După precedentele întâlniri cu copiii destinate să atragă cât mai mulți copii în jocul propus de Editura Nemira am primit foarte multe remarci vizavi de calitatea copiilor; că am avut norocul să întâlnesc eu doar copii buni, motivați, citiți etc. N-am comentat nimic, pentru că știam ce se întâmplă în timp cu acești copii, după cum știu și că nu au cum să fie toți excepțiile care confirmă regula, din moment ce analfabetismul funcțional e în floare în rândul adolescenților.
Astăzi am mers să le vorbesc altor copii. Tot de clasa a VI-a, tot de la Școala Nr. 117. Ei bine, m-am convins, dacă mai era nevoie, că unor astfel de copii le este destinat concursul. Și da, a fost o întâlnire provocatoarea din multe puncte de vedere. O clasă rebelă, dificilă, n-am reușit să-i mențin pe toți în joc, oricâte tertipuri am folosit. Ora a fost la începutul programului lor de școală, probabil că acesta este unul din motivele pentru care ei n-au fost tocmai atenți, la care se mai adaugă și faptul că era luni și ei aveau de împărtășit impresiile vizavi de întâmplările din week-end. Și, spre fericirea celor care deja mă invidiau, nu erau pasionați de lectură și nici nu aveau așa de multe cărți citite și/sau preferate. Spre deosebire de celelalte întâlniri, astăzi dacă am reușit să am dialog pertinent cu trei dintre ei, restul chibițând sau încercând să epateze. Am primit un răspuns de genul „Mie-mi place să citesc Moromeții!” și chiar i-am răspuns că asta o să-i asigure prețuirea doamnei de limba română pe care o să o aibă în liceu. Era evident că nu citise cartea, o văzuse la sora ei mai mare (am lămurit rapid misterul cu ajutorul dnei dirigintă). Am încercat să aflu cât mai multe de la ei despre librării, relația cu bilbioteca școlii sau de oriunde ar fi ea, dar nu mi-a ieșit. Și atunci am reinventat regula jocului; i-am provocat să caute, să încerce să găsească singuri motivul pentru ar trebui să se apuce de citit. Și mi-a ieșit, până la finalul orei, un dialog destul de viu, plin de informații absolut noi puse în joc de mine. Și m-am bucurat pentru această ușă pe care am încercat să le-o deschid eu, preț de o oră. După cum m-am bucurat de faptul că am reușit să le trezesc interesul, să-i incit la căutat edituri, cărți anume (le-am pomenit inclusiv de „Enciclopedia zmeilor” a lui Mircea Cărtărescu), le-am povestit cum e să știi toate numele de dinozauri la 10 ani și la ce te ajută acest lucru…
Și ca să revin la motivul pentru care eram eu acolo, i-am întrebat ce înseamnă pentru ei „bursă”, cu extensia „de cititor”. Și, în special, ce înseamnă pentru ei Nemira. Nu știau de editură nimic, nu citiseră niciun titlu apărut la această editură, așa că le-am povestit cât am putut eu de succint, astfel încât să pot insista pe ideea de bursă. S-au gândit imediat la asocierea cu banii, pentru ei bursa era o sumă de bani cu care, eventual, și-a cumpăra și cărți. Au recunoscut că dacă cineva le-a fi dat pe loc o sumă consistentă de bani, nu s-ar fi dus să-și ia din prima o carte, așa că i-am convins că e mult mai bine să-ți dea cineva drept premiu un teanc consistent de cărți, pe care să le citești de-a lungul unui an. Și i-am mai convins de ceva: să caute cărțile nu după „cât de bine sunt vândute” (e pentru prima dată când un copil îmi spune că-și alege să citească doar bestselleruri – a sunat atât de ciudat cuvântul acesta venind din parte ei!).
Mă bucur că am avut o astfel de întâlnire astăzi! Mă bucur că i-am provocat să citească și sunt convinsă că măcar cinci dintre ei vor căuta cărțile adecvate vârstei și vor intra într-o librărie în viitorul apropiat ca să cumpere o carte. Cred ăc acesta este realul câștig al zilei de astăzi. Și da, era nevoie de concursul „Bursa de cititor Nemira”. Cei de la Nemira au avut cu adevărat o idee bună propunând acest concurs tinerilor cititori.
