Club Revdepov organizează la București atelierul Children Books Sundays, adresat celor care vor să scrie cărți pentru copii.

Seria de întâlniri are loc în perioada 6 mai – 1 iulie 2018, sub îndrumarea scriitoarelor Lavinia BranișteVeronica D. NiculescuAdina PopescuLaura Grűnberg și Sînziana Popescu, cunoscute cititorilor mai mici și mai mari prin poveștile și personajele lor memorabile.

Pentru fiecare întâlnire, participanții primesc o temă de scris, care va fi citită de invitați și de colegi înainte de următoarea ședință de atelier. Fiecare întâlnire cuprinde o parte teoretică și una de feedback pe teme. Atelierul are și o finalitate concretă, dat fiind că cele mai bune povești vor fi publicate în revista online Noi Povești.

Atelierul are 5 întâlniri de scriere creativă, una la două săptămâni, din două în două duminici, de la 14:30 la 17:30, în cafeneaua Lente. Sunt 20 de locuri disponibile, ocupate în ordinea înscrierilor, iar costul este de 250 lei.

Înscrierile sunt deschise până pe 25 aprilie și presupun un mail la adresa simina arond revdepov punct ro, cu subiectul „Children Books Sundays”. Pentru mai multe detalii, cercetați pagina atelierului.

***

Club Revdepov organizează ateliere în care creatorii primesc feedback de la antrenori implicați. Domeniile sunt literatura (proza scurtă, poezie, literatură pentru copii) și artele vizuale (caligrafie).

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura