„Mai bune pentru ce? Întrebarea mea legată de alimentele organice poate primi, desigur, un răspuns mai puțin egoist: sunt mai bune pentru mediu? Mai bune pentru fermierii care le cultivă? Mai bune pentru sănătatea publică? Pentru contribuabil? Răspunsul la toate aceste trei întrebări este (aproape) fără nicio rezervă, da. Ca să crească plantele și animalele din care este alcătuită mâncarea mea, niciun strop de pesticide nu a pătruns în sângele unui fermier, niciun pic de azot nu a fost emis în aer și nici urmă de hormoni de creștere nu s-a scurs în apa freatică, niciun petic de sol nu a fost otrăvit, nicio tabletă de antibiotic nu a fost irosită și nu a fost emis niciun cec de subvenții. Dacă prețul ridicat al mesei mele integral organice este pus în balanță cu prețul comparativ scăzut pe care îl încasează din lumea mai largă, așa cum ar trebui să facem, începe să ni se pară, cel puțin în termeni karmici, un adevărat chilipir. ”
(Michael Pollan, Dilema omnivorului: patru feluri de mâncare: o istorie naturală, Publica, 2017)
