Ați auzit? Ați auzit?

Vine comisia UNITER!

Membrii Uniunii Teatrale din România sosesc să judece spectacolul regizat de Andrei Baltag. Fusese câștigător al unui premiu important, cu mult timp în urmă, deci așteptările de la spectacolul său sunt pe măsură. Cu eșarfa sa roșie, aproape elegant, actorul în rol de regizor pășește atent prin sala plină de oameni. Este foarte singur pe sine și nu e interesat decât de ce se petrece pe scenă.

Spectacolul din spectacol nu a început încă. La repetiții, actorii nu sunt siguri de felul în care doresc să își realizeze personajul. Viziunea lor asupra reprezentației este diferită. La un moment dat, începe cearta. Permanent e gălăgie la repetiții, permanent cineva trebuie împăcat. Din acest motiv este nevoie de vocea frecvent împăciuitoare a regizorului care le amintește mereu unde sunt și în ce scop: „Noi facem un spectacol!”

Probleme apar la tot pasul. Nenea Matei nu este de găsit, iar rolul său nu vrea să-l joace nimeni. Vanesa, „mimoza”, e implicată într-un triunghi amoros. Din pricina asta izbucnește scandalul între regizor, iubitor de frumos, și actorul care e îndrăgostit de ea. Roxana, activista teatrului, își dorește să adauge o scenă nouă în ultimul moment. Gelu este nesigur, nu și-a învățat rolul, trece printr-un divorț. Alex este tipul actorului minuțios, învață vizual, dar face atacuri de panică înainte de a intra în scenă.

Regizorul trebuie să le facă față tuturor, personalități banale sau excentrice, însă eșuează. Lipsa de comunicare reală dintre actori și regizor se face simțită. Regizorul îi umbrește în loc să îi lumineze.

UZINA ARTIȘTILOR impresionează publicul prin viziunea regizorală inedită, efervescentă, plină de surprize. Coregrafia este fabuloasă, de exemplu în momentul evocării lui Carol al II-a. Muzica este aleasă anume pentru a evoca diverse ipostaze din istorie și din istoria teatrului.

Cei aflați în sală devin martorii unei reprezentației eșuate. Actorii ies din rol și își cer scuze pentru degradarea condiției teatrului. Privesc, probabil, către juriul UNITER care trebuie să fie ascuns pe undeva, în primele rânduri. În acele momente întrebarea cea mai arzătoare a adevăratului public, a noastră, era clară: oare pe noi ne văd în sală actorii de pe scenă? Oare privesc ei spre un public fictiv sau spre noi, cei adevărați?

Din cauza problemelor apărute, echipa teatrului cedează. Când află despre moartea lui Nenea Matei, actorul dat dispărut, plânsul îi cuprinde pe toți. De la el a pornit zdruncinarea sufletelor și tot el le reconectează pe aceeași frecvență. Prin mâinile prinse într-un lanț, inimile actorilor bat în același timp.

Denisa Apostol, clasa a X-a, C.N. „Mihai Eminescu” Buzău

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

UZINA ARTIȘTILORTeatrul Municipal „Bacovia” Bacău

scris de

Distribuția:

Bianca Babașa, Matei Bogdan, Valentin Braniște, Minodora Broscoi, Bogdan Buzdugan, Florina Găzdaru

Corina Goranda, Ștefan Huluba, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Daniela Vrînceanu

Regie: Matei Lucaci Grunberg

Asistent regie: Bogdan Tulbure

Scenografie: Raluca Alexandrescu

Coregrafie: Filip Stoica

Muzică originală și sound design: Sever Bârzan și Andy Horjea

Light design: Costi Baciu

Sunet: Cristian Jugaru și Gabriel Poancă

Video concept: Liviu Maftei

Spectacolul a făcut parte din programul ediției 2023 a Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr Buzău

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura