Arta de a scrie despre ascultare – „Arta de a asculta și alte lecții de viață” de Michael Caine

Citesc foarte rar autobiografii sau cărți scrise de mari nume ale cinematografiei, sportului sau vieții politice, pentru că știu că, de obicei, sunt scrise de scriitori plătiți cu bani mulți să o facă, cu condiția ca numele să nu le apară pe copertă. Și chiar dacă ar fi scrise de ei înșiși, rareori putem vorbi și de o literatură de bună calitate, din motive lesne de intuit – nu poți să-i ceri unui profesionist al celei de-a șaptea arte, unui actor de teatru sau unui sportiv să se exprime în scris ca și cum ar face performanță în domeniul în care s-a făcut cunoscut. De aceea n-am citit cartea lui Michael Caine cu un ochi critic, ci mai degrabă din perspectiva celei care l-a urmărit cu plăcere în câteva dintre cele mai bune filme ale cinematografiei mondiale din toate timpurile. Cu toate acestea, tot mi-a fost greu să o termin de citit, pentru că anterior avusesem parte de după două lecturi foarte dense, cărți foarte bune, deci și foarte bine scrise. E greu să te dezici de repere când vrei să ai parte doar de o pauză, dar și așa compromisul n-a fost foarte mare; a nu se înțelege că e foarte prost scrisă, ci doar că îi lipsește o anumită savoare derivată din folosirea cu intenție a unor procedee literare specifice marii literaturi.

«- Michael, a continuat regizorul, aici greșești. Bineînțeles că ai ceva de spus. Asculți ce se vorbește și te gândești la o mie de lucruri grozave de spus. Stai acolo și îți trec prin cap gânduri minunate. Iar tu alegi să nu dai glas niciunuia. Jumătate din interpretare presupune să asculți. Iar cealaltă jumătate, să reacționezi. Asculți și reacționezi, mi-a explicat el, asta trebuie să faci tu în scenă, nu „nimic”.

A fost un sfat grozav. Să asculți și să reacționezi. Nu sta acolo, gândindu-te la următoarea replic. Nu sta acolo fără să te gândești la ceva. Ascultă cu adevărat ce spun ceilalți. Urmărește-i ce fac. (Și nu te mișca: oamenii nu se mișcă atunci când ascultă cu adevărat). Apoi exprimă o reacție sinceră.» (pp. 129-130)

Michael Caine are o poveste de viață specială, dacă acceptăm folosirea cuvântului „special” atunci când vorbim de vedetele industriei cinematografice (hollywoodiene sau universale). Un englez sadea, provenit din clasa de jos a societății, care și-a dorit ca pasiunea să-l scoată din mizerie. Și l-a scos atât de bine, încât nu doar că a supraviețuit, ci a avut parte de aprecierile criticii de specialitate, dar și din partea publicului. Sir Michail Caine a ajuns celebru și pentru calitățile sale umane, nu doar pentru cele actoricești, iar dacă cineva ar vrea să-l ia drept model n-ar greși prea mult, cu condiția să țină cont de un singur lucru: Sir Michael Caine este unic, nu se mai poate reinventa, de copiat nici vorbă.

„Dar am fost și mai fericit când Jack Nicholson, un actor minunat, care pe atunci se afla și el în Miami, m-a convins că nu ar trebui să văd reinventarea ca pe ceva atât de extrem. De ce să nu mă reinventez pur și simplu ca actor de film în loc de star de cinema? Un character actor, și nu un actor principal? (Care e diferența? Ei bine, în esență asta e: când starurile de cinema primesc un scenariu, vor să îl joace și îl schimbă astfel încât să li se potrivească. Când actorii din rolul principal primesc un scenariu, vor să îl joace și se schimbă ei ca să se potrivească cu scenariul.) Jack mi-a adus scenariul unui film numit Sânge și vin și mi-a cerut să revin din așa-zisa pensionare și să trec la muncă.” (p. 207)

Memoriile nu sunt scrise pe un tipar clasic, în funcție de anumite repere cronologice foarte clare din cariera lui, ci în funcție de câteva principii după care actorul s-a ghidat de-a lungul anilor. De aceea, multe dintre informații sunt reluate, dar puse în contexte diferite nu irită (prea mult) cititorul, ci îl ajută să-și dea seama că principala lui calitate este perseverența, o tenacitate pe care o mai regăsim doar la sportivii de înaltă performanță. Pentru Caine actoria este o profesie, deci tot ceea ce face pe scenă sau în fața camerelor de filmat trebuie învățat și exersat, nu este suficient doar talentul nativ. Nici nu pomenește despre talent în carte, sau dacă o face e la modul superficial /pasager. Nu propune rețete și nici nu se folosește de celebrul „faceți ca mine”, deși de multe ori ai impresia că citești fraze scoase din cursurile motivaționale. Prejudecata are două cauze: stilul foarte percutant, asemănător cu succesiunea de replici dintr-un scenariu și modestia autorului. Pur și simplu, Sir Michael Caine este mult prea modest ca să se erijeze într-un model demn de urmat. Nu se ascunde, nu-și transformă eșecurile în prilejuri bune de aruncat vini în spatele celor cu care a lucrat, în schimb insistă pe spiritul de echipă, principialitate, punctualitate, cerebralitate, echilibru, prietenie și alte câteva valori pe care nu prea le mai vedem cultivate în rândul tinerilor de astăzi.

Cartea este scrisă de un om extrem de lucid, în ciuda senectuții (are peste 80 de ani la momentul scrierii), cu o memorie fabuloasă și cu o atenție pentru detaliu demne de marii artiști ai tuturor vremurilor. Faptul că a început să facă carieră în vremuri când lucrurile nu erau tocmai roz pentru cei veniți din anumite pături sociale, când femeile și populația de culoare erau discriminați continuu l-a ajutat să transforme orice eșec sau orice defect personal în posibile surse de succes. Recunoaște cu seninătate că doar câteva filme din cele peste o sută în care a jucat sunt cu adevărat memorabile pentru public, dar discerne între plăcerea cu care ajucat (inclusiv în cele etichetate ca fiind slabe), succesul la public și succesul la critica de specialitate. Nu se ascunde că nu-l bucură cele două Oscaruri câștigate, dar nici nu este un ahtiat după premii, deși unul dintre nepoți i-a făcut deja un inventar al premiilor și distincțiilor obținute peste ani. Singurul element constant și prezent de-a lungul lungii sale cariere este… soția. Shakira, prea frumoasa lui soție, cea care-i stă aproape de peste 45 de ani. Se poate spune că acesta este ingredientul cheie al succesului său, dar eu aș spune că nu doar acesta. Din toate cele scrise răzbate în repetate rânduri umorul, unul fin, de foarte bună calitate, autorironia aceea atât de caracteristică geniilor, celor care nu-și dau voie să se abată prea mult de la calea cea dreaptă.

Faptul că insistă pe valori cum sunt familia, prietenia și loialitate îl ajută să creioneze într-un mod foarte simplu, dar de impact, meseria de actor de film: ce-l diferențiază pe actorul de teatru de cel de film, ce tehnici trebuie să posede cel care lucrează în industria de film, care este rolul fiecărui membru în echipa de producție a unui film, cum se „traduce” pe marele ecran relația dintre două personaje (sunt interesante pentru novici, de exemplu, cum se construiește un primplan, ce înseamnă să fii prezent pe platou și să dau replica, chiar dacă nu apari în cadru etc.). Pasiunea pentru meserie se combină cu un simț al umorului, cel de care pomeneam mai sus, astfel încât reușește să se distreze pe platoul de filmare, chiar și dacă se trezește cu noaptea în cap ca să ajungă la timp pentru machiaj. Peste toate acestea planează respectul pentru colegi, pentru partenerele și partenerii de joc, un respect care-l determină să-i privească întâi ca oameni, și abia după aceea ca actori.

„În succes sau în eșec, cu toții avem nevoie de o trusă personală de supraviețuire care să ne vină în ajutor. Pentru mine înseamnă să hrănesc rațele împreună cu cei trei nepoți. Să ascult o compilație de melodii chill-out (am sute de CD-uri de chill-out și am făcut chiar eu unul, Cained). Lumea restaurantelor londoneze. Grădinăritul. Gătitul Shakira. Familia mea. Crăciunul. A face filme este o afacere intensă și întotdeauna mă dedic total, dar niciodată nu am lăsat-o și nu o s-o las să devină singura mea sursă de fericire sau singura modalitate de a-mi defini succesul.” (pp. 211-212)

O carte pe care o recomand tinerilor și celor care-l iubesc pe Sir Michael Caine, actorul. Vor regăsi în simplitatea voit căutată valori, principii și cauze pentru care merită să lupți cu adevărat. Rețele lui de succes nu sunt nici spectaculoase, dar nici extrem de banale, ci mai degrabă marcate de o umanitate caldă pe care nu prea o mai găsim la cei care se pretind a fi astăzi vedete ale spațiului public.

Arta de a asculta și alte lecții de viață de Michael Caine