„M-am hotărât să-mi liberez poetul.” (Mihai Codreanu)
De când am văzut prima oară colecția Parodii originale două cuvinte se tot învârt în minte mea: pamflet și parodie. Nu, poemele din colecția proaspăt lansată la FILIT 2021 și editată sub egida Muzeului Național al Literaturii Române din Iași nu sunt pamflete! Ele sunt parodii! Ce face diferența? Versul păstrat intact și strecurat de fiecare poetă sau poet în text și titlul poemului, care a rămas cel original! Sunt două elemente definitorii pentru un text parodic, care-l delimitează de orice altă formă de scriere literară. Parodia nu e pentru oricine, e clar o provocare din toate punctele de vedere, căci scriitorul trebuie să scrie în stil, dar să nu facă pastișă, cu alte cuvinte să intre în pielea autorului, dar să nu rămână acolo prins definitiv, ci să îmbrace textul acestuia într-o formă nouă. E o cursă de șoareci pentru mulți, căci autorul parodiei trebuie să se apropie (uneori până la identificare) de textul original, pentru ca după aceea să se distanțeze suficient de mult, încât să lase loc creativității să se manifeste. Cât timp îi trebuie unui autor pentru un text parodic? Prea puțin contează, ce este cu adevărat important însă este faptul că nu oricine poate să facă asta! Oamenii au atitudini diferite față de autorii preferați și textele lor: unii îi recitesc până la obsesie, știu pasaje întregi pe de rost, alții recitesc iar și iar, cu speranța că vor mai găsi un nou sens, strecurat printre rânduri, alții cad într-un exercițiu de admirație profundă, un soi de idolatrie care anulează orice încercare de detașare/îndepărtare. Toate acestea fiind spuse, iată de ce consider, înainte de orice, că e o mică minune reușita lui Florin Lăzărescu – coordonatorul proiectului: a aduce 50 (25 de poete și 25 de poeți) de scriitori la un loc, într-un timp al dezbinării și uzurpării colaborării ca tip de relație seamănă a misiune imposibilă! Dar, cum numai el știe, iată că lui Florin Lăzărescu i-a ieșit. O serie de cinci volume pusă sub semnul lui feat: codreanu, cazimir, alecsandri, topîrceanu, eminescu (am păstrat grafia de pe copertele volumelor). Cinci scriitori care au în comun un oraș, pe ale cărui străzi au fost văzuți, care au trăit în epoci diferite și, nu în cele din urmă, care au scris în stiluri total diferite.
Eu am început seria cu volumul dedicat lui Mihai Codreanu, poate și pentru că e pe nedrept intrat într-un con de umbră, dar și pentru că el a fost părintele sonetului, a scris în formă fixe și eram curioasă să văd cum se joacă poeții contemporani cu versurile lui. Cum doarme diamantul e cel mai des parodiat poem, de înțeles dacă ne gândim că o imagine (metaforic vorbind) ca cea a diamantului adormit în cărbune greu mai obții. Cum s-au jucat poetele și poeții cu versurile lui Codreanu și ce le-a ieșit? E greu de povestit în cuvinte și nici n-o să cad în păcatul „ce-a vrut să zică poetul”. Volumul nu doar că merită citit, ci chiar o să vă surprindă, căci de multe ori veți auzi mai multe voci întrecându-se pe tonuri diferite în același poem. Vocea lui Codreanu și vocea poetului contemporan se completează și se susțin reciproc, e ca și cum ar fi parte din aceiași echipă, cea a învingătorilor, evident. Codreanu dă tonul, impune ritmul, mai tânărului coleg nu-i rămâne decât să se joace cu rimele, deși cel mai des le abandonează. Maestrul nu se supără, ci doar zâmbește șugubăț și vine cu o altă provocare, alt vers, alt înțeles. Și uite așa ajungi să citești pe nerăsuflate un volum întreg din colecția Parodii originale. Sunt câteva poeme care m-au lăsat mută de admirație, altele mi-au răscolit patimi și amintiri vechi, pe câteva le-am citit mai mult pe diagonală, cititul devenind un soi de fugă de sens (e greu de explicat și de unde sentimentul acesta, dar a nu se înțelege că nu le-am citit vers cu vers). Cert e că per total, feat. codreanu e un volum neașteptat de provocator! Un volum care naște întrebări (cum se mai scrie astăzi poezie, de exemplu) și din care primul învingător iese, evident, Mihai Codreanu!
În loc de tradiționala încheiere, las câteva citate, căci, nu-i așa, pofta vine citind!
*
„E prima dată când dorm săptămâna asta.
O dramă personală minusculă
transformată
într-un super show de televiziune.
Rețelele de socializare mă fac să par
mai înaltă
atunci când sunt vie
atunci când cărămizile nu ies din ziduri.
Am sute de ani
și dorm
cum doarme diamantul în cărbune.” (Lavinia Bălulescu)
*
„Toți demonii din inima regală
primeau acolade și câte-o portocală,
săracul lăsa în urmă disperarea,
cel zdrobit se întorcea tămăduit,
în lumea aceea mică, omul astfel alcătuit
în credință găsea mai lesne cărarea.” (Andrei Dósa)
*
„Și epilepticul se reculege.
Și șchiopul e rege în țara orbilor.
Și orbul se întrevede în supa consoanelor
și a vocalelor, ca o ceapă fiartă.” (Florin Iaru)
*
„La fiecare 30 de secunde,
femeia-în fața lui se pleacă-nvinsă,
în timp ce el, reacționând empatic,
îi jură că e pentru ultima dată.” (Emilia Nedelcoff)
*
„Nu văd în zări nici urma unei stele.
Nu violenței, nu răutății, nu noimei.
Deasupra
Zboară o pasăre mare
Fără de nume.” (Cosmin Perța)
*
„dar îmi fac curaj și spun:
poți zbura!
Luna atinge
ca un narcotic visurile mele,
ca o palmă caldă apăsată peste un
loc dureros.” (Moni Stănilă)
Cartea poate fi cumpărată de aici.
