„Elixirul dragostei” și caruselul amintirilor din copilărie

Cea mai recentă premieră a Operei Comice pentru Copii, Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, în regia lui Cristian Mihăilescu, se constituie într-o pledoarie pentru starea de copilărie și, în același timp, o introducere în universul operistic. Mica orchestră din fosă contribuie la realizarea unui spectacol bun și reducerea spectacolului la o oră – un procedeu folosit adeseori în spectacolele pentru copii – imprimă reprezentației ritm și culoare. Despre dragoste și motivele care o declanșează, despre ce e permis în lupta pentru inima persoanei iubite, despre puritate și candoare, despre faptul că binele învinge, despre toate acestea și încă alte câteva lucruri este vorba în opera lui Donizetti, ceea ce face ca spectacolul să poată fi adaptat pentru copiii de vârste mici și foarte mici. Așa se face că ei nu se plictisesc, înțeleg subiectul, dar ce e mai important este că încet, încet, fac conexiunea între muzică și poveste. O muzică nemuritoare, ar spune iubitorii genului, un clișeu, evident. Dar dincolo de clișee rămâne un adevăr incontestabil – muzica bună are fani de toate vârstele.

Cristian Mihăilescu e la prima colaborare cu scenograful Adrian Damian, dar întâlnirea lor artistică a rodit cum nu se poate mai frumos. O scenă al cărei epicentru este un carusel, acel carusel în care ne dorim adeseori să ne urcăm (măcar pentru că vrem să uităm de grijile cotidiene), dar care acum este mai cu seamă caruselul dragostei. Oamenii se îndrăgostesc pe neașteptate și tot prin surprindere sunt luați și de cât de profunde sunt schimbările generate de prezența acestui sentiment. Despre dragoste și efectele ei este, până la urmă, vorba în Elixirul dragostei. Soliștii și membrii baletului urcă în carusel, cântă făcând corp comun cu căluții și mențin în acest fel atenția pe intrigă. Pasiunea pentru cinetică a lui Damian își găsește întruchiparea în invenția cu care se plimbă Dulcamara, un mobil pe cât de complicat, pe atât de fascinant, care te trimite cu gândul la universul alchimiștilor. Celor două elemente scenografice cu mare impact vizual li se adaugă proiecțiile video care așază definitiv spectacolul într-o ramă a lui. Trimiterile directe la show-urile de lumină și culoare de tip cabaret, menținerea tramei în zona acestui cabaret de sunete și culori apropie micul spectator de operă. Introducerea unui element suplimentar în toată această joacă pusă sub semnul dragostei, mă refer la dinozauri, este poate singurul element ludic la modul absolut(ist). Parada dinozaurilor mută povestea într-un nou cadru – un fel de geoparc cu dinozauri – ceea ce accentuează și mai mult importanța dragostei în viețile oamenilor. Iubim și învățăm să ne iubim, atunci când facem ceva din dragoste durează etc.

O oră de spectacol în care cei mici nu se plictisesc, intră în poveste și rămân acolo, iar pentru ca acest lucru să devină posibil trupa Operei Comice pentru Copii se întrebuințează serios. Intră în scenă pe tobogan, se dau în carusel, dansează și cântă din toată inima. Cu o distribuție numeroasă și cu o scenă care pierde foarte mult din spațiul de joc propriu-zis, spectacolul nu e nici pe departe o aglomerare de personaje, pentru că cele trei rame ale scenei – șiruri de becuri care trimit cu gândul la spectacolele de circ și/sau cabaret – dau adâncimea necesară. În felul acesta se introduc în discuție straturile poveștii și astfel Elixirul dragostei devine poveste nemuritoare.

Spectacolul se joacă cu trei distribuții diferite, ceea ce contribuie la păstrarea prospețimii. Nu cred că se poate recomanda în mod special una din distribuții și chiar dacă eu am văzut spectacolul cu. Oana Șerban în rolul Adinei și Daniel Pascariu în rolul lui Dulcamara (rol pe care l-a jucat și pe scena Operei Naționale din București) sunt convinsă că la fel de bune sunt și celelalte distribuții.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ca de obicei, Opera Comică pentru Copii a organizat impecabil premiera, astfel încât foaierul sălii de spectacole s-a transformat în preambul pentru poveste, iar caietul de sală și toate obiectele promoționale au fost și ele realizate cu mare atenție, cucerind definitiv micii spectatori. De remarcat și continuitatea programului Micii jurnaliști, semn că echipa managerială este preocupată în continuare de componenta educativă a ofertei instituției – micii spectatori trebuie educați artistic, iar această educație se realizează și cu ajutorul acestui program atât de special și de eficient.