„Cum să trăiești ca un victorian. O zi din epoca Reginei Victoria” – o analiză

Ruth Goodman este istoric, scriitoare și prezentatoare TV, cu un vădit interes intelectual asupra istoriei moderne timpurii, fiind și realizatoarea mai multor documentare, al căror subiect principal este viața cotidiană în timpul monarhiei britanice moderne.

În anul 2013, publica volumul How to be a victorian, tradus în anul 2023, din limba engleză de către Adriana Bădescu, la Editura Corint, în colecția Istorii Urbane, coordonată de către Adrian Majuru. Cartea este structurată pe 15 paliere de analiză, fiecare reprezentând un aspect al vieții de zi cu zi al unui locuitor al Angliei victoriene, cuprinzând, în acest fel, toate elementele une existențe umane cotidiene. Autoarea folosește în cuprinsul cercetării atât lucrări generale despre epoca studiată, cât și surse inedite, precum corespondență, jurnale, memorii, publicistica vremii, coroborând informațiile, oferind o imagine complexă și detaliată asupra vieții cotidiene în timpul domniei Regina Victoria. Intervalul cronologic cercetat este cuprins între anii 1837 și 1901, toată durata domniei. Metodele de cercetare folosite de istoric sunt metoda cronologică, prezentând evenimentele în ordinea succesiunii lor, metoda sincronică, surprinzând paliere ale dezvoltării din mai multe domenii, simultan, astfel încât cititorul să aibă o imagine de ansamblu asupra evoluțiilor societății victoriene, cât și metoda analizei critice a faptelor și detaliilor vieții cotidiene, pentru a surprinde schimbările survenite în mentalitatea victorienilor de la o etapă la alta a domniei, cu accent pe trei segmente: prima jumătate a secolului al XIX-lea, a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care coincide și cu finalul domniei Reginei Victoria.

Volumul este construit într-o manieră coerentă, pe modelul unei zile obișnuite din viața unui englez din acel timp, un individ reprezentativ pentru fiecare categorie socială, începând cu trezirea și ajungând, din nou, în spațiul privat al dormitorului. În acest fel, cititorul este purtat într-o narațiune, într-o înlănțuire de aspecte domestice, dar reprezentative pentru obiectivul cărții. Autoarea își bazează cercetarea plecând de la o întrebare generală – „Cum era să trăiești în alt timp și în alt loc?”, pentru a ajunge la interogații aplicabile anumitor momente ale căutării: „Cât de răspândită era educația folosirii acului? De obicei, femeile erau cele care se ocupau cu cârpitul? Și în ce moment al zilei se ocupau cu această activitate? Și atunci, cu atâtea schimbări și transformări, cum mai putem vorbi oare despre ce înseamnă să fii victorian?” Cercetarea a fost amplificată și de experiența autoarei, prin încercarea unor obiecte de vestimentație specifice perioadei, prin realizarea unor acțiuni mai complicate din munca unui victorian. Dincolo de informațiile obiective, cartea are și meritul de a expune anumite considerații personale ale istoricului.

Ziua unui victorian începe printr-un fior de frig, simțit imediat ce coboară din pat, fără nicio deosebire de categorie socială. Pentru servitori, ora de trezire este în jur de 05.oo, în timp ce pentru membri casei în jur de ora 07.30. Muncitorii se putea trezi mult mai devreme și decât servitorii, dat fiind că munca lor solicitantă avea nevoie de mult timp. În cazul celor din urmă, în lipsa unei alarme, exista „bătătorul în ferestre”, cel care se asigura că toată lumea ajungea, la timp, la lucru.

Ivirea zorilor era semnalul de trezire pentru majoritatea celor care munceau, dar mulți bărbați aveau nevoie să se trezească la ore fixe. Pentru cei nevoiți să fie prezenți la lucru foarte devreme și să fie punctuali, serviciile unui bătător în fereastră erau neprețuite. Înarmat cu un felinar și un băț lung, bătătorul în ferestre colinda străzile în permanență, bătând în geamurile clienților. Unul dintre motivele existenței acestei neobișnuite meserii era acela că ceasurile și orologiile erau scumpe și puțini muncitori și le permiteau.

