„Zile de Crăciun” de Jeanette Winterson

Îmi place să intensific magia Crăciunului prin cărți. Ori de câte ori am ocazia, aleg să citesc în această perioadă ceva care să sporească farmecul sărbătorilor. Nu e chiar simplu să păstrezi nealterată atmosfera Crăciunului într-o societate în continuă transformare, care nu prididește a-și înnoi reperele de la an la an și a-și modifica substanța de la o zi la alta. Printre decorațiuni ce te duc cu gândul la kitsch și nebuneasca goană după cadouri și de-ale gurii, încerc să mențin în viață spiritul Crăciunului, așa cum l-am perceput copil fiind. Și ce altă cale mai potrivită decât cărțile aș fi putut alege? Anul acesta mi-a ieșit în cale un volum de povestiri care mi s-a părut special de la prima vedere. E suficient să îi privești coperta și să îl răsfoiești ca să îți dai seama că ai găsit cadoul potrivit pentru tine sau pentru cineva drag. Nu m-am mulțumit cu privitul și am trecut la citit, astfel că pot să recomand în cunoștință de cauză și altora cartea „Zile de Crăciun” de Jeanette Winterson.

„Și a venit și Ziua de Crăciun, fiindcă întotdeauna vine, fie că vrei, fie că nu, și întotdeauna trece, fie că vrei, fie că nu, fiindcă viața e așa cum e.” (pag. 68)

Deși sărbătorile de iarnă înseamnă mai mult timp liber, o dată ce am terminat cu corvoada pregătirilor, mai mult ca sigur nu vom avea foarte mult timp pentru citit, ci ne vom dedica într-o bună măsură familiei, prietenilor. Totuși, o zi fără câteva pagini citite pare incompletă. Și ce poate fi mai frumos decât să te așezi lângă brad, cu o carte în mână, inspirând aroma acestuia, cufundat într-o poveste de Crăciun? Volumul lui Jeanette Winterson cuprinde „12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile”. Suficiente pentru a ne oferi plăcerea lecturii în doze mici și savuroase în fiecare zi de vacanță. Dacă avem talente culinare, rețetele prezentate într-o manieră inedită cu siguranță ne pot inspira. De fapt, chiar dacă nu aveți înclinații în acest domeniu, veți fi tentați de cel puțin câteva dintre cele 12 rețete. Nu atât prin potențialul produsului final, cât mai ales prin felul în care autoarea livrează fiecare rețetă. La pachet cu o poveste. Și uite cum, încet-încet, magia te învăluie fără să ai timp să-ți dai seama.

„În noaptea în care am ieșit în oraș, ne-am trezit vorbind despre poveștile noastre de Crăciun – în general, despre copilărie, când, așa cum ne spune memoria, răbojul personal cu care contracarăm istoria, Crăciunul nu era o chestie comercială, așa că, deși nimeni nu se ducea la cumpărături, erau mereu cadouri sub pom. Copiii se dădeau cu sania și veneau acasă să se joace diverse jocuri cu zaruri în fața focului.” (pag. 105)

Povestirile din acest volum sunt despre Crăciun, dar mai mult decât atât sunt despre oameni, despre bogăția lor sufletească, despre miracolul sublim al vieții. Și trebuie să recunosc că scriitoarea dă dovadă de multă imaginație și de un savuros simț al umorului. Ba chiar presară în fiecare text un ingredient special și aparent greu de găsit – elementul miraculos care transformă banalul într-o poveste încântătoare. Nu contează câți ani ai, atâta timp cât găsești în tine puterea să crezi că o minune poate fi oricând posibilă. Poate că oamenii de zăpadă au și ei viață.

„Uită-te în parc. Vezi cât de mulți Oameni de Zăpadă suntem? În fiecare an ne întâlnim iar, fiindcă, o dată ce prindem viață, trăim veșnic. Ne vedeți topindu-ne, pentru că așa se întâmplă, însă atunci noi mergem mai departe, în următorul loc în care ninge. Și atunci când copiii rostogolesc iar bulgării, suntem din nou aici.” (pag. 57)

„El n-o să spună niciodată nimic. Nu e un Om de Zăpadă, e doar zăpadă. L-a făcut un adult, n-a crezut în el și nu l-a iubit. Așa că n-a trăit.” (pag. 58)

Citatele de mai sus fac parte din povestirea „Mama de Zăpadă”, cea care cred că m-a emoționat cel mai mult pentru că în ea am regăsit spiritul pierdut al copilăriei pe care încerc să îl readuc la viață în fiecare iarnă, de Crăciun. Jeanette Winterson este îndrăgostită de Crăciun și îi acordă o importanță deosebită, dacă judecăm după aceste proze pe care le dedică acestei sărbători. În unele dintre ele, întâlnim și stafii, iar apariția lor face pur și simplu parte din decor. Misterele fascinează și se potrivesc de minune cu această sărbătoare, chiar și atunci când sunt întunecate.

„Am apăsat clanța și am rămas în pragul odăii vag luminate de becul dinspre scări. Lavoarul. Scena Nașterii. Stativul de haine. Pe stativul de haine se afla o rochiță de copil. Nu o remarcasem prima dată. Probabil mă grăbisem prea tare. Încercând să-mi înăbuș temerile, am intrat hotărâtă și m-am aplecat să ridic scena de lemn. Era grea și tocmai o apucasem bine în brațe, când lumina de pe palier s-a stins.” (pag. 87)

Și la fel de importante sunt surprizele, în ele rezidă o parte din spiritul Crăciunului. Uneori, citind cartea, ai senzația că, din depărtare, se aud colinde și clinchete de clopoței. Poate că e doar o iluzie și dacă e o iluzie, ea apare datorită magiei create de aceste povestiri. Pentru că…