ar merita vorbit pe îndelete altădată. De aceea, relația cu cititorii este vitală și se construiește în timp, un timp foarte lung din punct de vedere economic, pentru că presupune consum de resurse de orice fel, dar mai ales financiare. Așa se justifică (uneori) și procentul foarte mic pe care-l ia un scriitor – autorul, da – din vânzarea cărții/cărților. De aceea, în România timpului prezent nu există scriitori care să trăiască exclusiv din vânzarea propriilor volume (cu câteva excepții, notabile, evident, cele la care v-ați gândit și voi, știu sigur).

Revenind la FILIT, aflat la a XI-a ediție în 2023, echipa de festival (rămasă în linii mari aceeași, un aspect foarte important în economia organizării în sine a acestuia) a propus încă de la bun început câteva tipuri de activități menite să construiască și să consolideze în timp o comunitate literară. Una din care să facă parte și scriitorii veniți de oriunde din lume, dar tipăriți/traduși în limba română. Accentul cade pe traducere/traduceri, pentru că e o dimensiune esențială a unei piețe editoriale oarecare, în speță a celei românești. Nu poți publica exclusiv literatură națională, după cum nici reversul nu e valabil. Despre ce rol au traducerile în vorbirea unei limbi (române) s-a tot vorbit și se va mai vorbi, mai ales că tinerii citesc în procente semnificative literatură în limba engleză (de multe ori, aceștia citesc în traducere engleză cărți apărute în alte limbi de circulație internațională și rareori aleg traducerea în limba română a acelorași volume). De aceea, atelierele organizate pentru traducătorii invitați în fiecare an la FILIT (anul acesta am remarcat nume noi, care n-au mai fost niciodată la Iași, unul din punctele tari ale acestei ediții) sunt foarte apreciate și foarte căutate. De asemenea, traducătorii iau contact cu cititorii, fiind invitați la diverse evenimente cu elevii, organizate în diverse locuri din județul Iași, pentru că da, FILIT este un festival serios, care nu-și cantonează evenimentele exclusiv în orașul capitală de județ. Iar anul acesta vorbim și despre o extensie la Chișinău, despre care mărturisesc că nu știu foarte multe, dar probabil că voi alfa cât de curând din relatările celor implicați direct sau a participanților.

FILIT, cum spuneam la început, rămâne în topul preferințelor culturale a celor care au participat măcar la o ediție a acestuia. Indiferent în ce calitate au făcut-o, ca scriitor invitat, ca jurnalist cultural sau ca cititor pasionat și dornic să-și cunoască scriitorii preferați, FILIT a avut pentru toți câte ceva de oferit. Și-mi place să cred că mai are încă multe resurse, astfel încât să putem vorbi și despre ediția cu numărul 50 ca fiind una de succes. Întâlnirile cu scriitori se regăsesc în cadrul a trei direcții ale programului fiecărei ediții: dezbaterile din școli și licee (organizate în diverse locuri, nu doar la sediile acestor instituții), dezbaterile de la Casa FILIT și dezbaterile din fiecare seară, care au loc pe scena Teatrului Național Vasile Alecsandri Iași. Așa se face că la nivel de public/participanți fiecare ediție se remarcă prin cifrele impresionante. Contează mult și dacă scriitorul este un câștigător de Premiu Nobel (atunci chiar se lasă cu stat în picioare și cozi uriașe la autografe) sau cu multe premii literare la activ, după cum relevant este și ce tip de literatură scrie. Dacă este un autor de literatură pentru copii, atunci evenimentele în care se implicat se vor desfășura în prima parte a zilei, pentru că, se știe, trebuie să ții cont de nivelul de vârstă, dar și de capacitatea de rezistență a acestora. Ce-au încercat organizatorii de-a lungul celor 11 ediții a fost implicarea scriitorilor invitați în cât mai multe activități, astfel încât aceștia să poată avea dialoguri vii, directe cu cât mai mulți cititori și în cât mai multe locuri. Nu știu să fi cineva invitat să vorbească pe scena Naționalului ieșean și să nu fi participat la cel puțin o întâlnire cu cititorii în timpul zilelor petrecute în orașul moldav.

Anul acesta am fost în public la trei dezbateri organizate la Casa FILIT, toate trei în a doua parte a zilei. Cu public diferit și variabil din punct de vedere numeric (nu fac aici o analiză a categoriilor de public), cele trei dezbateri au fost pe cât de diferite, pe atât de comune, ceea ce nu e neapărat un punct tare al festivalului. Iar acest lucru m-a făcut să mă gândesc la așteptările celor din sală, astfel încât am încercat să mă pun în locul lor. Unii au venit pentru a lua autografele de la scriitorii preferați, alții au venit să-i cunoască, să-i vadă cum gândesc, să-și confirme sau infirme convingerile vizavi de aceștia formate în timp. Alții au venit din curiozitate – din păcate, prea puțini la această categorie -, să vadă în direct ce înseamnă un festival de literatură. Dar la toate cele trei întâlniri (sunt convinsă că și la celelalte) au fost în sală și jurnaliști culturali, scriitori sau oameni din edituri, deci un public specializat, dacă putem spune așa. Care participă din varii motive la aceste întâlniri. Ei bine, fiindcă mă încadrez în această ultimă categorie, risc să spun că aceste dezbateri pentru ei sunt cel mai puțin ofertante.

M-am convins – de fapt o știam de multă vreme – că a fi moderator presupune că posezi foarte multe calități, nu doar o cultură generală (solidă) sau calități oratorice exersate. Din acest punct de vedere, întâlnirea moderată de Gelu Diaconu – un om pe care-l apreciez mult pentru ceea ce face – a fost complet ratată (nu sunt singura care crede asta). Dominat de emoții, acesta n-a știut să pună în valoare personalitatea fiecărei participante la dezbatere, iar faptul că de la un punct încolo Ștefania Mihalache a preluat microfonul și a început să dialogheze exclusiv cu Petra Hůlová i se datorează exclusiv; ce e și mai trist e că al treilea invitat al serii, Cristian Fulaș, a fost lăsat în afara discuției, ceea ce mi se pare a fi o greșeală impardonabilă. Cu totul altă dinamică a avut întâlnirea moderată de Iulia Badea Gueritée (ea însăși scriitoare și apreciez enorm faptul că n-a fost nici măcar o singură clipă vorba despre ea în dezbaterea respectivă); trei invitați cu trei personalități foarte diferite, chiar dificili pe alocuri, dar pe care a reușit să-i implice în dezbatere, astfel încât cei din sală au aflat lucruri noi, și-au confirmat câteva presupoziții, au înțeles mecanismele de gândire specifice sau au înțeles cum funcționează o piață editorială mare (cum e cea din Franța). Cea de-a treia întâlnire a fost cea moderată de Raluca Aftene, jurnalist TVR Iași; o întâlnire nu la fel de bună ca cea moderată de Iulia Badea Gueritée, dar nici ratată ca prima despre care am vorbit. Ce i-a lipsit, din punctul meu de vedere, acestei ultime dezbateri la care am participat, a fost dimensiunea culturală; întrebările au rămas în zona jurnalismului și n-au condus dialogul deloc în sfera culturală. E aici una din așteptările despre care vorbeam mai sus: dacă știi că ai un public divers (din toate punctele de vedere) în sală, fă în așa fel încât să ții cont de toate posibilele nevoi ale acestora.

Ce n-am înțeles deloc a fost de ce toți cei trei moderatori s-au rezumat la a pune aceeași întrebare pentru toți participanții, de ce n-au gândit întrebări personalizate pentru fiecare în parte. Mă gândesc că în acest fel ideile ar fi circulat altfel și calitatea dialogului ar fi crescut foarte mult. Pe de altă parte da, poți să insiști pe găsirea unor puncte comune ale celor trei invitați, dar senzația mea a fost că tocmai pentru că nu prea aveau această notă comună ei au fost invitați să participe la aceste dezbateri și pe acest aspect trebuia insistat foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult discuția despre etică în domeniul traducerilor, discuție care a fost generată de o întrebare venită din public și care a fost atent gestionată de Iulia Badea Gueritée, chapeau bas pentru atenție și reacție. În schimb, la cea de-a treia întâlnire m-am trezit că mă întreb dacă nu cumva eu sunt cea despre care vorbea Lilia Calancea – o moderatoare a unei lansări care a făcut confuzie între lagărul de exterminare și lagărul de concentrare. Am verificat, nun eram eu cea vizată, dar dincolo de asta rămâne ideea de fond: Lilia Calancea a atras atenția (subtil, cum îi reușește ei întotdeauna) că pentru o astfel de dezbatere trebuie să te pregătești serios și nu doar să ai calități de bun jurnalist. De altfel, am văzut la edițiile trecute dezbateri moderate de scriitori foarte animate și foarte generoase din punctul de vedere al ideilor puse în circulație, ceea ce înseamnă că nu calitățile de jurnalist primează când vorbim de reușita unei astfel de dezbateri. A participa la un festival literar nu devine sinonim cu o participare la un talk-show televizat (fie el și pe teme culturale) sau, mai rău, la o dezbatere de idei politice. Mi-ar plăcea ca pe viitor moderatorii acestor dezbateri să țină cont mai mult de această diferență și să încerce să nu uite că în public există cititori de diverse categorii. De asemenea, poate că n-ar fi rău ca organizatorii să ia în calcul pentru dezbaterile care cer traduceri simultane folosirea de către public a unei aplicații de genul INTERACTIO (s-a folosit la conferința susținută de Pascal Bruckner la Timișoara în deschiderea anului universitar curent); publicul are căștile proprii și poate asculta traducerea simultană, eliminându-se astfel mulți timpi morți, care imprimă dezbaterilor o oarecare lentoare.

Am venit la FILIT 2023 dintr-o nevoie culturală evidentă, care pare să nu fie satisfăcută total prea curând. Încă mai sunt curioasă, încă mai vreau să aflu ce se mai citește, dar mai ales cum se mai citește un text literar. Mai sunt și alte motive la mijloc, nu le pomenesc aici, în schimb plec acasă cu certitudinea că această comunitate de cititori de a cărei existență se face vinovat FILIT va exista, e cu personalitate și cu o dinamică care este pe trend ascendent (ca să folosesc o expresie din sociologie). Depinde de echipa de organizatori dacă această creștere va continua sau nu pe viitor. Cred că sunt suficient de multe ediții în spate, încât echipa să se gândească și acele mici schimbări, vitale/necesare, menite să atragă publicul nou/tânăr, dar și să mențină vie atenția breslei.