Trezirea era urmată de igiena matinală, realizată, în general, la lighean, și care relevă, în mare măsură, raportarea societății victoriene la curățenie, folosirea apei și a detergenților asupra corpului. În secolul al XIX-lea, folosirea apei și săpunului încep să fie adoptate pe scară largă. Cu o cârpă înmuiată se realiza revigorarea întregului corp, considerându-se util și pentru îmbunătățirea circulației sângelui. Însă, acest procedeu a fost adoptat cu greutate, dat fiind că oamenii considerau că, odată udată pielea, porii deschiși vor permite bolilor să intre în organism, ajungându-se chiar la o izolare și acoperire completă a pielii în mediul extern.

Dar faptul că oamenii epocii victoriene se spălau cu apă era o evoluție de dată recentă. Înaintea acestei perioade se credea că porii pielii lăsau bolile să pătrundă în corp. Dacă transpirația permitea toxinelor și mirosurilor să iasă prin pori, se considera că pielea trebuie protejată împotriva expunerii prelungite la eventuale surse de infectare, iar apa deschidea porii și deci trebuia evitată.

Un alt domeniu al contradicțiilor și evoluției era cel al vestimentației, radical diferită de la un gen la altul, dar și de la o categorie socială la alta. Astfel, lenjeria de corp a fost cu greu adoptată și purtată atât de către bărbați, cât de către femei, după ce dr. Jaeger a demonstrat utilitatea acestor articole vestimentare din punct de vedere sanitar. Bărbatul bogat victorian purta pantaloni drepți, o cămașă impecabilă și nelipsita redingotă de postav imaculat, cât mai strânse pe corp, pentru a-i sublinia silueta, un element definitoriu pentru statutul său social. Ulterior, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aveau să apară și alte elemente vestimentare definitorii: jiletca, jobenul, pantalonii cadrilați. Vestimentația feminină începea cu lenjeria de corp greu preluată de femei, considerând-o un afront la adresa feminității, ciorapii (verzi, lila, în carouri, cu onduleuri, cu dungi sau cu buline), urmați de rochiile strânse în corset. Corsetul fiind eticheta unei siluete perfecte, victoriene și un element definitoriu pentru clasa socială din care provenea o femeie. Lupta pentru o talie cât mai subțire devenise decisivă inclusiv în școlile de fete, unde se stabilea ca obiectiv subțierea taliei în fiecare an.

La granița dintre anii 1850 și 1860, presiunea afișării unei talii tot mai subțiri a continuat să crească. Vechile corsete lucrate acasă au rămas în umbră, tot mai multe femei apelând la cele confecționate de profesioniști, care le asigurau o siluetă în ton cu cerințele modei.

Moda cuprindea și îngrijirea mâinilor, unghiilor și părului, mai ales că eticheta consta în a avea un păr cât mai lung și bogat. Pentru femeile victoriene care realizau o muncă fizică, îngrijirea mâinilor și unghiilor era un deziderat greu de realizat, având în vedere expunerea la detergenți și la lovituri, în timp ce, pentru aristocratele regatului, era o obligativitate. Unghiile trebuiau să aibă o formă ovală, cuticulele subțiri, culoare cât mai deschisă, obținută prin frecarea cu lămâie după expunerea la apă caldă. De asemenea, lămâia era folosită și ca un exfoliant, revigorant, fiind folosită și pentru frecarea feței dimineața. Curățarea părului a stârnit și mai multe controverse: spălat sau doar curățat cu pieptenul, strâns sau eliberat. Indiferent de metoda aleasă, importantă era imaginea de ansamblu: un păr bogat și sănătos, câțiva cârlionți care să încadreze fața sau un coc, care în jurul anului 1880 urcase până în vârful capului. Ulterior, aveau să apară, spre finalul secolului XIX, începutul secolului XX, și perucile sau meșele.

În ton cu moda și necesitatea unei imagini cât mai rafinate, avea să își facă prezența tot mai pregnant și parfumul, care era un produs monopolizat de cei bogați. Aromele trebuiau să fie discrete, dar sesizabile, fine, dar puternice, în același timp, oferind o identitate olfactivă individului.

Parfumul redevenise prerogativa celor bogați. În cele din urmă, la nivelul populației obișnuite, uleiul de lavandă ajunsese să domine produsele mai ieftine. Sfârșitul secolului era marcat de două mirosuri – unul exotic și moscat, în vreme ce restul societății se scălda în ulei de lavandă, apă de lavandă, săpun cu lavandă, potpuriuri cu lavandă și săculeți cu lavandă.

