O expoziție ca Un secol de pictură basarabeană. O sută de opere din colecția MNAM nu poate și nu trebuie să fie judecată în termenii cu care operăm în cazul unei retrospective de autor sau în cazul unei expoziții personale. Vorbim în acest caz, de o expoziție care ține loc de o dare de seamă, care ne arată evoluția picturii într-un spațiu geografic și istoric vitregit de istorie. Basarabia e pământ prins între ape, dar în același timp și teritoriu tampon între două zone geografice și politice care au făcut istorie prin intermediul conflictele alimentate aproape continuu de-a lungul secolelor. Între Rusia și restul Europei, Basarabia n-a făcut (și nu face) altceva decât să supraviețuiască conservându-și din răsputeri un specific cultural alimentat din multe izvoare. În anii grei de după ce-al doilea război mondial, când Basarabia a devenit una din republicile socialiste conduse direct de puterea de la Moscova, artiștii (plastici) au avut două opțiuni: să slujească partidul și să devină instrumente ale propagandei sau să facă opoziție, sfârșind adesea prin a abandona arta, pentru că nu reușeau să supraviețuiască prea mult. A mai fost o opțiune, aceea de a părăsi Basarabia, de a emigra pentru a putea picta sau face artă după cum își doreau. Nu știu câți au ales să plece și să și reușească să facă carieră sau să devină cunoscuți ca artiști în afara Basarabiei, n-am făcut o cercetare în acest sens. Retrospectiva Un secol de pictură basarabeană. O sută de opere din colecția MNAM găzduită de MNAR pune în valoarea artiștii rămași în Basarabia (sau legați profund de acest spațiu) și o face de o asemenea manieră, încât vizitatorii – profani sau nu – se trezesc în fața unei adevărate panorame a artei plastice din Basarabia.
Înainte de pandemie, am avut bucuria să achiziționez un album-antologie realizat cu o grijă pentru detaliu pe măsura demersului cu ajutorul căruia am acoperit un mare gol de cunoaștere. Până la O antologie a picturii moldovenești 1939 – 2020, realizată de Vladimir Bulat, nu știam aproape nimic despre evoluția artei plastice în (sau din) Basarabia, auzisem (sau văzusem tablouri realizate) de Roman Tolici, Andrei Gamarț, Valentina Rusu-Ciobanu, ceea ce era, evident, mult prea puțin pentru a-mi face o idee despre istoria și evoluția artei moldovenești în ultimii 60-70 de ani. Antologia realizată de Vladimir Bulat are marea calitate de a te incita să afli/vezi mai multe: fișa de autor este sintetică, dar în același timp bogată în detalii semnificative, iar picturile alese să ilustreze albumul sunt efectiv reprezentative, atât pentru autori, cât și pentru spațiul cultural de la care se revendică a fi. În antologia lui Vladmir Bulat apar Moisei Gamburd, Mihai Grecu, Ada Zevin, Igor Vieru, Aurel David, Valentina Rusu-Ciobanu, Andrei Sârbu, Elena Bontea, Sergiu Cuciuc, Mihai Țăruș, Dumităr Peicev, Inessa Țîpin, Anatol Rurac, Alexander Tinei, Roman Tolici, Mark Verlan, Valentina Bobkova, Andrei Gamarț. Evident, e o selecție exhaustivă, realizată după cu totul alte criterii decât retrospectiva găzduită de MNAR, unde se regăsesc „picturi semnate de întemeietorii Școlii basarabene de arte frumoase, Vladimir Ocușco, Pavel Piscarev, Lidia Arionescu-Baillayre, Alexandru Plamădeală, Eugenia Malișevschi, Auguste Baillayre, Șneer Kogan, Nicolae Coleadici, Pavel Șillingovschi, Boris Nesvedov, Dimitrie Sevastianov, Moisei Gamburd, Gheorghe Iuster, Antoine lrisse și de maeștrii Mihai Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu, Igor Vieru, Eleonora Romanescu, Elena Bontea, Sergiu Cuciuc, Dimitrie Peicev, Glebus Sainciuc, Rostislav Ocugco, Olga Orlova, Mihai Petric, Aurel David, Anatol Grigoraș, Gheorghe Jancov, Ion Jumati, Damian Iancu, Ana Baranovici, Eleonora Romanescu, Ada Zevin, Dumitru Peicev, Boris Kolomeeț, Iurie Șibaev, Vilhelmina Zazerscaia, Ludmila Țoncev, Ghenadie Tâciuc, Andrei Sârbu, Sergiu Ciuciuc, Mihai Jomir, Sergiu Galben, Inesa Țîpin, Aurelia Roman, Mihail Miereanu, Petru Jireghea, Andrei Mudrea sunt însoțite de cele ale unor artiști contemporani: Andrei Sârbu, Inesa Țâpin, Mihai Țăruș, Tudor Zbârnea, Vladimir Palamarciuc, Ilie Cojocaru, Ghenadie Jalbă, Simion Zamșa, Vasile Moșanu, Veaceslav Fisticanu, Iurie Platon, Florina