„Apucasem pe drumul principal ca să coborâm spre Sud, căci Tata zisese că, având o asemenea acoperire, nu era nevoie s-o luăm pe cele secundare. În consecință, toate camioanele, toate automobilele claxonau depășindu-ne, oamenii făceau semne cu mâna prin fereastră, iar în spate, copiii se înghesuiau pe banchete. Apăruseră chiar trei mașini de poliție care rulaseră alături de noi, iar polițiștii ne făcuseră bezele, cu degetul mare în sus. Tata chiar era regele evadărilor, gândisem eu. Avea dreptate, cu cât era mai gogonată, cu atât trecea mai ușor. Mama fuma țigarete, bând șampanie și îi saluta pe automobiliștii care ne depășeau, zicând:
– Ce carieră, copii, ce public! Mi-ar fi plăcut să fac asta toată viața, sunt cea mai celebră anonimă din lume! Georges, accelerați, vă rog, cei din față n-au timp să mă salute!”
(Olivier Bourdeaut, Așteptându-l pe Bojangles, Editura Nemira, 2017)
