Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, graţie şi energie debordantă. În 8 ianuarie, Fundația Calea Victoriei va organiza la Teatrul Naţional Bucureşti Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elveţian Manrico Padovani.
Ne-am dorit să aflăm mai multe despre acest concert, așa că am apelat la cea care este sufletul orchestrei, Monica-Cristiana Bălășoiu. Și ne-a povestit…
Pe 8 ianuarie 2018 veți cânta în Sala Mare a Teatrului Național București. Pentru Symphactory, care este cea mai mare provocare din acest punct de vedere? Cum vi se pare noul spațiu pentru concertul Extraordinar de Anul Nou?
Este pentru prima dată când Symphactory Orchestra concertează pe această scenă, într-o superbă sală în stil italian, cu o capacitate mai mare decât tot ceea ce am avut până acum în alte săli de concerte. Emoțiile sunt mixte: gândul la numele sacre care au performat pe acea scenă, nerăbdarea de a testa sala din punct de vedere acustic, este un amalgam de emoții frumoase și constructive!
În plus, anul acesta am împlinit 5 ani de la concertul inaugural al orchestrei. Este o cifră care pare enormă, dacă stau să îmi reamintesc cum am pornit acest proiect, este în același timp o cifră care îți aduce tot felul de întrebări despre ceea ce vrei să realizezi pe termen lung, ce îți dorești să oferi publicului, ce poți face pentru tinerii artiști?
Repertoriul propus pentru 8 ianuarie este unul care reușește să pună în valoare orchestra, solistul și dirijorul, deopotrivă. Care credeți că sunt ingredientele necesare creării unei relații optime între cele trei părți?
În prima parte a concertului, rolul principal îl are solistul Manrico Padovani, cel care va interpreta Concertul Nr. 1 pentru vioară și orchestră de N. Paganini. Despre Manrico Padovani se pot spune foarte multe cuvinte frumoase legate de tehnica sa violonistică, muzicalitatea sa, însă cred că cea mai bună descriere îi aparține revistei de specialitate „STRAD”, și anume: „Padovani cântă Paganini ca un erou.”
Aici e momentul să vă povestesc ceva. Pe Manrico Padovani l-am cunoscut în anul 2006. Eu eram elevă la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova și în acea perioadă concertele Filarmonicii „Oltenia” aveau loc în Sala Mare a Liceului. Am mers la concert așa cum obișnuiam să fac în fiecare vineri, fără să îmi imaginez că voi pleca absolut vrăjită de sunetul și virtuozitatea solistului din acea seară. După acel concert am făcut rost de înregistrarea cu integrala capriciilor de N. Paganini în interpretarea lui Manrico Padovani. Le ascultam foarte des. Știam că preda vioară în Elveția. Mi-am dorit enorm să merg la Conservator la clasa lui de vioară, gând care m-a determinat să studiez și mai mult. Nu a fost să fie, nu am ajuns în Elveția la Conservator. Ce nu mi-am imaginat niciodată este că după 11 ani… voi ajunge să cânt pe aceeași scenă cu unul dintre idolii mei.
În partea a doua a concertului interpretăm Suitele Carmen Nr 1 și 2 de G. Bizet sub conducerea muzicală a maestrului Tiberiu Soare. Așadar, de această dată rolul principal îl are dirijorul, iar orchestra cred eu că este ca o oglindă în care se reflectă felul în care dirijorul simte și înțelege această lucrare.
Cât despre „ingredientele magice” necesare unei frumoase colaborări, cred că există unul singur de fapt: dorința de a face muzică. Câtă vreme există această dorință, totul vine de la sine, simplu și natural.
Povestiți-ne puțin despre Symphactory: cum a apărut, cine face parte din ea, ce repertoriu abordează?
Symphactory Orchestra a apărut dintr-o frumoasă inconștiență studențească. Inițial am fost un grup de tineri care dorea să lucreze mai mult într-o formulă de orchestră de cameră. Eram 16 instrumentiști. Fără suport financiar sau logistic, am mers să îi propunem maestrului Tiberiu Soare să ne coordoneze muzical, specificând de la început faptul că noi nu avem proiecte clare sau sponsori. Răspunsul a fost o întrebare: Când facem prima repetiție? Asta se întâmpla în februarie 2012.
Vorbim despre o perioadă în care, de câțiva ani, posturile în instituțiile de stat erau blocate. Acest lucru, de fapt, a dus la încurajarea inițiativelor private și la crearea propriilor oportunități pe plan artistic pentru tineri. Vedeam în jurul meu tineri extraordinari, la început de drum, oameni cu mult talent și energie, care își doreau pur și simplu să aibă unde să performeze.
Dintre cei 16 instrumentiști alături de care am pornit proiectul Symphactory, unii sunt acum în orchestre de prestigiu din Europa. Alții au ales să rămână în țară și îi puteți asculta și vedea pe scenele de la Sala Radio, Ateneu sau la spectacolele de la Operă.
Proiectul început de cei 16 studenți – orchestra privată de tineri muzicieni – a crescut frumos și natural. Acum avem un brand, avem proiecte, suntem invitați în festivaluri, abordăm un repertoriu divers, avem prieteni minunați – Sandra Ecobescu și Fundația Calea Victoriei. Așadar… în cei 5 ani de când am început, dorința de a face muzică și munca serioasă în această direcție ne-au adus numai lucruri bune și oameni frumoși.
Cum ați descrie relația dintre Symphactory și Fundația Calea Victoriei (știu că nu sunteți la prima ispravă realizată împreună)?
Pe Sandra Ecobescu am cunoscut-o în martie 2013. A fost o întâlnire pentru care sunt recunoscătoare. Fundația Calea Victoriei este locul în care am cunoscut oameni tare dragi care fac artă cu tot și din tot sufletul.
Iar Sandra Ecobescu pentru mine este prietena pe care o respecți, o admiri și care mereu are un sfat bun atunci când simte că ai nevoie.
De Sandra și proiectele realizate împreună cu Fundația Calea Victoriei mă leagă una dintre Întâlnirile acelea pe care le simți ca și cum ar fi fost ieri și care îți rămân acolo în suflet pentru totdeauna.
Datorită proiectului Povestea Soldatului, prin intermediul Sandrei, am avut onoarea și bucuria de a fi pe aceeași scenă cu doamna Dorina Lazăr, un exemplu despre ceea ce înseamnă viața dedicată teatrului, demnitatea unui mare artist, dăruirea pentru promovarea tinerilor și dragostea pentru artă!
Nu sunteți la prima colaborare cu Tiberiu Soare. Ce aduce el în concert ca principal atu, ce puneți voi, ca orchestră, în joc?
Maestrul Tiberiu Soare este un muzician extraordinar, este omul care a crezut în noi de la prima repetiție și alături de care fiecare concert este asemenea unui Masterclass. Atmosfera de la repetiții este relaxată, o combinație perfectă de respect și prietenie.
Îmi amintesc, de exemplu, pentru Concertul de Anul Nou din ianuarie 2017, la Sheherazada, unde sunt momente de solo instrumental la diverse instrumente: flaut, oboi, clarinet, fagot, violoncel, vioară, la repetiții ne-a lăsat să ne exprimăm liber din punct de vedere muzical, să cântăm fiecare dintre noi așa cum simțim atunci când avem un moment de solo. Ne-a spus să ne luăm timp să simțim o fraza muzicală, să spunem o poveste, să nu ne gândim ce pot zice alții pro sau contra, să nu ne gândim cum ar cânta alt instrumentist în locul nostru, acum și aici suntem noi… iar „povestea” o spunem în felul nostru, cât mai natural și sincer. Repetând în acest fel, concertul devine o serbare pe care o aștepți cu bucurie!
O orchestră tânără și dinamică? Nu vă pleacă oamenii din orchestră? Cât de greu vă e să păstrați componența oarecum stabilă? Găsiți ușor muzicieni buni în România? Cum îi motivați să vină să cânte alături de dvs?
Symphactory Orchestra are un nucleu de artiști, în funcție de proiect și de repertoriul ales, numărul artiștilor diferă de la un concert la altul.
De fiecare dată când un coleg pleacă la studii sau câștigă o audiție în altă orchestră în afara țării, este un motiv de bucurie. Și de fiecare dată când sunt în țară și urmează un proiect, ne bucurăm nespus să cântăm din nou împreună.
Încă un lucru important: în fiecare an încercăm să aducem tineri studenți sau absolvenți în cadrul orchestrei. Tineri care se bucură și învață din experiența de orchestră pe care o acumulează la concertele susținute împreună cu Symphactory.
Adevărul e că în România sunt artiști foarte buni, oameni dinamici și dorinici să facă muzică. Este mereu o reală plăcere să cânți alături de colegi atât de talentați!
Când auziți expresia „Concert de Anul Nou” ce amintiri vă invadează memoria spontan?
În primul rând, energia cu care începi Noul An. Energia muzicală și energia publicului.
Ne revedem mereu cu drag la repetiții după Sărbătorile de Iarnă, fiind deja la cea de a cincea ediție, a devenit o tradiție reîntâlnirea muzicală din ianuarie în fiecare an. După fiecare concert, având norocul de a trăi într-o epocă a tehnologiei, ajung acasă și nu pot să adorm până nu ascult concertul din acea seară.
Pe scenă simt muzica la cald, am alte repere și gânduri, așa că mereu am nevoie să ascult și să văd ce au simțit cei din sală. Ei sunt adevăratul reper. Cea mai mare bucurie și satisfacție este să vezi că publicul s-a bucurat de concert!
Cu ce amintiri credeți că vom pleca din sală pe 8 ianuarie 2018?
Cred că vom fi cu toții vrăjiți de violonistului Manrico Padovani, un artist absolut fenomenal care vine pentru prima dată să susțină un concert în București. Și apoi, suitele Carmen… cine nu vibrează la acestă poveste muzicală?
Amintirile pe care le avem în urma unui concert sunt asemenea unei „oiseau rebelle” cum spune Carmen în Habanera despre iubire. Putem să ascultăm de o mie de ori înregistrarea unui concert, nimic nu se compară cu senzația pe care o ai în sala de concert…
Sursă foto reprezentativă: https://artaiubeste.ro