Breazu, Alexei Novikov, Igor Vieru, Varvara Sadovskaia, Elena Bontea, Valentina Bahcevan, Ivan Kavtea, Dimitrie Nicolaev, Maia Cheptănaru-Serbinova, Gheorghe Șoitu, Igor Isac, Mihail Statnâi, Vasile Moșanu, Fioghen Calistru, Nadeja Pronin, Dumitru Bolboceanu, Anatol Rurac, Maria Mardare, Vasile Dohotaru, Ilie Cojocaru, Victor Guțu, Ghenadie Popescu, Anatol Danilișin, Igor Svernei, Ion Chișcă, Timotei Bătrânu, Mihail Bunea, Gheorghe Oprea, Florina Breazu.” În cazul antologiei lui Vladimir Bulat vorbim despre pictori, luați ca individualități, chiar dacă reprezentativi pentru o școală sau alta din Basarabia, în cazul expoziției de la MNAR vorbim despre școli și artiștii lor reprezentativi, ceea ce schimbă total perspectiva. Așa se explică de ce unii pictori au mai multe tablouri în expoziție, alții sunt pe simeze înconjurați de discipolii lor, și ei, la rândul lor, la fel de buni.
Cu privire la ce atitudinea critică vizavi de ceea ce se regăsește în sălile de la parterul clădirii muzeului, putem iarăși pune în evidență două posibile direcții: fie ne poziționăm de la bun început pe o poziție (foarte) critică și evaluăm la rece performanțele artiștilor, eventual și prin comparație cu ce se picta în Europa sau lume în același timp; fie încercăm să evaluăm întregul în ansamblul său și să observăm astfel evoluția unui spațiu cultural ad integrum. Evident, recomandabilă e a doua opțiune, pentru că doar așa ne vom da seama de ce sunt foarte multe portrete în expoziție, foarte multe peisaje și naturi statice și mai puțin artă nonfigativă sau de altă natură. Mulți ar putea ridica din sprânceană la vederea tabloului cu hidrocentrala de la Dubăsari, dar dacă ne gândim la câte compromisuri au fost obligați să facă față pictorii din Basarabia aflată sub ocupație rusească parcă începe să ni se modifice și unghiul de percepție al operei în sine. A privi expoziția dintr-o perspectivă globală, încercând să ne dăm seama de opțiunile identitare ale artiștilor – ce școală au făcut, ce stil au adoptat etc. – ne dăm seama că începem să înțelegem și mai bine istoria unui popor și a unui spațiu geografic greu încercate de istorie.
„Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău prezintă publicului bucureștean o expoziție de pictură basarabeană, probabil cea mai importantă organizată la București în ultimul secol. Cuprinzând o perioadă de peste o sută de ani, în același timp, evitând lucrările cu tematică ideologică specifică epocii sovietice, selecția de lucrări oferă o privire asupra ansamblului principalelor caracteristici și tendințe estetice ale picturii basarabene. Expoziția probează consolidarea identității culturale comune, contribuind la integrarea plenară a creatorilor din Republica Moldova în arta românească.” (Tudor Zbârnea, director general, Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău)
Traseul expozițional este gândit atât cronologic, cât și din perspectiva curentelor și școlilor active în spațiul basarabean. Din câte îmi dau seama, nefiind o foarte bună cunoscătoare a fenomenului artistic, tind să cred că Tudor Stavilă, curatorul expoziției, a selectat tablouri reprezentative atât pentru istoria artei, cât și pentru istoria personală a artistului. Vizitatorul se bucură de un parcurs de expoziție în care trecerea de la o decadă la alta sau de la o școală la alta se realizează de la sine, fără mult efort cognitiv; mă raportez la un vizitator cu o cultură generală de nivel mediu, care cunoaște evenimentele istorice care au influențat decisiv evoluția Basarabiei. Tablourile sunt de dimensiuni variate, impresionismul și realismul domină, portretele ne introduc în atmosfera unei societăți dominată de teama de a-și pierde identitatea culturală, iar obiceiurile și opțiunile culturale le aflăm observând cu atenție detaliile risipite în mai toate cele 100 de tablouri expuse.
Un demers expozițional necesar, care a necesitat foarte multă coerență din partea curatorului, dar și implicarea unei echipe de specialiști și care poate fi trecută deja în rândul evenimentelor culturale remarcabile ale anului 2024. Deloc întâmplător, expoziția a avut vernisajul pe 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România și poate fi vizitată până pe 30 iunie 2024.
