Despre dualitate și alte poeme

„Mușcătura fluturelui japonez” (ed. Junimea, Iași, 2016) este cartea de debut a lui Cornelius Drăgan, un tânăr poet din Vaslui, premiat la mai multe concursuri naționale de poezie. Cel mai important este chiar și cel care a dus la apariția cărții de față, premiul editurii Junimea, revistei Vatra, respectiv revistei Scriptor în cadrul Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediția a XXXV-a, 10-12 iunie 2016, Botoșani. E o carte consistentă, care pune cap la cap poeme scrise, probabil, pe parcursul mai multor ani de creație.

Primul ciclu de poeme de carte se intitulează „Acustic (peretele interior)” și are drept motto un citat de Neville Goddard, „Orice schimbare în comportamentul sinelui interior ca rezulta în schimbări exterioare corespunzătoare”. Poemele sunt scurte, aluzive, discrete. Sunt poemele acelui in interior firav care nu are încă armătura necesară pentru a se expune explicit. Au delicatețea unor stampe japoneze. „Discuțiile se surpă / în după-amiezi cu bere / noi suntem mulți / cerșim asiduu / antidotul căderii în depresie / de pe vârf de hotel / o pasăre valsează zbor în plină vară”. Chiar și cele mai dure metafore au dinți de lapte în această primă parte a cărții. „Liniștea unei ierni care / apasă atât de tare / pe piept”, „fata din centrul / A.D.N.-ului meu”, palma care cuprinde „crâmpeie / de suflete moarte”, „lumea toată adunată / în jurul unui foc / li se văd doar țestele goale” sau „pietrele roz ale morții/sorții”, iată registrul metaforic al interiorului acustic. Scufundat înlăuntrul ființei, Cornelius Drăgan se descoperă cu surprindere și exclamă „Ecce homo!”

Cel de-al doilea ciclu de poeme se numește „Acustic (peretele exterior)” și are drept motto o replică din filmul „Taxi Driver”: „You talkin’ to me?”, „Cu mine vorbești?” Din chiar primul poem vedem schimbarea de abordare. Deja discursul poetic e fixat în timp și spațiu, încadrat urban: „oraș natal / 17.50 / adie aer cald”, chiar dacă totul e sub bagheta unei ambiguități existențiale: „sper să devin / neabsentul absent / sunetul casei mele”. Sau, pe pagina următoare, „aș vrea să strig / dar sunt absent”. În pofida imposibilității de a spune dacă eul există sau nu, spațiul exterior e acolo, numit precis: „Tvr1 / dezbate acid legea / fumatului / eu casc / amicul meu rudimentar / a adormit în bar / Caffe ’80 & restul / aparatele de tip Nikon”. Sau, câteva pagini mai încolo, „viața-i grea / berea curge la Phoenix – / prilej de vorbă / numai unu-i Costică / Șchiopu cu durerea-n / suflet și miros / de garsonieră / proaspăt vopsită / eu stau pe gard / privesc nestingherit / frânturi din oraș”. De la bucuria nedisimulată la cele mai crunte amănunte de viață, poetul înțelege că e perfect gol în fața lumii, așa cum spunea Daniel Corbu, vorbim de „Intimitatea publică a poeziei”. Prietenii din baruri, iubitele, părinții, Direcția de handicapați, chiștoacele, prietenii din copilărie, toate apar, melanj, colaj, în această parte a cărții. „Cândva voi fi poet / și voi scrie despre rahatu’ ăsta / și mă voi elibera”. Dar Cornelius Drăgan e deja poet, îl recomandă scrisul și faptul că înțelege că lumea e redată celorlalți abia după ce e filtrată prin propria sensibilitate. „Tic tac toe / viața mea în X și 0”.

Cel de-al treilea ciclu de poeme dă și titlul cărții: „Mușcătura fluturelui japonez” și are drept motto două versuri dintr-o piesă de-a formației „The Doors”, „When the music’s over / Turn out the lights”. Propunerile cărții sunt într-un crescendo. Iată cum debutează această parte: „sunt o minoră și te supun păcatului / sunt dulce coaptă și te urmez / oriunde”. O puștoaică de liceu sau o tânără corporatistă. Ori ambele! „Ești obosită / de atâta multinațională / te găsesc goală în bucătăria / moștenită de la bunica”. Un poem deosebit în această parte e „Făină Rea”, copila „cu fața rotundă / ochi căprui și mari / tunsă scurt”, care „trăiește la un centru / de asistență socială”. O poveste înduioșătoare despre lipsa de familie și de iubire în care o simplă îmbrățișare înseamnă enorm de mult. Apoi povestea din „L-am făcut pe tata laș”… Sunt poeme foarte puternice, cu mult mesaj și încărcătură emoțională. Și iată în toată splendoarea lui poetul damnat de care se vorbește în prefața de la carte: „îmi mănânc unghiile cearcănele / devin repere ale zilei trecute / nu primesc niciun telefon / niciun sms – nimic! / sunt îngropat și dat uitării”.

„Dual” e ciclul de poeme care încheie cartea. Dar e cadrul care domină întreaga carte. „Dualitatea este o condiție inerentă a vieții. Tot ce există e dublu. Omul este o creatură duală cu principii contrare încastrate în natura lui. Ele se războiesc înlăuntrul lui și prezintă atitudini de viață ce sunt antagoniste”, Neville Goddard. Iată sub ce auspicii debutează cea mai provocatoare parte a cărții lui Cornelius Drăgan. „Târfa notabilă” vs. „prințesa devenită târfă”. „Mica păpușă cu gust de cicoare” prin care „oamenii notabili urcă la Cer” vs. „prințesa tristă” devenită „muma pădurii”. Dar notabil este și poemul din final, cel despre Ludmila, „rusoaica de la noi din bloc”, „Ludmila noastră”, „târfă țaristă”, cu „fustiță roșu-moale cam comunistă” pe care „o iubeam pe rând / ceas după ceas / însuși timpul turba în așteptare”. Dar „Ludmila noastră plecase în Mama Rusia cu-n june rus mai fierbinte”.

„Mușcătura fluturelui japonez” e o carte densă, care cucerește prin sinceritate. Mi-a făcut o deosebită plăcere să scriu despre ea și v-o recomand cu mult drag. Dacă ar fi să pun ceva si în celălalt taler, de dragul unei balanțe imaginare, aș sugera mai multă metaforă. Dar Cornelius Drăgan se simte mai bine în viața crudă, fără metaforă. De acolo își extrage esența lirică. Îi doresc mult succes în continuare. Afirmarea literară nu e un proces corect, sunt multe necunoscute la mijloc. Îmi doresc să insiste. A debutat cu o carte bună!

Corneliu Drăgan – Mușcătura fluturelui japonez