„Eu și Ducele“ de Julia Quinn

„Simon Basset, irezistibilul Duce de Hastings, a elaborat un plan de a scăpa de mămicile din societatea londoneză. Se preface că este logodit cu minunata Daphne Bridgerton. La urma urmei, nu este ca și cum ticălosul ar avea vreun plan real de a se căsători – deși există ceva despre atrăgătoarea domnișoară Bridgerton, care face ca inima lui Simon să bată puțin mai repede. Și în ceea ce o privește pe Daphne, cu siguranță debutanta inteligentă va atrage câțiva pretendenți foarte vrednici acum, deoarece se pare că un duce, a declarat-o dorită. Dar, pe măsură ce Daphne valsează de la un bal, la altul cu Simon, ea uită curând că, curtarea lor este o farsă completă. Și acum trebuie să facă imposibilul și să încerce să nu-și piardă inima și sufletul în fața frumosului diavol care a jurat să nu se căsătorească niciodată!”

Acum, dacă v-a crescut tensiunea doar citind rezumatul de pe coperta a patra, aveți tot dreptul, fie că sunteți amatoare de romane de dragoste, fană a Juliei Quinn, sau apărătoare a drepturilor omului (în această carte, mici sunt atât bărbații, cât și femeile).

Voi începe prin a enumera de ce nu mi-a plăcut cartea:

Deci, Simon e un tâmpit. Simon, încă mai luptă cu tatăl său mort, care l-a disprețuit în copilărie pentru că avea un puternic defect de vorbire. Daphne, în cele mai frumoase tradiții ale salvatorului, va trebui să-l ajute să se împace cu moștenirea unui tată abuziv și să trăiască la maximum viața în rolul noului duce de Hastings.

Daf e și mai tâmpită. Deci personajul nostru feminin a fost foarte deștept … până când nu este. Apoi, se adeverește faptul că nu a fost așa niciodată. Daf are patru frați. Acest accident ereditar este menționat atât de des, cu ocazie (i-au boțit fața Ducelui) și fără ocazie (referitor la experiența ei sexuală, sau lipsa acesteia, de parcă surorile și frații discută asta între ei), încât ai putea să redenumești cartea în Dafne și cei 4 frați. Este cu adevărat înțeleaptă, descurcăreață și știe că Ducele este un „Rake” (jucător) cu multă experiență sexuală, fapt care nu o intimidează. Până în noaptea dinaintea nunții ei. Dintr-o dată, fata aceasta știe mai puțin decât o plantă de cameră.

Romanele victoriene ar trebui să fie sexy, aproape erotice. Acesta nu este. Știți sentimentul pe care îl aveți atunci când citiți un roman de dragoste și aveți brusc nevoie extremă de un duș rece? Gândiți-vă la această carte ca la dușul rece. Credeți-mă, nu veți arunca pijamaua prin cameră în timp ce o citești. Scenele make-out / sex sunt mai lipsite de lumină aici, decât Decameronul. Nu glumesc. Julia Quinn, a avut aici o lipsă de inspirație. Promit că în celelalte 7 părți, care au fost citite de mine cu plăcere, acest aspect va fi îmbunătățit.

Ce mi-a plăcut

Julia Quinn își descrie cu destulă verosimilitate Saga Bridgerton (mai sunt alte 7 cărți despre toți membrii familiei) într-o societate care cerea femeilor bune maniere și moștenitori sănătoși, dar nu le dădea nimic în schimb, într-o Londra șocată, dar fascinată de ziarele de bârfe ale Lady Whistledown, de sălile de bal pline de mame ambițioase care au devenit coșmarul fiecărui burlac eligibil și al unei familii zgomotoase ale căror barbe și replici m-au făcut să râd.

„Anthony a tușit discret și i-a împins deoparte. „Mamă, încerc să port o conversație cu ducele. Violet se uită la Simon.

– Vrei să ai această conversație cu fiul meu?

– Nu în mod special.

– Bine, atunci. Anthony, taci.”

„Unde este el? Bridgerton!“, a strigat el.

Trei capete castanii se rotiră în direcția lui. Simon a pășit peste peluză, cu promisiunea crimei în ochi.

– Mă refeream la idiotul Bridgerton.

„Asta, cred”, a spus Anthony cu blândețe, înclinând bărbia spre Colin, „s-ar referi la tine”.

„Și dacă spui că ați dat buzna în casa ei ca o turmă de oi cu deficiențe mintale, vă reneg pe toți trei”. Violet Bridgerton, celor trei 4 feciori ai săi, după ce ultimii s-au dus să ceară satisfacție morală cumnatului lor.

„A spune că bărbații pot fi încornorați, ar fi o insultă pentru taur”.

„Bărbații sunt oi. Unde merge una, restul va urma în curând.”

„Orice bărbat, veți învăța în curând, are o nevoie insurmontabilă de a da vina pe altcineva când este făcut să pară prost.”

În fine, istoria este una bună, ușoară și deloc politic corectă în era #metoo. Aici avem și un cuplu cu maturitatea unor adolescenți, femei și bărbați care nu se respectă, se manipulează reciproc și numesc asta dragoste. Avem un personaj feminin puternic, dar din păcate prea puțin dezvoltat, Violet Bridgerton și o Gossip Girl victoriană, Lady Wistledown, care are un umor acid și un pic răutăcios. Cartea perpetuează toate clișeele despre femei, bărbați și dragoste eternă, dar nu uitați că a fost scrisă acum 20 de ani în urmă. Și până să vă grăbiți să o aruncați la gunoi, aș vrea să vă rog să vă gândiți, că deși toți suntem adepți ai campaniilor #metoo, #genderequality, #equalpay, #psihologînaintedenuntă, acest fapt este valid în majoritatea cazurilor doar pe facebook, iar în viața reală, nu suntem prea departe de societatea victoriană. Pandemia a fost un exemplu minunat în acest sens. Așa că vă invit să nu judecați prea aspru, dacă vă cade cartea în mână, aveți ocazia să culegeți vreo 5 ironii bune, iar dacă judecați, psihologul și Kant să vă ajute 🙂

P.S Traducerea unei cărți, ale căror dialoguri sunt scrise pentru audiența vorbitoare de engleză, care înțelege umorul englezesc, ironia și subtextul acestora, este o sarcină extrem de complicată. Gabriela Anca Marin este traducătorul operelor Juliei Quinn, și-a asumat această sarcină complicată, iar pentru unele cărți, a îndeplinit-o cu brio, adaptând și traducând cu o inspirație rară. Eu și Ducele nu este una din ele.

Bridgerton. Eu și ducele de Julia Quinn