Alimentația este extrem de relevantă pentru observarea mentalităților vremurilor respective. Ziua debuta cu micul dejun, care varia, de la pâine cu apă sau ceai, până la somon la cuptor, sufleu de porumb și alte bunătățuri, servite de cei care dispuneau de timp și resurse. Pentru muncitori, se poate observa că masa nu reprezenta un ritual, ci o mică oprire înaintea unei zile lungi de muncă, o rutină, în timp ce, în casele impunătoare, micul dejun, servit în jurul orei 10.00, era un ritual, un moment de a fi împreună. Înfometarea era o prezență constantă în viața victorienilor de rând, care avea efecte dezastruoase asupra integrității și sănătății organismului, cei mai afectați fiind copiii.

Un capitol al cărții est dedicat îngrijirii, alimentării și creșterii copiilor în Anglia victoriană, surprinzând evoluția în materie de reguli aplicate unei case în care trăiau copii. Familiile erau numeroase, la fel și cazurile de moarte infantilă, în primul rând, din cauza lipsei igienei și a medicamentelor. Existau reguli clare cu privire la îmbăierea copilului, considerată o metodă eficientă de a-l menține sănătos și viguros. Baia era urmată de îmbrăcarea copilului ale cărui haine erau întotdeauna mai mari decât dimensiunile sale. Abia după vârsta de 9 luni, se făcea o diferențiere vizibilă între vestimentația băieților și cea a fetelor, cu atât mai mult conta pentru băieți, care purtau prima lor pereche de pantaloni, în jurul vârstei de 3-4 ani. Alimentația sugarilor era o problemă delicată, mai ales dacă laptele matern era insuficient sau nehrănitor. În aceste cazuri, se recurgea la laptele de animal, dar care risca să nu fie digerat sau să dea diaree bebelușului, care putea fi fatală, în acele timpuri. Medicamentația era deficitară și insuficient cunoscută, astfel, sunt consemnate numeroase cazuri de familii de muncitori, care alegeau să dea copiilor mici diverse opiaceee pentru a dormi cât timp erau la muncă, ceea ce producea efecte negative asupra creșterii celui mic, chiar și decesul. Deja, de la vârsta de 5-7 ani, copilul victorian era încadrat în câmpul muncii, devenind un salariat al familiei, fiind expus unor munci grele și riscante de 8 sau 12 ore pe zi, rămânând prea puțin timp pentru educație sau deloc.

Educația victoriană oferă o imagine și mai fidelă societății în discuție. În principal, școlile de stat erau ocupate de copiii muncitorilor, cei care, în funcție de vârstă, puteau deveni și dascăli pentru elevi mai mici, ajungându-se la situația unui educator sau învățător la 500 de copii. În cazul claselor sociale de mijloc sau superioare, educația se realiza în centre private, cum erau, de pildă, școlile Dame, unde ofereau o educație mai liberă și livrau deseori societății absolvenți bine pregătiți. De asemenea, aflăm că educația victoriană se realiza și prin pedepse corporale, copiii fiind bătuți pentru cele mai banale greșeli sau, ulterior, prin umilire în fața clasei, fiind considerată o metodă de îndreptare.

Atunci când nu erau aplicate pedepse corporale, se recurgea la diverse ritualuri de umilire în public. Coifurile pe care scria nătărău erau des folosite, la fel ca obligarea copilului de a sta la colț sau pe un scaun în fața întregii școli, deseori cu o pancartă atârnată de gât pe care era notată cu cretă presupusa neghiobie comisă. Unii dascăli apelau la tactici și mai crude. Într-o școală, vinovatul trebuia să stea în picioare, în vreme ce restul clasei cânta Uitați-vă la prostănacul care nu și-a învățat lecția.

Modă, muncă, alimentație, educație, mijloace de transport sau orice alt aspect al societății victoriene, pusă sub lupă de istoricul Ruth Goodman, relevă o lume a contrastelor, într-o continuă evoluție și schimbare, o lume stratificată social și economic, unde noul și vechiul se întrepătrund, se confundă, mergând de la omogen la eterogen. Astfel, cartea Cum să trăiești ca un victorian. O zi din epoca Reginei Victoria oferă o imagine complexă asupra aspectelor definitorii, fără a lăuda acea perioadă și fără a o critica, ci se rezumă la a o înțelege și prezenta.

Cum să trăiești ca un victorian. O zi din epoca Reginei Victoria de Ruth Goodman