FILIT 2019 s-a încheiat de aproape două zile și eu încă n-am găsit starea necesară scrisului. A scrisului despre orice, nu neapărat despre ce-am văzut/trăit acolo, la Iași, în timpul desfășurării ediției de anul acesta. Deși am ceva ani de când particip la tot felul de festivaluri – de muzică și de teatru, cu predilecție – la cele de literatură nu prea am ajuns. Din varii motive, dar mai ales dintr-o prejudecată. Culmea, deși n-am spus foarte multor persoane că o să merg anul acesta la FILIT, una dintre ele mi-a spus că o să mă plictisesc îngrozitor. Recunosc, am ridicat din sprânceană, prea auzisem doar despre bine în legătură cu festivalul ieșean, iată că era momentul să aud și o impresie negativă. În ciuda „vocilor” m-am dus fără mari așteptări și decisă să adopt poziția observatorului pasiv. Așteptările mi-au fost cu mult întrecute, iar pasivitatea nu mi-a ieșit nicicum.

E greu să explici în câteva cuvinte de unde energia și starea de „bine-frumos” cu care Iașiul este invadat, pur și simplu, în timpul FILIT. E ca și cum ai intra într-o bulă atemporală și în interiorul căreia energiile tuturor devin una singură, care face ca bula asta să se tot rostogolească, antrenând în felul acesta oamenii să participe la tot felul de evenimente, să meargă din cort în cort, din cort la liceu, de la liceu la teatru, de la teatru în vreo cafenea, de acolo la un muzeu și tot așa. Circuitul acesta literar devine unul cultural, așa cum, de fapt, ar trebui să se întâmple în timpul oricărui festival, indiferent de natura lui intrinsecă. Invitații FILIT-ului de anul acesta au fost cu sutele, ceea ce presupune o organizare de tip nemțesc, iar moldovenii au dovedit cu prisosință că știu să facă să meargă ca pe roate totul. N-am auzit pe nimeni să se plângă de vreo întârziere, nu s-a plâns nimeni de calitatea mâncării sau de locul unde a fost cazat. Și au fost 300 de invitați, nu 30! Dar înainte de orice, toți au apreciat calitatea discuțiilor! Indiferent de vârsta paricipanților, a celor care puneau întrebări sau a celor care trebuiau să răspundă, dezbaterile au fost vii și de un nivel cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Ținuta academică n-a fost una excesiv formalizată, dar a existat: în construcția argumentelor, în felul cum se puneau întrebările, în interiorul dialogurilor etc. Distanțele dintre cititori și scriitori, traducători, manageri culturali au fost scurtate până într-acolo încât au facilitat apropierea aceea atât de necesară unei bune cunoașteri. De aici și absența can-can-ului. Sau dacă acesta a existat, eu nu l-am observat. Tot din același punct cred că au pornit și declarațiile marilor scriitori, de la Sjón și până la Robert Ford, care au făcut referiri la cât de bine s-au simțit în mijlocul elevilor sau la dezbateri.

Credit foto: Andi Spot

Personal, nu mi-am dorit autografe de la un scriitor anume, de aceea nici n-am stat la cozile lungi (din păcate eu am traume rămase din vremea comunismului care mă împiedică să stau la coadă, fie ea și pentru un autograf neprețuit), dar mi-a plăcut să văd cum tineri și maturi aflați la vârsta senectuții se amestecă, fac schimb de impresii și așteaptă în liniște să primească darul: autograful de la unul din marii scriitori contemporani! Nu mi-am dorit neapărat să stau de vorbă cu vreun scriitor anume, dar pe cei cu care am stat de vorbă am încercat să-i provoc, în sensul că am evitat să pun întrebările conjuncturale și/sau cele legate exclusiv de cărțile lor (traduse sau netraduse încă în limba română). Ce-a ieșit sper să vă placă, pentru că o să apară cât de repede posibil pe Bookhub.ro toate aceste dialoguri. Mi-am dorit, în schimb, să stau de vorbă cu traducători din limba română în orice altă limbă europeană și am aflat lucruri surprinzătoare (pentru mine, cel puțin). Despre restul interviurilor povestesc pe îndelete, la timpul potrivit.

Credit foto: Andi Spot

Robert Ford în dialog cu Marius Chivu, Mihail Pavlovič Šiškin în dialog cu Cătălin Sava și Mathias Énard în dialog cu Matei Vișniec au fost cele trei dezbateri de la Teatrul Național Vasile Alecssandri, la care am fost în sală. Nu-mi fac aici cunoscute preferințele față de una sau alta dintre ele, nu fac ierarhii, ci doar spun că m-am bucurat foarte mult să constat existența unui public specializat, capabil să facă distincții între o întrebare pertinentă, obiectivă și una prea personală, să opereze cu comparații între conferințele din anii trecuți și cele de anul acesta, să disocieze între subiectivismele personale (ale lor, ca cititori) și obiectivitatea necesară evaluării unui răspuns oarecare dat în timpul conferințelor. Se pare că vorbim deja de o masă critică, adică de un public specializat, care s-a format de-a lungul celor șapte ediții FILIT și care, iată, nu se mai mulțumește cu orice sau cu (prea) puțin. Înregistrările conferințelor le găsiți pe canalul de youtube al FILIT, aici atât vreau să mai spun: deși total diferite (scriitori invitați fiind foarte diferiți, din toate punctele de vedere – vârstă, stil literar, pregătire inițială, subiecte preferate etc.) veți regăsi în toate dialogurile referințe la viața politică și socială de astăzi, veți observa cât de conectați la realitatea străzii sunt scriitorii, cum îi afectează pe ei ca persoane, dar și scriiturile evenimentele politice. Da, veți observa schimbarea de accent datorată spațiului geografic din care au venit (care nu e neapărat și cel natal) și veți mai observa o schimbare de mentalitate care vine odată cu vârsta (Robert Ford este cel mai în vârstă dintre cei trei și este interesant să vedeți cum percepe el schimbările politice sau acțiunile unor lideri politici în raport cu ceilalți doi). De aceea, recomand vizionarea tuturor conferințelor, ca să puteți să aveți o imagine de ansamblu și să puteți face analize de structură și, de ce nu, să aflați ceva nou despre scriitorii în cauză.

Cu ce pleci de la o ediție FILIT? Cu starea de bine dată de întâlnirile cu creatorii de cultură. O stare pe care o cauți vreme îndelungată și pe care ți-ai dori-o perpetuată la nesfârșit. Drept pentru care te trezești că le mulțumești în gând celor care au făcut posibilă existența FILIT, mulți dintre ei înșiși scriitori (să nu vă mai aud cu butada că scriitori sunt visători și habar n-au pe ce lume trăiesc!), îi îmbrățișezi virtual pe toți voluntarii care au făcut ca Iașiul să vibreze de tinerețe și faci o reverență în fața invitaților veniți de prin toate colțurile lumii.

VIVAT, CRESCAT, FLOREAT FILIT!

 

 

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura