Cu o intrare deloc generoasă pentru vremurile de astăzi, Palatul Cesianu-Racoviță are o poziție ultracentrală, dar în același timp ferită de zgomotul lumii. E un privilegiu să intri în curtea palatului și să te bucuri de liniștea care se instaurează aproape instantaneu și astfel să intri direct în atmosfera de sfârșit de secol XIX. Antreul mult îngustat de scările care duc la etaj, dar și de stâlpii masivi care străjuiesc intrarea în salonul de la parter nu face altceva decât să pregătească (oarecum) vizitatorul pentru ce va urma să vadă. Nu cred că exista o altă destinație mai potrivită pentru acest palat decât o casă de licitație de artă.
„O clădire cu o istorie fascinantă este redată astăzi unei funcții nobile: aceea de a adăposti opere de artă și o activitate dedicată dezvoltării pieței românești de artă, și anume Galeria Artmark.
Spațiul elegant, generos si discret a fost proiectat la sfârșitul secolului al XIX-lea de către arhitectul francez Jules Berthet la cererea proprietarului Nicolae Cesianu, avocat cu rădăcini oltenești din familia Jienilor. În perioada 1892 – 1900, pe strada Clementei, la nr. 5, palatul Cesianu este ridicat după modelul renascentist, care acorda cea mai mare importanță primului nivel, piano nobile, parterul fiind destinat prăvăliilor.La etaj, încăperile de „paradă”, biroul și două saloane mari – Salonul Roșu și Salonul Spaniol, au ferestre care dau către stradă, iar dormitoarele au ferestre orientate către curte. Reședința beneficia de pe urma ultimelor tehnologii privind confortul locativ – instalație de încălzire cu calorifere, lumina electrică și apă curentă.
Pereții salonului central de la etaj au fost decorați cu stucaturi și picturi în ulei, care amintesc de stilul artistului francez Francois Boucher. Compozițiile înfățișează scene de gen elegante, grupuri de femei și bărbați la picnic sau care cântă la diferite instrumente. Decorația originală din somptuosul hol se păstrează și astăzi, ornamentând spațiul care are atât funcție de primire, cât și de sală de bal.” (detalii de pe site-ul Fundației Calea Victoriei)
Pentru cei care nu știu cum funcționează o casă de licitații de artă, o vizită pe C.A. Rosetti nr. 5 este mai mult decât binevenită. Fiind casă de licitații, expozițiile de la parter și etaj sunt puse sub semnul eclectismului din toate punctele de vedere. Deși interioarele sălilor sunt destul de încărcate, atmosfera creată de toate acele obiecte de artă – tablouri, obiecte de mobilier, lampadare și corpuri de iluminat, scaune din diverse epoci și cu forme foarte diferite, afișe vechi și foarte vechi cu reclame la diverse obiecte, ceasuri și bijuterii de colecție etc. – este pusă sub semnul diversității, dar nu a uneia zgomotoase, din contra. De altfel, la ora când am fost eu – miezul unei zile de vineri, cu câteva zile înaintea licitației unei colecții corporatiste de artă contemporană – erau câțiva vizitatori, care nu se grăbeau deloc să părăsească palatul, dar nici nu făceau zgomot. Pereții palatului, încărcați, aglomerați chiar, din punctul de vedere al ornamentelor, materialelor și culorilor se transformă în cele mai bune simeze pentru expozițiile temporare alcătuite din obiecte care vor fi licitate sau vândute direct prin magazinul galeriei. E o simbioză pusă sub semnul bunului gust și al calității și chiar dacă unele obiecte de artă nu au cotă de vânzare foarte ridicată, ele tot îți încântă ochiul și te determină să zăbovești puțin mai mult asupra lor. Eu însămi am „întârziat” mai mult decât îmi propusesem inițial și nu doar pentru că gazda mea, Ileana Mitu, s-a dovedit a fi extrem de primitoare, ci și pentru că realmente îmi făcea bine să caut detaliile unora sau altora dintre obiectele expuse, să mă apropii de tablourile expuse, să rămân surprinsă la regăsirea pe simeze a unor nume de artiști pe care îi apreciez foarte mult (nu dau nume acum și aici, poate că o să o fac altădată), să mă uit la ceilalți vizitatori cum se mișcă firesc prin camerele de la etaj, cum revin asupra unui obiect sau altul.
Clar, o casă de licitații este cu totul altceva decât un muzeu, principiile de organizare ale expozițiilor sunt cu totul altele, iar obiectele expuse nu fac parte (neapărat) dintr-o serie de autor sau dintr-o serie stilistică anume. Unora s-ar putea ca parterul să le aducă aminte de vechile consignații, cele au supraviețuit cu greu în anii comunismului, sau de târgurile de vechituri (în sensul bun al cuvântului), ceea ce nu e tocmai rău, pentru că asta înseamnă că se vor simți provocați să caute, să vadă și, evident, să cumpere. Altora s-ar putea să li se pară dificil să se orienteze în tot acest amalgam de opere, artiști și stiluri, dar angajații galeriilor Artmak sunt prezenți, joviali și informați, astfel încât să contribuie decisiv la câștigarea unui viitor client al licitațiilor sau, de ce nu, la formarea gustului unui amator de artă.
De-a lungul vizitei am avut parte de un dialog viu, atât cu Ileana Mitu, cea care și-a asumat rolul de ghid, dar și cu Horia Iova, căruia îi mulțumesc pentru darul de bun venit. Cât pe ce să plec acasă cu o achiziție (un barometru, la care încă mi-a rămas gândul, n-am renunțat la ideea de a mi-l cumpăra) și cât pe ce să-mi depășesc recordul de fotografii (mă număr printre cei care nu prea fac fotografii în spațiile publice, îi las pe artiști s-o facă). Mi-a plăcut foarte mult expoziția Bijuteriile Reginei de la etaj, am regăsit discreția și farmecul unei mari doamne în toate acele bijuterii create cu foarte mare rafinament, m-am amuzat copios la câteva afișe expuse pe pereții tapisați cu mătase fină și mi-am confirmat niște opinii mai vechi vizavi de cota de piață a unor artiști plastici. Pe 6 martie urmează să aibă loc o licitație de cărți vechi, iar amatorii de machete pentru timbre și bancnote sunt și ei așteptați să viziteze expoziția realizată cu obiectele care vor fi licitate.
