Despre Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul se pot scrie destul de multe. Fiind doar cu 2 ani mai tânăr decât mai cunoscutul TIFF, Festivalul a fost creat la inițiativa Fundației ANONIMUL, care și-a dorit un festival de film diferit, pentru filme independente și regizori tineri – pentru a cita descrierea pe care însăși organizatorii o pun la dispoziție – am fost surprins să constat că acesta a devenit cu mult mai mult decât respectivul deziderat inițial, păstrând totodată aprehensiunea față de comercial și față de orice fel de spirit gregar.
Astfel, nu aș putea să încep această prezentare fără a aduce în prim plan locul absolut remarcabil în care întregul eveniment se desfășoară: localitatea Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, Tulcea, la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Trebuie să mărturisesc că, în ceea ce mă privește, Delta era departe de a-mi fi străină, ratând, totuși, până la acest festival, o călătorie aici. Rezultatul: o surprindere destul de mare și o oarecare dificultate de adaptare. 
Iar aici trebuie făcute două precizări. Pe de-o parte întregul complex Green Village și Dolphin Camping impresionează prin facilitățile disponibile și senzația de resort arborând la extremități hic sunt leones, întrucât comparativ cu Sulina, spre exemplu, Sfântu Gheorghe mai are nevoie de multe: de un drum pietruit, de încă un magazin, de câteva terase în plus și de un mijloc de locomoție de secol XXI. Este drept că mulți mi-ar reproșa că acesta este și farmecul localității, însă tind să cred că este deja prea târziu pentru a mai considera Sfântu o oază virgină, ruptă de civilizație. Altfel spus, pentru o Deltă încapsulată în timp există Letea, Periprava, Sfiștofca, dar pentru o asemenea destinație trebuie să existe și ceva mai mult.
Nefiind cazat în camping (ceea ce nu recomand, sub nicio formă, campingul este mai mult decât suficient și confortabil), aveam de parcurs o distanță mare pentru a ajunge la proiecții, distanță care se dubla pentru a ajunge la plajă… Pe lângă latura inițiatică pe care ar putea să o aibă, această plimbare continuă în care m-am aflat, m-a costat timp, timp pe care Festivalul știa prea bine să ți-l ocupe J. Iată, deci, cam cât de complex apare însuși programul letric: 
Iar cea de-a doua precizare este aceea că oricât de meritând a fi lăudat ar fi complexul în care au loc și proiecțiile, lipsa unor preparate de pește adecvate este resimțită. Cumva, un spirit de team-building de multinațională corporatistă pare să transpară din maniera în care este reglementată bună orânduire. Nu doresc să stau la coadă pentru a-mi achiziționa un jeton pentru a sta la altă coadă pentru a-mi lua o bere la draught (în fine, existau și alternative, dar această variantă mi s-a părut halucinantă) și nici nu îmi doresc să mănânc un meniu de pește ce impresionează prin ilaritatea abordării Ideii de pește. Drept consecință, recomand cherhanaua de pe promenadă, lângă Dunăre: o afacere locală, mult mai aproape de spirtul locului…
Dar să trecem la lucruri mai serioase. Proiecțiile impresionează prin numărul lor, dar și prin calitate. Este absolut remarcabil ceea ce fac organizatorii aici. Vorbim de proiecții în paralel în două săli de cinema de dimineață până seara și de proiecții toată noaptea în camping, în aer liber (și relativ epurat de țânțari). Practic, doar ignorând faptul de a te afla în inima Deltei, ba chiar și la malul mării, ar putea cineva să parcurgă tot ceea ce Anonimul are de oferit. Însă nu este nimic rău în aceasta…
Personal, am asistat cu precădere la proiecțiile din camping, noaptea; ziua fiind dedicată, mai degrabă, mării. Fără să divagăm prea mult: plaja este impresionantă prin pitoresc și lipsa de orice bruiaj modern. Nu există decât un singur bar, plasat timid, mai degrabă în drum spre plaja, iar în rest natură. Ba chiar, mergând puțin se ajunge de pe plajă în punctul de întâlnire dintre Dunăre și mare, ce creează o impresionantă fâșie de țărm la confluența celor 2 giganți. Recomand a se admira cu precădere la apus, asumându-vă prădătorii dipterici ce vă vor aștepta la întoarcere… 
Deci, după o zi întreagă sub soare, poate părea chiar remarcabilă tentativa de a rezista întreaga noapte la proiecții. Însă am avut și de ce… În deschidere am fost plăcut impresionat de alegerea organizatorilor de a aduce, înainte de toate, ceva reprezentativ pentru specificul locului și anume ritmuri de Катюша. De asemenea, importantului regizor sud-coreean Park Chan-wook i-a fost înmânat un trofeu omagial Anonimul și i-a fost proiectat filmul The Handmaiden, ce a reușit, ca pentru un bun început, să pună în mișcare discuțiile natural polemice ale cinefililor. 
Nu voi insista asupra tuturor filmelor nu doar pentru că am ratat ceva din ele, dar și pentru că nu ar fi deloc relevant. Pentru a vă convinge că într-adevăr Anonimul merită voi spune că O noapte în Tokoriki, realizat de studenți de la UNATC, scurtmetraj recompensat cu premiul publicului, demonstrează că și din puțin se poate face o producție de calitate.
La polul opus, prin grandoare și durată, proiecția mult-așteptatului Sieranevada este un punct cardinal al programului din 2016. Astfel, fără a face parte din competiție, organizatorii au ales să ne delecteze cu această producție, ce ar merita ea însăși o mult mai lungă prezentare. Voi spune doar atât: că trebuie văzut, în ciuda duratei sale de aproape 3 ore – nu întâmplător regizorul Cristi Puiu, prezent la Sfântu (asta dacă nu v-am convins că merită să veniți la anul) , afirma după proiecție că „Mie imi plac actorii, fac filme cu actori și nu prea mă lasă inima să tai [la montaj]”.
Alegând absolut aleatoriu, voi mai spune că mi-au plăcut, în mod special Toni Erdmann, un alt colos de durata Sieranevadei, producție Germania- Austria- România ce tratează pe cât de comic, pe atât de dureros, viața într-o multinațională ce se confruntă cu un proces de privatizare. Sau Hedi, aflat în competiția de lungmetraj, ce ne arată că o producție Tunisia- Belgia- Franța- Qatar- Emiratele Arabe Unite poate să fie un film meritând toate laudele.
În fine, Miracolul din Tekir ne ilustrează că doar cu puțină ingeniozitate, se poate face un film cu buget redus, filmat în Constanța sau Buzău, fără ca lipsa unei infrastructuri mai complexe să îl facă și lipsit de valoare.
Remarc faptul că, în ceea ce privește premierea, un rol important îl are publicul, acesta alegând și votând filmele preferate. Singura mea nelămurire, neelucidată, a fost accesul la urne înainte de finalizarea tuturor proiecțiilor, dar să mergem pe încredere, deci.. Iar premiile au fost astfel: Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj străin filmului Eden Hostel , regia Gonzaga Manso (Spania), decernat în prezența regizorului; Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc filmului O noapte în Tokoriki, regia Roxana Stroe; Premiul Ovidiu Bose Paștină, oferit de Fundația Anonimul, pentru filmul Hopptornet/ Ten Meter Tower, regia Axel Danielson și Maximilien van Aertryck (Suedia).
Ar mai fi multe de spus, dar aleg să nu cad în păcatul prolixității. In nuce, filme multe, bune, de calitate, pentru care merita să stai treaz toată noaptea, într-un efort aproape eroic, după cum va fi remarcat un regizor al unuia dintre scurtmetraje, dovadă că există cinematografie românească, respectiv iubire de film bun, de artă, deci de nișă (din păcate…). Pe toate acestea, întregul cadru deltaic le amplifică înzecit. Este greu să te rupi între peisaj, oameni și film, iar pentru asta voi reveni. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Ca un post-scriptum, aș adăuga faptul că „Tulcea” adăugat în titlul articolului se justifică printr-o experiență personală și anume rezervarea efectuată de o persoană cunoscută mie, la Sfântu Gheorghe… în județul Covasna. Astfel, dacă site-urile online vă vor recomanda un panzio pe perioada festivalului, fiți mefienți, deși nu se știe niciodată J… Iar dacă pe drumul de întoarcere vă întâlniți cu un grup de francezi plini de joie de vivre ce vă vor cânta la cele mai nebănuite instrumente, va fi și mai frumos; de asta vă și recomand ca înspre/dinspre să alegeți nava de pasageri, a cărei mai lungă durată de mers vă va asigura un interesant prilej de socializare cu oameni la fel de interesanți. Pe anul viitor!
.
