Când a mânca nu este deloc un păcat…

Pe Mihaela Bilic am văzut-o la televizor, de mai multe ori chiar. O figură plăcută, empatică. O prezență și o voce în consonanță. Explica, fără morgă, într-un limbaj coerent, pe înțelesul tuturor, idei referitoare la alimentație. Demonta, cu același zâmbet cald, „mituri” care au legătură cu slăbitul, respectiv cu îngrășatul, cu mâncarea sănătoasă/nesănătoasă.

Recent, am citit și un interviu cu ea despre aceleași aspecte. M-a frapat franchețea răspunsurilor ei, deopotrive docte și echilibrate. Într-o societate consumeristă, în care mâncarea și mâncatul sunt adesea demonizate, intervențiile Mihaelei Bilic aduc lucrurile în sfera normalității.

„Am mâncat. O fi păcat?” este a șaptea carte din seria de autoare și singura pe care am citit-o, de altfel. Într-o formă grafică deosebită, format mare, cu ilustrații haioase și inspirate, menite evident să te împrietenești cu informațiile din text, cartea aceasta se citește cu drag și interes, fără să te supraaglomereze cu termeni de specialitate și cu informații suplimentare obositoare sau plicticoase. Structura ei este gândită pe etape, prin pași care să conducă cititorul la asimilarea, înțelegerea și recunoașterea relației sale cu mâncarea și, eventual, la luarea unor măsuri menite să o îmbunătățească substanțial. Să recunoaștem: ne este teamă să facem schimbări în alimentația zilnică; ne învinovățim, tacit sau fățiș, că ne plac mai mult anumite alimente, că facem exces și că în ruptul capului nu am renunța la ele. Ne culpabilizăm sau suntem culpabilizați de către cei din familie sau din anturaj. Începem să resimțim obiceiurile și poftele noastre ca anormalitate. Primul lucru pe care îl face Dr. Mihaela Bilic în cartea sa este să definească normalitatea în alimentație și să demonteze, pas cu pas, rațional, toate clișeele și tabuurile în acest sens. Ea proclamă chiar că „este normal” să poftești, să mănânci la alte ore decât cele știute drept potrivite, să îți placă, adesea nepermis de mult, anumite alimente, să ai tot felul de pofte, să iubești mâncarea, să fim lacomi etc. Explică, de fapt, cum funcționează creierul și corpul nostru în relația cu mâncarea. Ne arată că, încă dela începuturi, când mâncarea era puțină și se procura cu greutate, omul a fost programat să mănânce tot ce reușește să găsească drept aliment comestibil. Înțelegem astfel că a mânca din plăcere și a iubi mâncarea, departe de a fi un păcat, este în normalitatea ființei noastre, este un privilegiu. Am fost „proiectați pentru a supraviețui”, nu pentru a refuza cu obstinație mâncarea și beneficiile ei. Capitol după capitol, autoarea (ne) explică modul în care funcționează organele noastre în raport cu hrana, ce este grăsimea, unde și cât este nevoie deea în organism, ce alimente trebuie consumate cu moderație etc. Un capitol special este destinat diverselor diete și rețete pentru slăbit, dar mai ales efectului yo-yo, extrem de nociv pentru corpul uman.

Dacă parcurgi fără prejudecăți și mai ales fără așteptări nerealiste cartea aceasta, înțelegi că toată relația noastră cu mâncarea e pe termen lung și că ea trebuie reconsiderată dincolo de miturile alimentare. Trebuie să accepți că fiecare dintre noi are o anumită conformație anatomică și că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru metabolizează mai încet hrana și nu putem avea silueta și kilogramele de la 20 de ani, de pildă. Înveți,de fapt, să te accepți și să te iubești așa cum ești, cu poftele tale, cu micile derapaje alimentare, căutând și, eventual, învățând că nu privarea de hrană sau mâncatul cu orice preț la ore fixe sunt soluția, ci moderația și adaptarea la nevoile organismului. A pofti la un dulce și a te abține de tot de la el te face pur și simplu nefericit, căci frustrarea alimentară e la fel de nocivă ca oricare alta. Reglarea aportului alimentar se poate face în cunoștință de cauză. Nu dietele, ci un mod de viață care să se bazeze pe cunoașterea nevoilor organismului și pe mișcare, un program la care să ne adaptăm cu pași lenți, dar siguri, susținuți, iată soluția rațională propusă de Mihaela Bilic.

Am avut unsentiment reconfortant citind cartea. M-am despovărat pur și simplu de multe vini absolut caraghioase. Nu m-am repezit să înfulec orice, nici să nu vă imaginați asta! Am aflat sau mi s-au așezat altfel multe informații utile. Am intuit, în Mihaela Bilic, o prietenă. Care îți vorbește cald, familiar, la persoana a II-a, ca și cum ați face terapie împreună. De fapt, ca și cum ați sta la o șuetă. Farfuria și mâncarea din ea arată acum altfel pentru mine. Dar unul dintre lucrurile pe care le intuiam și pe care cartea aceasta mi l-a (re)confirmat este acela că, oricât de ispititoare ar fi fresh-urile, tot fructele ronțăite ca atare sunt mai gustoase și mai sănătoase. Știau bunicii noștri ce știau…

Nu pot încheia fără să vă deconspir autograful Mihaelei (colectiv, căci apare pe fiecare volum, tipărit după facsimil): „Să vă fie viața plină doar cu BUN și BINE!”

Chiar așa!

Am mâncat. O fi păcat? de Dr. Mihaela Bilic