-
„Nu avem nicio şansă să înţelegem cu adevărat cum a arătat, cum arată şi cum va arăta ţărişoara noastră dacă nu o plasăm într‑un context internaţional şi dacă nu o comparăm, în fiecare clipă şi la fiecare parametru, cu prietenii şi rivalii ei, cu vecinii de aproape sau de departe.” (Sorin Mitu)
De la Burebista la Iohannis. Istorii, analize, satire, un nou volum sub semnătura istoricului Sorin Mitu, a apărut săptămîna aceasta în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom şi este disponibil în librăriile din ţară, în curînd şi în format electronic.
Este poporul nostru atît de măreţ cum cred unii dintre noi sau e un ghinionist al istoriei, cum susţin alţii? De ce românii nu au reuşit să progreseze mai repede după 1989? De ce nu se înţeleg cu maghiarii? Încotro se îndreaptă satul românesc? Dar învăţămîntul?
De la fotbal şi complicata problemă a naţionalismului pînă la frauda electorală în variantă autohtonă şi terorismul islamist, Sorin Mitu oferă o perspectivă inedită, nu de puţine ori plină de umor, asupra istoriei, societăţii, culturii şi politicii româneşti. Concluzia? Moştenirea trecutului nu este întotdeauna pe placul nostru şi uneori ne este destul de greu să învăţăm din lecţiile istoriei, dar putem fi optimişti: dacă acum un secol ne aflam la porţile Orientului, acum am intrat în Occident, cu toate beneficiile care decurg de aici.
Din cuprins:
Românii şi maghiarii: un cuplu de coşmar? • Propaganda rusească la români: de la Dimitrie Cantemir la Ion Iliescu • Terorismul islamist, legislaţia „Big Brother” şi negativismul românesc • Familia românească, între Nunta Zamfirei şi Leana & Costel • Istoria, genealogia şi geopolitica lui Moş Crăciun • Şcoala românească şi reformele ei minunate • De zece ani în Europa: incredibila istorie a Remainiei • Alegerile şi democraţia: un mit enervant al vremurilor noastre? • Modele ale naţionalismului românesc: de la naţionalismul pinguin la naţionalismul zombie
Sorin Mitu este profesor şi director al Departamentului de Istorie Modernă la Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj, specializat în istoria Transilvaniei, imagologie comparată şi studiul naţionalismului. Predă cursuri în domeniul Istoriei, Relaţiilor Internaţionale şi Studiilor de Securitate. A publicat peste 30 de cărţi, apărute la edituri din România, Ungaria, Germania, Spania şi Canada, printre care se numără: Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni (1997), National Identity of Romanians in Transylvania (2001), Die ethnische Identität der Siebenbürger Rumänen (2003), Building Identities in Transylvania. A Comparative Approach (2014), La Historia de Asia moderna (2014), Identităţi moderne în Transilvania (2016). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Transilvania mea (2006, 2013), Ungurii despre români. Naşterea unei imagini etnice (2014). Lucrările sale au fost recenzate în reviste cum ar fi American Historical Review, Slavic Review, The Slavonic and East European Review, Nations and Nationalism, Nationalities Papers, Millenium. Journal of International Studies, Jahrbücher für Geschichte und Kultur Südosteuropas, Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, Sehepunkte. Rezensionsjournal für die Geschichtswissenschaften, Südost‑Forschungen, Südosteuropa Mitteilungen, 22, Dilema, Observator Cultural, Dilemateca. A fost editorialist la ziarul Cotidianul şi este contributor invitat al revistei de cultură şi gîndire strategică Sinteza.
Sorin Mitu, De la Burebista la Iohannis. Istorii, analize, satire, Polirom, Iaşi, 2017
-fragment-
Quo vadis, Europa?
Din păcate, după cum ştim cu toţii foarte bine, Uniunea Europeană se află astăzi la o răscruce cum nu a mai fost alta în toată istoria ei de şase decenii. Brexitul a însemnat un episod dureros, un eşec şi un recul major al Uniunii (de fapt, primul de acest gen, deoarece retragerea Groenlandei, în 1985, a avut consecinţe minore, iar insula inuiţilor menţine totuşi legături destul de strânse cu Bruxelles‑ul). Ca urmare, sunt din nou la modă teoriile geopolitice apodictice, de genul celor vehiculate de stăpânul globului de cristal, George Friedman, potrivit cărora viitorul Europei ar fi hotărât deja de fragmentarea geografică şi istorică definitorie pentru profilul continentului nostru. „Cum să guvernezi o ţară care are 246 de tipuri de brânză?”, se întreba în mod retoric generalul de Gaulle, şi era vorba numai de Franţa! Dar cum să ţii laolaltă o organizaţie care reuneşte 24 de limbi oficiale şi mai ales 28 de naţiuni pline de sentimentul unicităţii lor naţionale? Europenii au fost cei care au inventat statul‑naţiune, sistemul internaţional de tip westfalian şi naţionalismul, „infectând” apoi (sau „binecuvântând”, după cum preferaţi) întreaga planetă cu aceste descoperiri măreţe. Iar în cele din urmă, tocmai ei s‑au trezit să realizeze binefacerile unui sistem confederativ, ba chiar suprastatal, ale unei autorităţi superioare, care să depăşească şi să armonizeze egoismele naţionale, după ce şi‑au desfigurat continentul în două războaie civile (şi totodată mondiale) devastatoare! Poate „să ţină” o asemenea piruetă istorică?
Generaţiile animate de sentimente liberale care au trăit în perioada postbelică au crezut cu tărie în această posibilitate, iar pentru noi, românii, ea a reprezentat un colac de salvare aproape nemeritat. Astăzi, ideea integrării europene este pusă în discuţie de o monstruoasă coaliţie, cumplit de eterogenă, formată din extremişti de dreapta şi de stânga, din alegători antisistem, din tineri debusolaţi în căutarea unui loc de muncă, din naţionalişti şi xenofobi, din cetăţeni pretenţioşi şi răsfăţaţi cu toate beneficiile aduse de o societate liberă şi prosperă, dar care s‑au săturat de atâta bine etc. etc. Criza economică, populismul, individualismul clasei mijlocii, reacţia negativă în faţa globalizării, nesiguranţa identitară, mediocritatea liderilor, şubrezirea idealurilor şi a culturii umaniste, iraţionalitatea mulţimilor şi atâţia alţi factori au făcut posibilă actuala conjunctură negativă. Rusia stă pe margine (sau nu chiar) şi jubilează, iar restul omenirii riscă să fie privat de un model care ne‑ar ajuta pe toţi să construim împreună o lume mai paşnică şi mai raţională.
La modul simbolic, Uniunea Europeană stă sub semnul solar al Odei bucuriei, născută din împletirea sublimă a versurilor lui Schiller cu acordurile lui Beethoven, a raţiunii mântuitoare propovăduite de Iluminism cu sentimentele clocotitoare nutrite de inimile romantice. Cu siguranţă, este nevoie şi de un strop de cultură (cel puţin) ca să putem descifra mesajul plin de nobleţe pe care îl transmite etosul european locuitorilor continentului nostru, ca şi lumii întregi. Educaţia, buna judecată, cultivarea minţilor şi a sufletelor sunt poate singurele căi care ne permit să înţelegem şi să ducem mai departe valorile europene, să tindem în continuare spre lumina plină de slavă a stelelor curate. Altminteri, riscăm să ne întoarcem în negura Pădurilor Teutoburgice, adăpostite şi ele în adâncurile germanice ale continentului european, la fel ca simfoniile lui Beethoven.
