Dar unde-s ziarele de altădată?!

După 1990, chiar şi iarna, pe un ger îngrozitor, erau cozi imense la chioşcurile şi tarabele cu ziare. Se scria şi se citea amestecat, de parcă am fi descoperit brusc fascinaţia cuvântului liber. Nu mai citeam „pe sub mână”, citeam în văzul tuturor, peste tot titluri, de-a valma, ameţitoare. Ziarele, revistele, broşurile, cărţile apăreau într-un ritm la fel de rapid, valori şi pseudovalori, aşteptând cernerea ulterioară…

În 1999 apărea pe piaţă Ziarul Financiar. Un an mai târziu, la iniţiativa entuziastă a lui Stelian Ţurlea, cu implicarea lui Adrian Sârbu (cel care a sprijinit din prima clipă acest proiect cultural), la 26 mai 2000 se lansează primul număr al suplimentului cultural Ziarul de Duminică, la Târgul de carte Bookarest. Iniţial, un ziar enorm: 64 de pagini, format mare, în 8 fascicule, pe varii domenii de interes, cu o echipă la fel de mare, de 8 miniredacţii în paralel (pe lângă cei din Bucureşti, fuseseră cooptaţi în reţea mai mulţi corespondenţi din ţară). Un proiect grandios, un fel de Sunday Times în varianta românească, după mărturisirile lui Stelian Ţurlea într-o carte absolut uimitoare: Istoria inedită a unui ziar cultural (15 ani cu Ziarul de Duminică) – Casa de pariuri literare, 2015.

Îmi amintesc, fireşte, acei ani în care, deşi filolog prin pasiune şi prin studii, îmi cumpăram Ziarul Financiar, în aproape fiecare vineri, doar pentru suplimentul său cultural. Uneori am făcut pauze, mai lungi sau mai scurte, dar l-am regăsit cu plăcere şi satisfacţie de fiecare dată: rubrici diverse, texte scurte şi percutante, niciun rabat de la valoare, niciun compromis cu epoca de tranziţie în care moara presei de toate zilele (sau silele?!) măcina scandaluri consumeriste.

Cartea lui Stelian Ţurlea (şi aş zice, în bună măsură şi a editorului un cristian), are o structură complexă: un prolog (15 ani cu Ziarul de Duminică), editorialul lui Nicolae Manolescu, publicat în primul număr al suplimentului, un Editorial peren semnat de Stelian Ţurlea (24 mai 2013, nr. 20), interviul cu Stelian Ţurlea, opinii la nr. 300 (12 mai 2006), diverse confesiuni ale colaboratorilor sau ale foştilor membri ai diverselor echipe redacţionale succedate de-a lungul anilor; textele ajunse cărţi (biblioteca ZD); Cei care au plecat (omagierea celor plecaţi în durata eternă); trei portrete (Augustin Frăţilă, Constantin Stan şi Dan Radu Stănescu – aşa cum i-a cunoscut şi i-a văzut Stelian Ţurlea). Cartea se încheie cu un Argument editorial scris de un cristian şi o serie de fotografii: primul şi ultimul număr tipărit al ZD (în 2008, ziarul încetează apariţia pe hârtie şi trece în mediul virtual), echipele redacţionale, numere de ziar din diverse perioade, texte în eşantion etc.

Cu alte cuvinte, o carte mică (format de buzunar), dar o carte mare ca densitate scriptică.

În ce climat apare Ziarul de Duminică? De unde nevoia unui astfel de săptămânal alipit nu unei publicaţii de gen, ci tocmai Ziarului Financiar, cumpărat îndeobşte de oamenii de afaceri? Potrivit lui Stelian Ţurlea, în interviul de la începutul cărţii, s-a pornit de la premisa că Ziarul Financiar are, drept cititori, nişte oameni instruiţi, interesaţi de informaţii utile din mai multe domenii:

„Lumea s-a obişnuit relativ repede cu ideea că apropierea între oamenii de afaceri şi oamenii de cultură era foarte firească” (pag. 28)

„Era limpede că un asemenea ziar nu exista şi nu existase în România. Era un altfel de ziar” (pag. 15).

După primul număr, Ţurlea şi echipa şi-au dat seama că un „ziar enorm” este un proiect dificil, inclusiv din punct de vedere economic. Rubricaţia şi echipa redacţională sunt regândite, la altă scară. Din cele opt fascicule a rămas doar cel cultural, la care au contribuit, în anii următori, nume cunoscute precum Nicolae Manolescu, Bogdan Ghiu, Ioan Es Pop, Tudor Călin Zărojanu, Constantin Stan, Eugen Uricaru, Dan C. Mihăilescu, Gellu Naum şi mulţi alţii, din lunga listă pe care vă las plăcerea să o parcurgeţi în cartea de la CDPL.

Indiferent de fluctuaţiile survenite pe piaţa presei din România, Ziarul de Duminică a evitat clişeele, compromisurile, scandalurile. Au primat valoarea, echidistanţa, profesionalismul. Cu alte cuvinte, acurateţea informaţiei culturale:

„Adevărul este că Ziarul de Duminică şi-a păstrat opţiunile şi direcţiile iniţiale indiferent de critici: informaţie multă şi cuprinzătoare, din toate domeniile, texte scurte, promovarea valorii, descreţirea frunţilor; peste toate, echidistanţă şi sinteză a polarităţilor” (Stelian Ţurlea, pag. 19)

„Personalităţi care nu şi-au vorbit multă vreme convieţuiau în acelaşi număr sau uneori pe aceeaşi pagină. Pentru această publicaţie nu a existat dreapta şi stânga, ci doar cultură” (pag. 19)

„Un supliment de cultură are o soartă ingrată”, afirma Stelian Ţurlea. Ieri şi azi şi probabil dintotdeauna. Se aşteaptă mereu subvenţii din partea unor instituţii ale statului sau din partea unor fundaţii. Cu atât mai curajoasă, admirabilă aş zice, este decizia de a înfiinţa un astfel de ziar. De aceeaşi părere sunt zeci de colaboratori, ale căror poveşti şi confesiuni stau mărturie, peste ani, pentru drumul parcurs împreună. Le puteţi afla, citind cartea, privind fotografiile în care oameni de toate vârstele zâmbesc încrezători, pasionaţi, liberi. Trebuie să fi fost frumos, mai ales în acei ani ai începutului, când speranţele şi aşteptările erau intacte.

Din 2008 încoace, Ziarul de Duminică poate fi citit doar on-line. Nu ştiu dacă impactul la public mai este acelaşi, deşi trăim în era tehnologizării. Un segment, cel fidelizat, regretă probabil formatul pe hârtie. Hârtia aceea amplă, poroasă, cu mirosul specific cernelii tipografice. Dar, vorba lui Lucian Vasilescu: