«Alături de Rose mergea domnișoara Brodie, cu capul sus, ca Sybil Thorndike, și cu nasul arcuit și mândru. Paltonul larg de tweed maro cu guler de castor și-l purta încheiat la nasturi, iar pălăria de fetru maro avea borul în jos într-o parte și în sus în cealaltă parte. Ultima, în spatele domnișoarei Brodie, venea mica Eunice Gardiner, cea care, douăzeci și opt de ani mai târziu, avea să spună despre domnișoara Brodie: „Trebuie să mă duc la mormântul ei”. Făcea câte un salt la fiecare pas normal de plimbare, ca și când ar fi fost chiar pe punctul de a se lansa în piruete pe trotuar, astfel că domnișoara Brodie, întorcându-se, îi spunea din când în când: „Eunice, ajunge!” Și, tot din când în când, domnișoara Brodie rămânea în urmă ca să-i țină companie lui Eunice.»
(Muriel Spark, Domnișoara Brodie în floarea vârstei, Editura Vellant, 2017)
